Cea de-a 5-a ediție Alpin Film Festival, primul și cel mai mare eveniment din România dedicat artei și culturii montane, s-a încheiat duminică, pe 1 martie, după 7 zile de proiecții, întâlniri cu invitați speciali, lansări de carte și expoziții inspirate de universul montan. Proiecțiile sold out s-au ținut lanț în acest an, filmele din competiție atrăgând peste 3500 de cinefili. Peste 5000 de iubitori de munte au fost prezenți la evenimentele conexe organizate la Brașov, Bușteni și Predeal, iar alte câteva mii au urmărit transmisiunile live distribuite pe pagina de Facebook a festivalului.

Mircea Gherase, Horia Colibășanu și Dan Burlac, președintele AFF

La Gala de premiere AFF.5, organizată sâmbătă seară la Brașov, Manaslu – muntele de suflet, documentarul realizat de Gerald Salmina, a fost desemnat filmul câștigător al Marelui Trofeu – în valoare de 1000 de Euro. În Competiția Națională s-a remarcat documentarul Superhombre (r. Lucian Mircu, Mircea Gherase), care a fost recompensat cu Marele Premiu, în valoare de 500 de Euro, oferit de eMAG. Trei zile din viața Mariei, în regia Oanei Maria Ghiocel, a fost desemnat Cel mai bun scurtmetraj românesc, iar în Competiția Internațională, premiul i-a revenit filmului Riafn (r. Hannes Lang).

Premiul „CARPAȚI”, în valoare de 500 de Euro, acordat pentru promovarea regiunii montane din România și oferit de Federația Industriei Hoteliere din România a fost câștigat de WHITE CARPATHIA – Winter is coming, în regia lui Charlie Ottley. Juriul Competiției Naționale a mai oferit o distincție specială filmului 769m, în regia lui Claudiu Loghin, iar Premiul special al juriului, oferit unui film din Competiția Internațională, a ajuns la Piano to Zanskar (r. Michal Sulima).

Krzysztof Wielicki in dialog cu Alex Găvan

Sălile de proiecție s-au dovedit neîncăpătoare pentru miile de iubitori de film prezenți la evenimentele speciale. Un moment remarcabil a fost întâlnirea publicului din România cu legendarul alpinist polonez Krzysztof Wielicki, distins în 2019 cu Premiul pentru întreaga carieră Piolet d’Or. Primul om din istorie care a cucerit Everestul pe timp de iarnă, invitat de onoare al acestei ediții, a povestit despre cele mai importante expediții din cariera sa, în dialog cu Alex Găvan, o elită a alpinismului Românesc. Cu mult entuziasm a fost primit și Horia Colibășanu, protagonistul documentarului Superhombre, care a răspuns tuturor întrebărilor venite din public după proiecția filmului, alături de regizorul Mircea Gherase.

Ziua Pădurii a atras sute de spectatori la proiecțiile organizate pe 27 februarie, iar discuțiile stârnite în urma vizionărilor au punctat cele mai urgente probleme privind integritatea pădurilor din toată lumea. La fel de mult interes a generat seria de lansări de carte, dedicată iubitorilor de literatură inspirată de universul montan.

Federația Română de Alpinism și Escaladă și Federația Română de Orientare au premiat sportivii anului 2019 la Gala Muntelui, organizată sâmbătă la Bușteni. În cadrul evenimentului anual care celebrează la ALPIN FILM FESTIVAL performanța românească în domeniul sporturilor montane, Clubul Alpin Român a premiat performanțele în alpinism, alergare montană și mountain bike. Un premiu special a fost oferit în memoria regretatului Zsolt Török, pornit în 2019 într-o ultimă expediție, în munții Făgăraș. Întreaga ediție a reprezentat un tribut adus marelui aplinist.

Gala de deschidere AFF.5 – Foto Birla Maria

,,Eu am învățat trei lecții de la Zsolt. Am învățat puterea, capacitatea de a putea să-i ridice, să-i promoveze pe podium pe alții din jurul lui. Am văzut smerenia, modestia asta la el.  Am mai învățat dragostea pentru prieteni. Cel mai important lucru erau prietenii. Mă suna dimineața la cafea și ma întreba ce mai faci. Atât.  Și am mai învățat dedicarea pentru alpinism, pentru munte. Cele mai importante momente împreună nu au fost cele când ajungeam în vârf, ci mai degrabă cele în care ne uitam la un apus, la un răsărit și ne zâmbeam unul altuia. Nimeni nu va putea acoperi această gaură uriașă. Zsolt nu a fost o inspirație doar pentru noi, ci și pentru generațiile următoare. De aceea trebuie să mergem mai departe.”, a povestit alpinistul Vlad Căpușan la evenimentul-tribut organizat în memoria lui Zsolt Török la Castelul Cantacuzino din Bușteni.

Zsolt Torok

Ediția cu numărul 5 a fost prima din istoria festivalului, organizată ca parte din IAMF – International Alliance for Mountain Film, prestigioasa asociație mondială ce reunește 27 de evenimente cinematografice din 20 de țări de pe 5 continente.

Ediția din acest an a festivalului a fost susținută susținută de:

Sponsorii festivalului: MONTURA, Coresi Shopping Resort, Maramont Sport, Fundația Conservation Carpathia, Nikon, eMAG, DACIN SARA.

Parteneri instituționali: Consiliu Județean Brașov, Primăria Brașov, Primăria Bușteni, Primăria Predeal, Primăria Râșnov, Centrul National al Cinematografiei.
Parteneri strategici: Centrul multicultural al Universității Transilvania Brașov, Salvamont România, Universitatea Transilvania, Centrul Cultural Reduta, Muzeul Județean de Istorie, Agenția Metropolitană Brașov, Clubul Alpin Român, Federația Română de Alpinism, Federația Română de Orientare, FORONA

Cu sprijinul: Institutul Polonez, Reghin, Winter Outlet, Aqua Vitamin, Nikon, Dry Food, BUFF, Ferma Catean, EMPIRE, Teracota Mediaș, Munții Noștri, Grind Production, Librăria Ștefan Octavian Iosif, Domeniul Schiabil Kalinderu, Institutul Balassi, CPNT, ProPark, WWF România, Ambasadei Elveției și Fondul Elvețian Swiss Sponsors’ Fund, APDT Brașov, Federația Industriei Hoteliere din România, Adventure Studio, Best Experience, SKV – Asociația Carpatina Ardeleană a Turiștilor, ZuMont, Echipa Națională Montană, Asociația Administrațiilor de Arii Naturale Protejate, Asociația de Ecoturism din România

Parteneri locali: Sergiana, Hotel Belvedere, Hotel Safrano, Hotel Kronwell, Naturali, Clubul Babarunca, Tabere și circuite Silviu Bălan, Centrul Vissual, NTD, România Sălbatică, Winter Outlet, Il Rifugio Brădet

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura