Ilustrații de Mihail Coșulețu
Humanitas, 2020
Din 12 octombrie în librării
Prezentare:
Nu puţine cărţi din Asia Orientală, unele vechi de peste 2.500 de ani, au reușit să dăinuie până în ziua de azi. Revoluţiile culturale care au însoţit instaurarea unor regimuri totalitare nu au putut să le facă să dispară de pe faţa pământului, așa cum au făcut talibanii cu cei doi Buddha din Bamiyan. Faptul că avem încă sub ochi mărturia trecutului se datorează cărţilor clasice din care au fost selectate poveștile aflate în acest volum. Graţie lor, putem sta de vorbă cu spiritul oamenilor care au trăit în acea parte a lumii cu sute și mii de ani în urmă. Și lucrul acesta are de ce să ne umple de emoţie. Căci ei sunt, cu o vorbă faimoasă, „inimile moarte care bat pentru cei vii“.
Cea mai mare parte din povestirile volumului de faţă provin în mod firesc din China. Spun „firesc“ deoarece cultura clasică a Extremului Orient s-a născut în China, radiind peste toate ţările din jur cu o intensitate copleșitoare, de la Vietnam (până și numele acestei ţări provine din chineză, însemnând „ţinutul de la sud de Yue“, Yue fiind un vechi stat din sudul Chinei), la Mongolia, la Coreea, la Japonia. Pentru Asia de Est, China a fost în bună măsură ceea ce a fost Imperiul Roman pentru Occident.
[…]
Plăcerea lecturii acestui volum va veni din confruntarea cititorului cu simplitatea în forma ei cea mai rafinată. Cum se poate ca atât de puţine cuvinte să spună atât de mult? se va întreba cititorul. Nimic nu e mai greu decât să obţii epura lumii reducând vastitatea ei la dimensiunile unui bob de înţelepciune. Sfatul de viaţă oferit fără pedanterie, calmul și siguranţa cu care maestrul își conduce interlocutorul până la punctul iluminării, radiografierea subtilă a firii umane, tenacitatea cu care voinţa e cultivată până acolo unde spiritul ajunge să înfrângă legea naturii, estomparea raportului realitate–vis, care generează naraţiuni construite pe efectul mise en abîme, umorul rafinat, fabula sofisticată, povești ca Arcașul fără arc și Cocorul serii, pe care cine le citește nu le mai uită niciodată – toate aceste pagini minunate m-au făcut fericit la gândul că, traducându-le, pot să le pun și la îndemâna altora.
Ștefan Liiceanu
Ștefan Liiceanu a trăit în Japonia aproape 20 de ani. Pe lângă studiile de limbă japoneză și de economie, a absolvit la University of Tokyo un master, cu specializare în budism și istorie culturală niponă. E în continuare îndrăgostit de Japonia, de literatura ei, de pictogramele kanji (cu care îi place să transcrie texte vechi), dar și de ceramica Kutani, pisicile Maneki, păpușile Kokeshi, chimonourile de mătase, așa că, din dorinţa de a aduce în România câte ceva din produsele uneia dintre cele mai rafinate civilizaţii, a iniţiat în cadrul Grupului Humanitas proiectul magazinelor Takumi (www.takumi.ro).
***
Din antologie, povestirea:
Cea mai bună bucată
盤山精底肉
Într-o zi, călugărul zen Panshan Baoji* a plecat de la templul său cu bolul de orez pentru a cerși mâncare prin satul apropiat, un obicei răspândit printrecei din această ramură a budismului. Panshan a trecut pe lângă taraba unui măcelar și a văzut un client care voia să cumpere niște carne. Acesta i-a spus măcelarului: ― Taie-mi, te rog, cea mai bună bucată de carne.
Măcelarul a lăsat cuţitul jos, s-a uitat la client și i-a răspuns:
― Stimate domn, fiecare bucată e cea mai bună!
Auzind aceste cuvinte, Panshan a fost iluminat.
