Pentru că simţim ceva în aer, de parcă vremurile şi-au ieşit din matcă, revista Teatrul azi întâmpină anul 2025 cu pragmatism şi cu un optimism echilibrat, lăsând în prima sa ediţie spaţiu de reflecţie asupra neliniştii care planează peste viaţa aşa cum o ştim. Cu un sumar complex şi divers, numărul 1-2 confirmă faptul că, în astfel de timpuri, teatrul şi artiştii săi rămân în prima linie, ca iniţiatori de dialog şi provocatori de schimare, chestionând realitatea, observând natura umană, fiind mereu în căutarea înţelegerii, a perspectivei extinse, a contextului nunaţat.

accent pe VIITOR

„… Care sunt întrebările pe care trebuie să ni le punem sau să le punem? În această lume polarizată, alegem soluția individuală sau de grup? Ne retragem, într-un instinct de autoconservare, în microuniversuri, fie ele teatrale, în estetizări sau ridicăm probleme și provocăm răspunsuri? Încercăm să (ne) (re)construim realitatea acționând în înțelegerea și aprofundarea noii paradigme? Ne salvăm principiile și valorile? E nevoie? Putem?… Am deschis în acest număr discuția despre (IM)PREDICTIBILUL an 2025 cu artiști, teoreticieni și manageri ai instituțiilor de teatru încercând să surprindem percepții, trăiri, să vedem care le sunt gândurile, acțiunile, speranțele…”, scrie redactorul-şef Oana Borş în deschiderea noului număr.

La ancheta accentelor din acest început de an, au răspuns cu sinceritate şi deschidere: Adrian Damian (scenograf), Alexandra Felseghi (dramaturgă), Andrea Gavriliu (coregrafă), Anna-Maria Popa (actriță, managerul Teatrului „Andrei Mureșanu”, Sf. Gheorghe), Carmen Lidia Vidu (regizoare), Călin Ciobotari (critic de teatru), Cristian Ban (regizor), Doru Taloș (actor, co-fondator Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca), Hunor Horváth (regizor, șeful Secției germane a Teatrului Național „Radu Stanca”, Sibiu), Peca Ștefan (dramaturg), Ștefan Mihai (actor), Vlad Drăgulescu (actor, director artistic al Teatrului Național „Marin Sorescu”, Craiova), Vlad Ionuț Popescu (actor). În continuare, perspectivele personale sunt echilibrate de privirea teoretică a eseului Teatrul, tehnologia și noul public, semnat de redactorul-şef al revistei Critical Stages, criticul Savas Patsalidis.

Cu ochii pe noua Generaţie de Aur

În acest an, la interviul ediţiei, cititorii pot cunoaşte îndeaproape câteva şi câţiva dintre actriţele şi actorii de vârf ai scenei contemporane. Talent, muncă permanentă, deschidere spre învăţare şi dezvoltare, carismă sunt câteva dintre trăsăturile comune ale acestor artişti iubiţi de public şi de specialişti. Cu mare atenţie, autorii Teatrul azi au selectat câteva figuri reprezentative pentru noua şi generoasa Generaţie de Aur a actoriei româneşti, iar seria de interviuri este deschisă de o actriţă al cărei nume este pe buzele tuturor. Ana Bianca Popescu este invitata Cristinei Rusiecki la un dialog despre recentele sale creaţii de succes, despre darurile şi revelaţiile unei meserii în continuă mişcare.

Sursă de inspiraţie: creatorii internaţionali

Într-o permanentă căutare a inspiraţiei şi a modelelor în domeniul teatral, Teatrul azi păstrează rubrica curatoriată de criticul de teatru Irina Wolf, spotlight regizoral, dedicată regizorilor sub 35 de ani din diferite părţi ale lumii, şi o completează alternativ cu o mini-serie de interviuri cu artişti consacraţi. Astfel, primul număr din acest an al revistei îl are pe Milo Rau ca invitat special. Materialul este semnat de Isabella Drăghici, doctor în filosofie, care l-a provocat pe cunoscutul regizor elveţian la o conversaţie consistentă despre artele performative, activism şi rolul teatrului în discursul social-politic al prezentului.

În continuare, în secţiunea internaţional, Mirella Patureau prezintă Condurul de mătase, premieră a Comediei Franceze, Irina Wolf face profilul stagiunii curente de la Burgtheater aflat acum sub o nouă conducere, Alexandru Bumbaş aduce mai aproape capitala Columbiei cu impresiile sale despre spectacolul Kassandra (Teatrul La Maldita Vanidad), iar Oltiţa Cîntec este ghidul cititorilor pentru o seară elegantă de balet clasic la Opera Bavareză de Stat din München. Daria Ancuţa încheie rubrica cu un interviu în limba engleză, cu criticul de dans Oonagh Duckworth.

În pas cu viaţa teatrală românească

Sumarul numărului dublu 1-2 surprinde varietatea stagiunii româneşti din ultimele luni. De la premiere, turnee şi microstagiuni, până la festivaluri şi evenimente speciale, toate trec pe sub sub privirea autorilor revistei Teatrul azi, care parcurg ţara şi programele artistice recente cât mai extins, cu entuziasm şi curiozitate. Ca de fiecare dată, actualitate.ROcuprinde articole şi interviuri despre teatrul de dramă, teatrul radiofonic, teatrul de animaţie şi pentru copii.

Nu în ultimul rând, cu un condei fermecător, Carmen Mihalache demonstrează că cercetarea poate fi şi o lectură plăcută. Pe raftul de teatru veţi găsi, la recomandări, două lucrări semnate de două dintre cele mai importante teoreticiene ale domeniului teatral: Damen Vals. Voci feminine în critica de teatru a secolului XX de Miruna Runcan şi Ciulei și spectrul Tatălui. O psihobiografie de Anca Hațiegan.

Copertele numărului 1-2/2025

Prezenta ediţie păstrează şi în imaginea copertelor tonul temelor abordate în sumar. Cu o grafică semnată de Laurențiu Buglea, revista se deschide cu Loránd Farkas şi Zsolt Gedő în I Am the Wind (r. Gábor Tompa, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, fotograf István Biró). Coperta interioară marchează interviul special cu Milo Rau printr-o scenă din al său Medea’s Kinderen (NTGent, Belgia, fotograf Michiel Devijver), iar, în final, ediţia se încheie cu o imagine din Manhattan Project, un spectacol despre realizarea bombei atomice (r. Stefan Bachmann, Burgtheater Viena, fotograf Tommy Hetzel).

Citiţi Teatrul azi?

Dacă doriţi să citiţi revista Teatrul azi, o puteţi găsi alături de volumele publicate de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” pe site-ul www.teatrul-azi.ro sau puteți scrie la adresa comenzi.teatrulazi@gmail.com. Dacă preferaţi să faceţi o plimbare până la librărie, revista se află în Bucureşti la Cărtureşti (Verona şi Carusel), dar și în rețeaua librăriei din marile orașe; în Timişoara, La Două Bufniţe, şi în Craiova, în magazinul specializat situat în interiorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.

Nu uitaţi să verificaţi site-ul oficial al revistei Teatrul azi pentru articole exclusive online!

*Revistă editată de UNITER prin FUNDAȚIA CULTURALĂ „CAMIL PETRESCU”. Finanțator: Ministerul Culturii.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.