Preambul

Muzeul Naţional Prado din Madrid, principala instituţie culturală a Spaniei şi unul dintre cele mai importante muzee din lume, împlineşte anul acesta 200 de ani de când şi-a deschis porţile publicului. Este muzeul care are în colecția sa tablourile celebrilor Goya, Velázquez, Tiziano, Rubens sau Rembrandt, iar Las Meninas este piesa de rezistență a muzeului. Ambasada Spaniei la Bucureşti (cu sprijinul Muzeului Naţional Prado) a derulat deja o serie de activități culturale dedicate aniversării muzeului, una dintre ele fiind expunerea unei copii a celebrului Las Meninas, dar și a unei scupturii în mărime naturală inspirată din personajele înfăţişate de Velázquez în această operă de artă. Sculptura este decorată cu motive tradiţionale româneşti și a fost denumită „Menina rumana” (Menina româncă); această operă de artă a fost realizată de colectivul de artişti urbani Sweet Damage Crew şi subliniază legătura dintre culturile celor două ţări: Spania şi România.

© Biró István

Revenirea în teatru

Scena Sălii Mari scufundată total în avalanșa de note revărsate generos din boxe, interzicând astfel spectactorilor să mai vorbească între ei și să fie atenți la personaje. Dar acestea erau și nu erau în scenă. Două centre de atenție – unul în mijlocul scenei, altul în primul rând de spectactori, acolo unde se remarca unul dintre actori – Ferenc Sinkó -, ce părea venit direct de la sala de sport, cu căștile pe urechi și decis să facă poze peste poze. Așa se face că preia din energia sălii și o poartă în scenă, acolo unde începe să aranjeze obiectele de decor. Și de aici, abia de aici putem spune că începe narațiunea. Andrei Măjeri, regizorul noului spectacol al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, introduce de la bun început câteva elemente menite să capteze atenția tinerilor spectactori, mai puțini familiarizați cu istoria artei și cu povestea celebrului tablou: muzica și hainele/costumele personajelor. Până la urmă, putem spune că ne aflăm într-o sală de muzeu, acolo unde suntem agasați de obsesia unora dintre vizitatori de a  face (doar) fotografii, în ciuda anunțurilor scrise cu litere de-o șchioapă că fotografiatul este interzis. Dar smartphonul n-a fost inventat doar pentru a înlesni comunicarea verbală, să fim serioși, altfel de ce-am da sume de bani considerabile pe achiziționarea unuia de ultimă generație? Și telefonul apare și dispare de-a lungul celor două ore de spectacol … este mânuit când cu discreție, când adus în primplan, parcă pentru a arăta că uan din funcțiile lui de bază este să furnizeze probe (intrigile de la curțile regale au contribuit decisiv la „facerea” istoriei și nu puține capete încoronate le-au căzut victime).

© Biró István

Revenind la celebrul tablou care dă și numele spectacolului, este adevărat că Las Meninas a stârnit încă de la început foarte multe discuții legate de subiect, toate pornind de la faptul că este unul dintre puținele tablouri din epocă în care nu există un personaj principal evident (iar Ernesto Anaya accentuează această trăsătură construind piesa din trei fire epice diferite, care se împletesc, pentru ca în a doua parte a reprezentației să devină unul singur); pe de altă parte, Velázquez era pictor de curte, deci ar fi trebuit să facă, înainte de orice, portretele membrilor casei regale. Și aici e unul dintre centrele de greutate ale textului – ce te faci când moștenitoarea, Infanta Margarita în cazul de față, este o răzgâiată, ingrată și infantilă până peste poate, care nu lasă nicio șansă pictorului să se exprime artistic, obsesiile personale, patimile și păcatele originare ale acesteia primând în fața talentului și harului artistului? Velázquez – Ervin Szűcs și Infanta Margarita – Éva Imre devin unul dintre cuplurile de forță ale întregului spectacol, în jurul cărora gravitează toți ceilalți, care vor fi și importalizați pictural, fiecare  având atitudine proprie, în funcție de personalitate și de dorința pictorului.

© Biró István

Ce este cu adevărat interesant la acest spectacol este textul. Rareori avem de-a face cu o piesă de teatru scrisă fără nicio miză; aparent fără niciuna, căci ce poți să găsești atractiv din punctul de vedere al construcției unui întreg univers teatral la un text care-și propune doar speculații pe marginea vieții de curte dintr-o Spanie catolică și aflată în căutarea unui statut internațional pe măsura ambițiilor casei regale? Dar Ernesto Anaya este un dramaturg care iubește teatrul și pe oamenii care-l slujesc, căci în felul acesta a lăsat regizorului o libertate de mișcare cu care are de-a face de prea puține ori de-a lungul carierei. Și Andrei Măjeri s-a folosit de această libertate jucându-se, ba chiar și dejucând așteptările unora dintre spectactori. El a apelat la mișcarea scenică (care e unul dintre mijloacele teatrale cel mai prost folosite în spectacolele de teatru din România – îmi asum afirmația) și a creat opoziții între personaje, unele neașteptate, dar ne-a desfătat privirea și cu o abundență de culoare (nefăcând exces, ceea ce e de apreciat, dar cred că aici e meritul lui Lucian Broscățean care a creat niște costume care chiar îmbracă personajele; pe cât de colorate sunt costumele, pe atât de monocrom – și foarte mobil – e decorul creat de Irina Chirilă). Să nu uităm și muzica, Măjeri creând momente speciale (care mi-au adus aminte de musicalurile de pe Broadway), numai că aici muzica  nu se integrează în scene, ci ea devine scenă în sine. De remarcat și felul cum s-a jucat cu măștile timpului – una dintre întrebările cu care ieși din sala de spectacol este: dacă atunci erau altele „standardele”, oare cele de astăzi sunt cu adevărat mai bune? Și în completarea acesteia se ivesc altele, care-și caută și ele răspunsurile: cât de generoși putem fi cu formele (ele abundă în funcție de câte caractere există) în dauna substanței, fondului. Referințele (vizuale, dar și integrate în schimburile de replici de la debutul spectacolului) la Wittgenstein (or să vă placă caietele „uitate” într-o margine a scenei la începutul spectacolului – aluzie diectă la celebrul Caiet albastru – recent s-a tradus în limba română și Caietul brun), o să incite pe cunoscătorii de filosofie, iar inserturile din Livada de vișini o să pună la treabă memoria afectivă a fidelilor Thaliei. Dar peste toate va trona una dintre replicile din debutul spectacolului, din care afli senin că nu doare conștiința! Cum adică nu doare? Și o să tot căutați răspunsul la această întrebare…

© Biró István

Las Meninas este un spectacol asumat integral de Andrei Măjeri, gândit minuțios și proiectat pe toate planurile acțiunii, ceea ce s-ar putea să nu fie tocmai pe placul unora dintre spectactori. Este evident spectacolul unui regizor tânăr, care încă n-a scăpat de tendința de a încărca unele scene mai mult decât ar fi trebuit, dar în aceeași măsură este remarcabilă mobilitatea (care tinde să devină o trăsătură identitară a regizorului) convertită in disponibilitate de a lucra cu actorul – intrările și ieșirile actorilor împreună cu mobilitatea decorului asigură spectatorului cadrul societal/rama necesară înțelegerii cauzelor apariției tabloului Las Meninas.

Las Meninas de Ernesto Anaya – Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Traducerea în limba română: Mariana Radu

Distribuția

Velázquez – ERVIN SZŰCS

Infanta Margarita – ÉVA IMRE

Maribárbola – FERENC SINKÓ

Menina 1 – GIZELLA KICSID

Menina 2 – EMŐKE KATÓ

Corul – ANDREA VINDIS,  LORÁND FARKAS, RÓBERT LACZKÓ, VASS CSABA MAROSÁN
Regia – ANDREI MĂJERI

Decorul – IRINA CHIRILĂ

Costumele – LUCIAN BROSCĂȚEAN

Sound design – ADRIAN PICIOREA

Conducerea muzicală – KATALIN INCZE G.

Ilustrații, imprimeuri – ÁGNES KESZEG

Asistent de regieALPÁR FOGARASI

Mişcare scenică – ATTILA BORDÁS

Scrimă – PÉTER HABALA

Asistent costume – CHERECHEȘ CARMEN

Accesorii – DIANA FLORE

Digital prints – WESTIMENT

Luminile – SÁNDOR MAIER

Sunetul – ANDRÁS MAKAI

Regia tehnică – PÁL BÖJTHE

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura