Anul 2019 este unul presărat cu multe încercări pentru domeniul cultural, din punct de vedere financiar, cu precădere în ceea ce privește proiectele și programele care se bazează pe fonduri atrase din alte surse decât cele din bugetul organizațiilor care le inițiază. Chiar și în acest context, Teatrul Andrei Mureșanu își asumă organizarea celei de-a 4-a ediții a Festivalului DbutanT, dedicată, din rațiuni bugetare, exclusiv coregrafiei. Competiția pe care ne doream să o dedicăm compoziției muzicale în teatru va fi reluată într-o ediție viitoare. Printr-un parteneriat cu Cinema Arta, vom încerca în acest an să compensăm puțin din această lipsă, difuzând zilnic, în perioada de derulare a Festivalului, filme muzicale.
Ne dorim să continuăm acest Festival organizând câte o ediție în fiecare an, în măsura posibilităților financiare, pentru a susține neîntrerupt artiștii debutanți – Festivalul nostru fiind singurul din țară dedicat în exclusivitate acestora – și pentru a nu dezamăgi publicul, bazându-ne pe nevoia exprimată a acestuia când am decis ciclicitatea anuală a Festivalului, gândit inițial a fi organizat o dată la doi ani.
Ce-a de 4-a ediție a Festivalului DbutanT va avea loc în perioada 13 – 19 octombrie 2019. În cadrul competiției vom selecta 5 spectacole a căror coregrafie este realizată de 5 coregrafi debutanți, din întreaga țară. Selectarea producțiilor participante se va face pe baza transmiterii de către toți cei interesați a spectacolelor filmate și CV-urile coregrafilor nominalizați. În contextul Festivalului nostru, coregraf debutant este persoana care a absolvit facultatea/masterul/doctoratul de teatru/coregrafie cel mai devreme în anul 2017. Înscrierile se vor transmite până în data de 01.09.2019, la adresele pr@tam.ro, secretarliterar@tam.ro și/sau manager@tam.ro. Înscrierile în format fizic (dacă este cazul), cu înregistrările pe DVD sau alt suport media, se pot transmite pe adresa Teatrului Andrei Mureșanu – str. Körösi Csoma Sándor, nr. 10, Sf. Gheorghe, Covasna, până la aceeași dată. Ne dorim ca și în acest an să avem alături de noi artiști și producții atât din instituții de stat cât și din teatre independente, sau producții de examen, așteptând cu mare interes înscrierile acestora.