fARAD 7 prezintă între 24 și 26 septembrie o selecție a celor mai bune documentare românești recente, reunite sub tematica „Acasă”. Evenimentul marchează reluarea proiecțiilor în sălile de cinema și se va desfășura la Cinema Arta și Cinema Grădiște.

La cea de-a șaptea ediție, Festivalul de film documentar fARAD propune o selecție concisă sub forma unui maraton de șapte producții românești, recent lansate și deja apreciate la festivaluri internaționale precum Sundance, Jihlava, HotDocs (Toronto), Salonic, TIFF sau Sarajevo. Într-un context dificil pentru evenimentele culturale, care au fost fie anulate sau amânate, fie constrânse să se mute online sau exclusiv în aer liber, fARAD beneficiază ca-ntotdeauna de sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad și se va desfășura, timp de trei zile, în sălile de cinema consacrate ale festivalului, în condiții standard de siguranță.

„Într-un an atât de special în care cuvântul de ordine a fost #stayhome, fARAD a decis, și el, să stea acasă. Motivele nu țin neapărat de pandemie și de siguranță, ci de calitatea, varietatea și pedigree-ul festivalier al noilor documentare românești. Altfel spus, e o ediție reconfigurată domestic și dedicată exclusiv producțiilor autohtone și temelor fierbinți din realitatea noastră recentă. Nu întâmplător, filmul din deschidere se cheamă Acasă, My Home – dar dincolo de multipremiatele documentare cu tentă socială și impact internațional (Lemn și Profu), există loc și pentru mici povești de viață și istorii personale (Totul nu va fi bineCasa cu păpușiSuperhombre și Totul pentru Riana), ultimele trei fiind incubate în chiar laboratorul festivalului. Cu un asemenea catalog de filme, fARAD-ul își permite să stea acasă – voi însă ați face bine să ieșiți din casă și să le vedeți la cinema.”, menționează despre selecția acestei ediții Mihai Chirilov.

Titlurilor noi din program li se adaugă, în închiderea festivalului, tradiționala proiecție de arhivă de la fARAD, dedicată în acest an aniversării a 50 de ani de la lansarea documentarului-eseu Apa ca un bivol negru, film manifest al unei întregi generații de regizori, printre care Dan Pița, Mircea Veroiu și Stere Gulea. Exemplar în epocă, filmul i-a scos din casă pe autori pentru a documenta curajos inundațiile din 1970. Documentarul va fi introdus de regizorul Laurențiu Damian.

„fARAD 2020 este unul dintre puținele evenimente din România care dorește să reafirme importanța relației directe între spectator și experiența artistică, acordând un loc meritat documentarului românesc”, notează Corina Șuteu, președinte și co-inițiator al festivalului. Ca atare, din această ediție specială a fARAD-ului nu vor lipsi nici sesiunile de întrebări și răspunsuri cu autorii filmelor din program, mulți dintre ei fiind prezenți la Arad în persoană: Monica Lăzurean-Gorgan (regizoare și producătoare), Lucian Mircu, Mircea Gherase, Mihai Dragolea (regizori) și Horia Colibășanu, protagonistul documentarului Superhombre.

Festivalul se extinde și în spațiul online, organizând în parteneriat cu Insula 42evenimentul fARAD 2020: ACASĂ (Salon Insula 42), o dezbatere live între Dimitris Kerkinos și Mihai Chirilov, moderată de Corina Șuteu. Subiectul discuției investighează rolul și specificul filmului documentar în contextul actual. Salonul va avea loc vineri, 25 septembrie, de la ora 11:00 și va putea fi urmărit pe paginile de Facebook fARAD și Insula 42.

Tot în format online continuă și ediția a 5-a a Laboratorului fARAD, în care vor fi prezentate și analizate trei proiecte aflate în diferite stadii de dezvoltare. Mentorii acestei ediții sunt Monica Lăzurean-Gorgan, Laurențiu Damian și Dana Bunescu, care vor oferi feedback pe proiectele participante, alături de echipa creativă a festivalului, reprezentată de Corina Șuteu și Mihai Chirilov.

Programul integral fARAD 7 poate fi consultat pe www.farad.ro și pe pagina Facebook a festivalului. Link eveniment: https://www.facebook.com/events/623763458328266.

*

Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, Festivalul fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu, președintele festivalului, și a Film ETC., în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad. Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Asociația Film ETC. (producător general Oana Radu și consultant programare Mihai Chirilov), în parteneriat cu 111 Film (Eugen Lumezianu). Co-fondator: Mona Nicoară. Începând cu ediția 2019 directorul artistic al festivalului este Dimitris Kerkinos (curator al Thessaloniki International Film Festival).

Ediția 2020 a fARAD nu ar fi fost posibilă fără sprijinulGroupama Asigurări, Uniunea Cineaștilor din România și DACIN-SARA.  

Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la adresa rsvp@farad.ro sau la numărul de telefon 0257/280526 și este gratuit, în limita locurilor disponibile.

***

fARAD 2020 / 24-24 septembrie / ACASĂ
CALENDAR
JOI, 24 SEPTEMBRIE
Cinema Arta
19:00 DESCHIDERE: ACASĂ / Radu Ciorniciuc, 2020, 86m
precedat de TOTUL PENTRU RIANA / Mihai Dragolea, 2020, 28m
Q&A
VINERI, 25 SEPTEMBRIE
Cinema Arta
18:30 LEMN / Monica Lăzurean-Gorgan, 2020, 95m / Q&A
21:15 SUPERHOMBRE / Lucian Mircu, Mircea Gherase, 2019, 69m / Q&A
Cinema Grădiște
18:30 ACASĂ / Radu Ciorniciuc, 2020, 86m
20:30 TOTUL NU VA FI BINE / Adrian Pîrvu, Helena Maksyom, 2020, 82m
ONLINE
11:00 fARAD 2020: ACASĂ (Salon Insula 42)
O dezbatere cu Dimitris Kerkinos și Mihai Chirilov
Moderată de Corina Șuteu
*LIVE pe Facebook Insula 42 și fARAD
SÂMBĂTĂ, 26 SEPTEMBRIE
Cinema Arta
18:30 CASA CU PĂPUȘI / Tudor Platon, 2020, 80m
21:00 PROFU / Alex Brendea, 2019, 82m
Cinema Grădiște
18:00 LEMN / Monica Lăzurean-Gorgan, 2020, 95m / Q&A
21:00 PROIECȚIE DE ARHIVĂ: APA CA UN BIVOL NEGRU, 59m
Toate proiecțiile au loc la Cinema Arta (Str. Vasile Alecsandri nr. 2) și Cinema Grădiște (Str. Petru Rareș nr. 25).
Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la adresa rsvp@farad.ro sau la numărul de telefon 0257/280526 și este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Mai multe detalii pe www.farad.ro.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura