Editura Polirom va participa în perioada 30 august-3 septembrie 2023 la cea de-a VI-a ediție a Salonului de Carte Bookfest Chişinău, care se va desfășura la Mediacor, Universitatea de Stat din Moldova.

La standul editurii vizitatorii târgului vor găsi peste 500 de titluri, toate aflate la reducere (30%).

 Editura Polirom la Bookfest Chişinău, ediţia a VI-a, 2023

PROGRAM DE EVENIMENTE

Vineri, 1 septembrie

ora 18.00

A fi istoric în secolul XXI. Cum vorbim despre conflicte, dezvoltare şi angajament civic în „era post-adevărului”

Întâlnire cu Bogdan MURGESCU

Prezintă: Igor ŞAROV, istoric, rectorul Universităţii de Stat din Moldova

Eveniment organizat în parteneriat cu Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Cultural Român

 Sâmbătă, 2 septembrie

ora 11.00

ANUL CANTEMIR LA CHIŞINĂU

Eveniment dedicat lui Dimitrie Cantemir, în anul comemorării a 350 de ani de la naşterea sa şi a 300 de ani de la moarte

Participă:

Ligia RUSCU,

Cantemir. Inorogul în lavirinthul neştiinţii,

Polirom, 2023

Bogdan CREŢU,

Inorogul la porţile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir,

Cartier, ediţia a II-a, 2023

Ştefan LEMNY,

Dimitrie Cantemir, un destin românesc în Luminile europene,

Junimea, 2023

Liviu Jicman,

Preşedintele Institutului Cultural Român

Moderatoare: Nina CORCINSCHI

Eveniment organizat în parteneriat cu Centrul National al Cărţii, Institutul Cultural Român

 ora 12.45

„Literatura este tărâmul imaginaţiei. Imaginaţia e zeul pe care-l slujesc”

Întâlnire cu scriitoarea Veronica D. NICULESCU, prilejuită de Quilt,

Polirom, 2023

Prezintă: Maria PILCHIN, Radu VANCU

Moderatoare: Oana BOCA STĂNESCU

ora 18.00

Cristian TUDOR POPESCU în dialog cu cititorii pornind de la volumul Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative,

Polirom, 2022

Sesiune de autografe

Amfitrion: Alexandru COZER 

image description

Duminică, 3 septembrie

ora 13.00

Biografii romanţate – George CORNILĂ, Hasdeu. Duhuri,

Polirom, 2023

Lansare de carte & sesiune de autografe

Alături de autor: Moni STĂNILĂ, Iulian CIOCAN

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura