Pe 6 octombrie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va susține un concert în sala Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare, alături de membrii Corului Medieșana din comuna Medieșu Aurit. Prezența Corului Madrigal la acest eveniment este ocazionată de sărbătorirea a  45 de ani de când soții Ioan și Ileana Petrovici conduc Corul Medieșana, unul dintre cele mai longevive ansambluri corale din regiune.

„În Corul Medieșana, înființat în 1934, cântă astăzi trei generații: avem 40 de membri, atât tineri de 20 de ani cât și oameni de peste 60 de ani. Anul acesta se împlinesc 45 de ani de când soții Ioan și Ileana Petrovici dirijează ansamblul și tocmai de aceea ne-am gândit să sărbătorim și să invităm alături de noi corul numărul unu în Europa, Corul Madrigal”, spune Mihai Radu Iancu, primarul comunei Medieșu Aurit, el însuși membru al Ansamblului Medieșana din 1991.

madrigal

Membrii Corului Madrigal vor avea, cu acest prilej, mai multe activități în județul Satu Mare. Între 4 și 5 octombrie, echipa Programului Național Cantus Mundi va susține un workshop în comuna Medieșu Aurit. Cantus Mundi este un program național de integrare socială prin muzică, al cărui scop este formarea a peste 4000 de dirijori și coruri în toată România. Nu în ultimul rând, în 7 octombrie Corul Madrigal va cânta în cadrul unei gale organizate în fața Castelului Lonyai, un impresionant castel medieval situat chiar în Medieșu Aurit, alături de coruri de copii din Programul Cantus Mundi din județ. La finalul spectacolului, vocile copiilor se vor împleti cu cele ale madrigaliștilor, intonând împreună o frumoasă piesă, precum și Imnul Cantus Mundi.

„Anul viitor împlinim 55 de ani de la înființare, dar Corul Madrigal este o prelungire a unei lungi tradiții muzicale, energia lui, așa cum a formulat-o regretatul maestru Marin Constantin, este extrasă din această fabuloasă tradiție corală românească. Există multe coruri în țară care au constituit, timp de decenii, nuclee veritabile de cultură pentru comunitățile din care provin, așa cum este și ansamblul Medieșana. Cântatul coral a constituit o formă de exprimare liberă în vremuri în care libertatea era un lux. Mă bucur să sărbătorim alături de ei și să punem bazele unor noi generații de dirijori și coriști prin intermediul proiectului Cantus Mundi”, spune Anna Ungureanu, dirijorul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Compus din membri ai comunității din Medieșu Aurit, Corul Medieșana este ansamblul cu cea mai veche tradiţie din judeţul Satu Mare. Cu numeroase premii naționale și participări internaționale în palmares, ansamblul a concertat anul trecut la Bruxelles, în Parlamentul European, la Viena și Luxemburg, iar în primăvara acestui an a cântat în Parlamentul României.

Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4100 de concerte aplaudate de melomani de pe întreg mapamondul, impunându-se astfel ca un adevărat “brand de țară”. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul “Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate.

 

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura