1 Decembrie se apropie cu pași repezi, iar Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sf. Gheorghe a pregătit pentru sărbătoarea pe care o marchează această dată spectacolul extraordinar „Dor de Eminescu”, susținut de celebrul actor Ion Caramitru, alături de clarinetistul Aurelian-Octav Popa.

Evenimentul se va desfășura chiar în seara zilei de 1 Decembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului „Tamási Áron”. Fiind mai spațioasă și cu un număr de locuri mai mare, locația a fost alesasă în mod expres de către echipa TAM, care a urmărește să le ofere cât mai multor cetățeni români șansa de a se bucura de un spectacol încărcat de emoția specială pe care o poate crea doar combinația versurilor scrise de poetul emblematic al națiunii noastre cu talentul interpretativ al unui actor ce trezește nostalgii în sufletele multora dintre noi și care, după ani de carieră, continuă să-și cucerească publicul.

Întrucât 1 Decembrie se referă la Marea Unire a românilor, ca împlinire a unui deziderat de lungă durată, considerăm că  spectacolul „Dor de Eminescu” va fi un prilej pentru cei ce iubesc România și valorile sale să se adune în număr cât mai mare și să își reunească trăirile și emoțiile, recompunând atmosfera de bucurie și entuziasm de acum mai bine de o sută de ani, în sala Teatrului „Tamási Áron”, cinstind cum se cuvine marea sărbătoare.

Spectacolul este inclus în calendarul evenimentelor prilejuite de celebrarea Zilei Unirii pe care an de an în realizează Prefectura Covasna și beneficiază de sprijinul financiar al Consiliului Județean Covasna.

Cei interesați pot achiziționa bilete online de pe platforma biletemaster.ro sau fizic, la Biroul de Organizare Evenimente din Piața Libertății și la casieria teatrului. În funcție de poziționarea în sală, prețurile biletelor sunt între 30 și 20 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de tarife reduse.

Vă invităm așadar să ne bucurăm de 1 Decembrie împreună.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura