Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași și Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău invită publicul pe 30 decembrie, ora 19:00, la Teatru³, la spectacolul excepțional SFATUL ȚĂRII.

Coproducția se va juca în onoarea Majestății Sale Regele Mihai I al României, silit să abdice și să părăsească țara, pe 30 decembrie 1947, monarhia constituțională fiind astfel înlocuită cu dictatura comunistă.

scenariul: Mariana Onceanu și Cristian Hadji-Culea

documentare: Ioana Bujoreanu

regie: Petru Hadârcă și Cristian Hadji-Culea

scenografie: Rodica Arghir

distribuție: 

Haruna Condurache

Anatol Durbală

Radu Ghilaș

Radu Homiceanu

Ion Mocanu

Oana Sandu

Andrei Sava

Valentin Zorilă

Mihai Zubacu

Petru Hadârcă, director general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” Chișinău:

„Dacă timp de un mileniu și mai bine, soarta popoarelor s-a decis în lupte sângeroase, atunci în 1918, deși eram în plin război modial, soarta oamenilor născuți între Prut și Nistru a fost decisă de votul pro-Unire al celor 86 de deputați din Sfatul Țării, dar și de o serie de alți factori care ne-au oferit șansa să facem parte din România Mare. Centenarul, cum era și firesc, a generat mai multe discuții, dezbateri și controverse asupra diverselor aspecte legate de evenimentele istorice: a fost legitimă sau nu instituția Sfatului Țării și votarea Unirii, au fost cumpărați sau nu deputații, s-a făcut oare Unirea în Parlament, în culoarele diplomatice, sau de către Armata Română? Răspunsurile adesea multiplică îndoielile și scepticismul care planează asupra trecutului. Dar un singur lucru rămâne cert – Unirea Moldovei dintre Prut și Nistru cu România a însemnat salvarea a milioane de vieți și amânarea „terorii roșii” cu două decenii. Un alt lucru sigur este faptul că fără perioada interbelică, în care s-au făcut investiții românești în școli, cărți, concerte și teatru, adică  în educație și cultură, nu ar fi fost posibilă mișcarea de Renaștere Națională din anii 90.”

„Centenarul a oferit prilejul de a menține timp de un an pe agenda zilei subiectele de istorie. Acest spectacol s-a adunat și a fost inspirat din documentele, expozițiile, dezbaterile organizate cu acest prilej, dar și din atitudinile și reacțiile contemporanilor noștri față de istorie, cu toată gama manifestării acestora, de la admirație la scepticism. Textul, la care am avut fericita ocazie și onoare să lucrez împreună cu domnul regizor Cristian Hadji-Culea, încearcă să surprindă ambele perspective: și cea cronologic istorică, și pe cea a receptării evenimentelor de la 1918 cu ochiul zilei de astăzi.” (Mariana Onceanu, jurnalist)

Spectacolul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, în cadrul Programului Centenar.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura