“Pasiunea noastră pentru artă și, îndeosebi, pentru segmentul de nișă, este cunoscută în România, și nu numai, iar pe lângă cele două platforme mass-media, CVLTARTES Magazine și CVLTARTES Local, încercăm, prin acest podcast, să aducem către public un conținut nou, cumva mai viu și mai organic. Formatul este unul oarecum inedit pentru piața podcast-urilor din România prin faptul că am inserat în cadrul podcast-ului și un fel de showcase, un moment prin care artistul are posibilitatea să-și exprime abilitățile creative,” declară Nicolae Baldovin, CEO-ul CVLTARTES Agency.
Așadar, cu un focus bine antrenat pe activitățile culturale și meșteșugurile ferite de lumina reflectoarelor, materialul este realizat într-o manieră unică, profesionistă, încercându-se aducerea în prim plan al personajului creativ, dar și al spațiilor în jurul cărora acesta își desfășoară activitatea.
Cum vorbim despre un univers creativ mai puțin observabil cu ochiul liber, cel de nișă, unul în jurul căruia, cel puțin în România, nu curge numai lapte și miere, dorim ca în cadrul CVLTartes Podcast să aducem în discuție nu doar elementele acelea fardate frumos din viața de artist ci și nevoile și problemele întâmpinate de aceștia pe drumul către succes și, în același timp, încercăm să găsim soluții la acestea.
Tânăra și talentata artistă pop Yvonne este invitata acestui prim episod pilot, o interpretă și compozitoare din Timișoara cu un farmec aparte care recent și-a lansat primul album, “I’m Not Naive”, și care pregătește, alături de trupa ei, un mini-turneu de promovare al acestuia în câteva dintre cele mai importante orașe din țară.
În cadrul acestui episod, Yvonne interpretează la pian două compoziții personale și un cover, toate într-o manieră visătoare, plină de emoție și cu un parfum deosebit, într-o atmosferă caldă, întregită, desigur, și de locația minunată în care a fost filmat materialul, scena principală a Teatrului Municipal “Traian Grozăvescu” din Lugoj.Producție: Vlad Rădoi
Camere: Vlad Rădoi, Denis Bâtcan
Editare video: Vlad Rădoi
Sunet: Vlad Rădoi