Festivalul Filmului Francez se numără printre manifestațiile culturale care își mențin în mod excepțional ediția din 2020 și aduce 18 filme franceze inedite pe marile ecrane din 8 orașe din România (București, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov, Brăila, Suceava),în perioada 23 septembrie – 4 octombrie 2020. Pentru moment este prevăzut ca proiecţiile să aibă loc în spaţii deschise, dar sperăm să putem include cât de curând şi proiecţii în cinematografe, adaptând structura festivalului în funcţie de reglementările autorităților publice. Organizatorii pun accent pe siguranţa tuturor spectatorilor şi respectarea strictă a regulilor sanitare.

A 24-a ediţie a festivalului se desfăşoară sub motto-ul «Le film français au féminin »/ «Filmul francez la feminin» şi le aduce în prim plan pe realizatoarele de film din Franța, începând de la cele debutante şi până la nume contemporane confirmate ca Céline Sciamma, Alice Winocour, Agnès Varda, cât şi figuri care au marcat istoria cinematografiei, precum Nelly Kaplan și Alice Guy. Actriţele franceze, mai mult sau mai puţin cunoscute publicului român, figurează la loc de cinste în programul propus, de la celebra Catherine Deneuve până la Anais Demoustier, laureată a premiului César pentru cea mai bună actriţă în 2020. Nu în ultimul rând, filmele vor aduce în faţa spectatorilor personaje feminine remarcabile, aflate în centrul unor poveşti de neuitat.

Filmele din această ediţie sunt împărţite în trei secţiuni: Focus tineri regizoricare aduce în prim plan noul val de cineaști aflaţi la primul sau al doilea lung-metraj, Panorama filmelor franceze ale anului, premiate în festivaluri prestigioase sau plebiscitate de public și Săptămâna Cahiers du Cinéma: vive les insoumuses!, concepută de criticul de film Joachim Lepastier ca un omagiu adus muzelor nesupuse – în franceză «les muses insoumises» – aflate atât în spatele camerei, cât şi în faţa acesteia.

În tematica festivalului – «Le film français au féminin», se înscrie și parteneriatul cu Rezidența FemArt, un proiect derulat de Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC). În cadrul Rezidenței, cinci regizoare din România aflate la început de drum vor participa la o săptămână intensivă de lucru cu specialiști, dar și o serie de evenimente conexe, precum proiecții de film din cadrul Festivalului, masterclass-uri și sesiuni de pitching, parțial găzduite de Institutul Francez din România la București.

Programul proiecțiilor va fi disponibil în curând pe www.institutfrancais.ro. Până atunci, vă invităm să vizionaţi spotul de prezentare al Festivalului: https://youtu.be/WR3MmuaHEIQ

Organizat de: INSTITUTUL FRANCEZ DIN ROMÂNIA
Co-organizatori: Centrul Municipal de Cultural Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava

Prezentat de: ORANGE*

Parteneri: FUNDATIA GROUPE RENAULT*, GROUPAMA ASIGURĂRI, CARREFOUR

Parteneri media: TV5MONDE, RFI România, Observator Cultural, Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Radio România Internațional,Phoenix Media,LiterNet, Ziarul Metropolis, IQads, Literomania

Cu sprijinul: Les Cahiers du cinéma, Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC), TOUD

Proiect labelizat în cadrul aniversării a 50 de ani de francofonie instituțională – « Le 50e anniversaire de la Francophonie »*Parteneri strategici ai Institutului Francez din România

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura