Nu mai puțin de 17 evenimente în program

  • Întâlnire cu scriitorul Ross Wellford, unul dintre cei mai succes autori britanici de cărți pentru copii, cu volume traduse în premieră în limba română
  • Întâlnire cu ilustratorul Neal Layton, un artist aflat în plină ascensiune, ale cărui lucrări s-au vândut în peste 16 țări
  • Ateliere de gătit, atelire de storytelling pe teme dintre cele mai diverse (astronomie, matematică, artă japoneză)
  • Atelier de arts & crafts pornind de la bestsellerul mondial absolut al literaturii pentru copii contemporane: Harry Potter
  • Aniversarea a 30 de ani de existență a unuia dintre cele mai fascinante personaje create de un autor britanic: Elefantul Elmer, de David McKee
  • Dezbatere despre unul dintre cele mai acute teme „la zi”: bullyingul

Aproximativ de o treime dintre evenimentele Marii Britanii, țară invitată de onoare a ediției din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, le sunt dedicate copiilor.

Programul include nu mai puțin de 17 evenimente: de la lecturi publice și lansări de carte, până la ateliere de ilustrație și ateliere de storytelling în limba engleză sau ateliere bilingve – în română și în limbaj mimico-gestual –, pe teme dintre cele mai diverse.

Cu siguranță, unul dintre cele mai așteptate evenimente îl constituie întâlnirea cu scriitorul Ross Wellford, fost jurnalist de televiziune, specializat în emisiuni dedicate adolescenților, astăzi, unul dintre cei mai populari autori de cărți pentru copii din Regat. Dintre cărțile sale, la standul Marii Britanii din cadrul Bookfest vor fi lansate în premieră edițiile în limba română ale volumelor Călătorie în timp în compania unui hamster (Editura Corint, traducere în limba română de Simona Neagu) și Băiețelul de 1000 de ani (Editura Vellant, traducere Aurelia Ulici): sâmbătă, 1 iunie, începând cu ora 14.30, amfitrion: scriitorul Florin Bican.

Și pasionații de ilustrație pentru copii au parte de întâlnirea cu un invitat britanic la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest. Este vorba despre Neal Layton, autor și ilustrator de cărți pentru copii, un artist ale cărui lucrări s-au vândut în peste 16 țări și au fost incluse în peste 60 de volume. Sub tema „Writing with words and pictures”, Neal Layton va susține și unatelier de ilustrație pentru copii la standul Marii Britanii: vineri, 31 mai, începând cu ora 13.00. Sâmbătă, 1 iunie, de la ora 11.00, tot la standul Marii Britanii, artistul britanic va vorbi despre tehnica ilustrației pentru copii alături de Octav Avramescu (Jumătatea Plină). Cei care nu pot ajunge la Romexpo îl pot întâlni pe Neil Layton joi, 30 mai, la Cărturești Modul (Academiei 20), la conferința dedicată ilustrației pentru copii organizată alături de Fabulafia. La eveniment, alături de artistul britanic, iau parte și ilustratorii Karda Zenko, Alexander Glonin și Ștefan Georgescu.

Daniel Kearvell, afacerist britanic îndrăgostit de România, creatorul îndrăgitei povești Maya the Mouse, se întâlnește cu cei mai mici dintre cititori joi, 30 mai, începând cu ora 12.00, la standul Bookfest Junior, pentru o sesiune de storytelling:„Stories out of the Box”.

Trei mari evenimente realizate de British Council România (organizatorul principal al prezenței Marii Britanii la Bookfest 2019), realizate în parteneriat cu edituri românești de succes, completează programul evenimentelor de la standul țării invitate de onoare.

Un atelier de gătit adresat deopotrivă părinților și copiilor, susținut de Iulia Cojocaru (Mini Zucchini) și inspirat de rețetele cunoscutului Jamie Oliverși cea mai recentă cartea a sa, Super food pentru toată familia, apărută în traducere la Curtea Veche Publishing House (traducere de Irina Constantin), are loc la standul Marii Britanii sîmbătă, 1 iunie, începând cu ora 12.30.

O oră mai târziu, începând cu ora 13.30, copiii sunt așteptați la standul Marii Britanii la un atelier de arts & crafts, eveniment organizat împreună cu Editura Arthur, pornind de la bestsellerul absolut al literaturii pentru copii contemporane: Harry Potter de J.K. Rowling. Timp de o oră, copiii vor inventa elixire, licori și formule magice, vor scrie citatele lor preferate pe cartoane mari, care vor fi ulterior expuse la standul Arthur până la sfârșitul târgului.

În parteneriat cu Editura Gama, Salvați Copiii și revista online Școala 9, vineri, 31 mai, de la ora 16.30, la standul țării invitate de onoare, este plănuită o dezbatere despre unul dintre cele mai nocive fenomene cu care atâția copii și tineri se confruntă în ziua de azi. Este vorba despre evenimentul „Let’s Talk About Bullying”– dezbatere pornind de la volumul 7 zile, semnat de autoarea britanică Eve Ainsworth, un eveniment adresat deopotrivă tinerilor, cât și părinților și educatorilor acestora.

Unul dintre cele mai fascinante personaje create de un autor britanic: Elefantul Elmer, imaginat de scriitorul David McKee și îndrăgit de copiii din toată lumea, a cărui poveste a fost ecranizată de studiourile BBC, sărbătorește30 de ani de existențăla Bookfest. Duminică, 2 iunie, de la ora 12.30, la standul Bookfest Junior, copiii sunt așteptați la „Ziua de naștere a lui Elmer”: aniversarea a 30 de ani de la apariția primei cărți avându-l drept personaj pe simpaticul Elefant Elmer, un eveniment realizat alături de editorul român al cărților lui David McKee: Editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei.

Ateliere de storytelling pe teme dintre cele mai diverse (astronomie, matematică, artă japoneză) completează agenda bogată a evenimentelor dedicate copiilor la Bookfest 2019 de țara invitată de onoare, Marea Britanie.

Pentru detalii despre program, https://www.britishcouncil.ro/bookfest/program.

Cea de-a XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest are loc în perioada 29 mai – 2 iunie 2019, în Pavilionul B2 din cadrul Romexpo.

Prezența Marii Britanii în calitate de țară invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest este gestionată de British Council România și Ambasada Marii Britanii în România, sub sloganul „Culture is GREAT” – 10 autori, peste 50 de evenimente. Idei și perspective diverse. Evenimente organizate de British Council, în colaborare cu partenerii săi, au loc atât la stand, cât și la spațiile de evenimente din cadrul Pavilionului sau în spațiul „Bookfest Junior”.

Standul Marii Britanii, în calitate de țară invitată de onoare, are o dimensiune generoasă, de 120 de metri, și a fost realizat folosind tehnica papier mâché. Conceptul și realizarea standului aparțin arhitectului Johannes Bertleff și sculptorului Virgil Scripcariu.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura