Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul „Rodica Ojog-Braşoveanu. 320 de pisici în Cimitirul Bellu” de Lilia Calancea, apărut în colecția „Biografii romanțate”, coordonată de Adrian Botez.
Despre carte:
„Încă din liceu am fost terorizată de matematică, pe care mereu am considerat-o o materie infamă şi nu înţelegeam sincer de ce era acceptată în programa de învăţământ. Şi, ca şi cum dificultatea materiei nu era suficientă, în faţa noastră trona profesoara – o femeie a cărei înfăţişare sobră nu făcea decât să-i reflecte sufletul. De fiecare dată, cu o voce lipsită de căldură, repeta ca pe-o dogmă: «Nu poţi fi medic, avocat, jurnalist sau actor bun dacă nu desluşeşti tainele acestei ştiinţe divine». Dar mie această «ştiinţă divină» îmi părea mai degrabă o zeitate crudă şi distantă, care cerea sacrificii de neînţeles.
Aşadar, pentru primul meu personaj literar, care s-a bucurat imediat de un enorm succes, m-am inspirat de la profesoara mea de matematică, spaima a nenumărate generaţii de liceeni, care era ferm convinsă că lumea începe şi se sfârşeşte cu matematica. Era neînchipuit de exigentă, făcea adevărate crize de isterie la inepţiile unor elevi şi în special la ale mele, eu fiind, fără doar şi poate, o nulitate în lumea cifrelor.
Concret, maiorul Tutovan. Prenumele, Minerva, divin. La fel ca materia, cum altfel? Cheia succesului mi-o pot lămuri doar parţial. Primo, că n-am fost singura terorizată, am fost mii – Doamne, păzeşte-ne somnul, o mai visez şi azi! E o răzbunare subtilă – se simte, nu-i aşa? – să faci din torţionarul din liceu un personaj literar caraghios, deşi cu mintea brici. Secundo, orice torţionar are nevoie de o victimă pe care să o destabilizeze şi să o alimenteze constant prin frică şi un nesfârşit complex de inferioritate. Dobrescu c’est moi!”
Rodica OJOG-BRAŞOVEANU, supranumită de criticii vremii „Agatha Christie a României”, s-a născut pe 28 august 1939, într-o familie înstărită din Bucureşti. Primele clase le-a urmat la şcoala „Maison des Français”, iar în perioada 1948-1955 a făcut Liceul „Domniţa Ileana”. S-a înscris la cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, dar ca urmare a participării la protestele studenţilor de solidarizare cu mişcările revoluţionare din 1956, de la Budapesta, a fost arestată şi exmatriculată, fără dreptul de a se mai înscrie la orice altă facultate din ţară. Dintr-un capriciu existenţial, s-a căsătorit cu Bebe Gaşpar, un aristocrat neamţ, dar traiul la castel o plictisea şi nu-i domolea dorinţa de a fi din nou studentă. După divorţ, a intrat în câmpul muncii şi după un an de reabilitare la fabrica de medicamente „Galenica” i s-a permis să studieze din nou. S-a înscris la cursurile Facultăţii de Drept din Iaşi, iar drumurile între oraşul natal şi cel universitar au mijlocit întâlnirea cu marea sa iubire, Cosma Braşoveanu, care va fi şi cel ce o va îndemna să scrie. După terminarea studiilor, s-a înscris în Barou, unde a lucrat timp de şapte ani, dar fără prea mare tragere de inimă. În urma unei discuţii avute cu soţul său şi după un pariu de nerefuzat, Rodica Ojog-Braşoveanu a scris primul roman, Moartea semnează indescifrabil (1971). Procesul de creaţie şi succesul neaşteptat au determinat-o să renunţe la cariera de avocat şi să devină scriitoare cu normă întreagă. Cărţile ei s-au vândut atât de bine, încât şi-a putut permite o viaţă extravagantă, de lux şi excese. A reuşit să îşi reinventeze opera de fiecare dată şi doar pierderea lui Cosma Braşoveanu, omul care a crezut în potenţialul ei de scriitoare, a dat-o peste cap o vreme. Timp de 20 de ani, Rodica Ojog-Braşoveanu a trăit mai mult izolată de lume, în scris şi în amintiri. La 2 septembrie 2002, s-a stins din viaţă, la numai 63 de ani, în urma unor complicaţii la plămâni şi la inimă.
Lilia CALANCEA s-a născut pe 13 septembrie 1977 la Străşeni, în Republica Moldova. A absolvit Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” din Chişinău (1997) şi Facultatea de Limbi Străine din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova (2002). A urmat un master la Institutul European de Înalte Studii Internaţionale din Nisa, Franţa (2003), apoi un master în traducere la Institutul Superior pentru Traducători şi Interpreţi din Bruxelles, Belgia (2004). Este stabilită la Bruxelles din 2003. A publicat romanele Regina nopţii (Pontos, 2014), Sub Constelaţia Lyrei (Arc, 2017), Sunt oare un călău? (Polirom, 2022, 2023, laureat al Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, FILIT 2023, şi nominalizat la Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediţia 2022, Premiile Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, ediţia 2023, şi Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi, ediţia 2023), Alionuşka (Polirom, 2023, nominalizat la Premiile Leibniz, ediţia 2024) şi volumul de schiţe şi povestiri Bocete de nuntă (Arc, 2019), care a fost nominalizat în 2019 la Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova, categoria proză scurtă.
Fragment
Mulți dintre colegii și cunoscuții noștri au rămas cu impresia că noi doi o căutam cu lumânarea. Doi inconștienți. Și nu erau prea departe de adevăr. Provocam și sfidam, dar plăteam pentru toate. Asta e, ne‑o asumam. Munceam mult. Ne puteam permite. E adevărat că bunăstarea creează inconștiență.
Pozna cu Miss Nude Niagara mă costase un an de salariu. Oricine s‑ar fi cumințit. En ce qui me concerne. Non, merci! Preferam să pierd, dar să trăiesc cum vreau.
Firește că păream atunci mai nebuni decât alții, dar numai în contextul din România, căci în oricare altă țară am fi părut normali, în ciuda ieșirilor noastre artistice.
De pildă, în călătoria din Veneția, pe Cosma îl apucase cântatul în gondolă. Îi eram alături, firește. Tocmai eu să‑i tai avântul? Jamais de ma vie! Îl încurajam, mai ales că avea ureche muzicală, nu șagă. Când întinsese un O sole mio! peste canal, se opriseră turiștii americani să‑l aplaude. Frumos? Nu! Mi‑nu‑nat!
Dar a avut și Cosma de dat explicații la cazul Niagara, deși la Teatrul Național îi cunoșteau bine firea. Până la urmă și‑au dat seama că fusese o poantă marca Brașoveanu.
Cosma era as în pozne și calambururi. Îl știau mulți din studenție, unde‑i avusese colegi pe Florin Piersic, Ioana Bulcă, Leopoldina Bălănuță, Liviu Crăciun. Îi cunoșteau năravul, în special cei (unii) care au avut (ne)șansa să lucreze cu el în primii ani. Cosma era o natură rebelă, spunea totdeauna ce gândea fără menajamente, indiferent că era vorba de un mașinist, pompier, coleg sau director. Astfel și‑a atras multe antipatii și a ratat roluri. La cea mai mică nedreptate reacționa prompt, amenința cu demisia și chiar o făcea, motiv pentru care s‑a ales în teatru cu porecla „Brașoveanu demisie“.
O întâmplare a rămas antologică.
În al doilea an de activitate teatrală a lui Cosma, Teatrul Național se afla într‑un turneu la Timișoara cu spectacolul Orologiul Kremlinului, scris de Nikolai Pogodin. În rolul lui Lenin strălucea talentatul actor Gheorghe Popovici‑Poenaru, iar Cosma interpreta rolul ceasornicarului care trebuia convins, în ciuda rezervelor sale, să repare orologiul, simbolul Kremlinului.
În aceeași zi, cu doar câteva ore înainte de spectacol, Cosma a făcut un coup de foudre pentru o studentă din Timișoara, pierzându‑și capul în cel mai strict sens al cuvântului. Bucuros mai întâi că tânăra îi acceptase din prima invitația la întâlnire, s‑a mâhnit imediat când a aflat că e condiționată de oră. Nu mai târziu de 23:00, aceasta trebuia să fie la cămin. Or, Cosma și‑a dat seama că e imposibil, spectacolul dura mult. În căutarea unei soluții, a încercat să se înțeleagă cu colegii, rugându‑i „să joace mai repede“ sau, eventual, să renunțe la pauză. „Lenin“ intrase în panică și a refuzat categoric.
În cele din urmă, Cosma a luat problema în propriile mâini.
Trei‑doi‑unu, se ridică cortina, începe spectacolul! Actul în care Lenin încearcă să facă uz de toate argumentele posibile pentru a convinge îndărătnicul ceasornicar trebuia să dureze 50 de minute, numai că s‑a întâmplat un lucru imprevizibil.
După primele replici ale lui Lenin: „Bine ați venit! Vreți să reparați orologiul?“, ceasornicarul a răspuns prompt: „Da, tovarăși!“. Și, în stupoarea generală a actorilor, a retezat actul de la rădăcină, după care a luat‑o la fugă de pe scenă și din teatru, lăsându‑l pe Lenin paralizat pe scenă.
Să compromiți un spectacol cu Lenin? Mare inconștient!
Firește că s‑a declanșat un scandal de proporții la București. S‑a propus și excluderea lui din trupă și doar o minune l‑a salvat. Care a fost aceea? Cred că talentul nemăsurat.
