Saxofonistul american Alex Harding, considerat drept unul dintre cei mai importanți saxofoniști bariton din jazz-ul contemporan, celebrează lansarea ultimului său album DARK BLUE împreună cu pianistul new yorkez de origine română Lucian Ban.

La aproape două decade de la prima lor apariție discografică, Somethin’ Holy (CIMP Records, 2001), ce avea să lanseze cariera americană a pianistului român și extraordinarul parteneriat muzical al celor doi muzicieni, DARK BLUE prezintă un amalgam unic de compoziții și improvizații inspirate de tradițiile jazz-ului, blues-ului și muzicii europene de cameră, fiind un album ce ilustrează direcțiile jazz-ului în secolului XXI.

De la blues-uri avangardiste la balade free ce aduc aminte de un Archie Shepp cântând cu Sun Ra, de la improvizații spontane la piese originale, DARK BLUE prezintă un duet aflat la maturitate artistică, doi vechi colaboratori ce conversează în limbajul jazz-ului modern.

Pe coperta noului album celebrul tubist și saxofonist Howard Johnson descrie astfel chimia muzicală dintre cei doi muzicieni:

„Lucian și Alex și-au dezvoltat meșteșugul de-a lungul a ani de concerte și colaborări. Acum devin o singură voce când vor și în continuare reușesc să se completeze unul pe altul”.

Cei doi muzicieni lansează albumul DARK BLUE în România cu o serie de concerte:

Timișoara – 9 mai (Bastion), Brăila – 13 mai (Filarmonica Lyra), Brașov – 15 mai (Chamber Jazz@Centrul Multicultural), Baia Mare – 17 mai (Colonia Pictorilor), Zalău – 18 mai (Centrul de Artă și Cultură), București – 20 mai (Institutul Cultural Francez, alături de pianistul Benoit Delbecq), Cluj-Napoca – 21 mai (Teatrul Maghiar), Satu Mare – 23 mai (Teatrul de Nord)

Front cover photo by Cornel Lazia

***

Alex Harding colaborează cu pianistul de origine română Lucian Ban de aproape două decenii,

odată cu mutarea acestuia la New York la sfârșitul anilor ‘90, formând mai multe grupuri împreună, editând o serie de albume sub nume propriu și susținând sute de concerte de ambele părți ale Atlanticului. Grupuri precum Lumination Ensemble, Lucian Ban & Alex Harding Quintet, Tuba Project sau duetul Somethin’ Holy s-au bucurat de elogiile presei de specialitate și ale publicului. În 2003 Alex Harding & Lucian Ban quintet avându-l ca invitat special pe celebrul baterist Barry Altschul câștiga premiul Best Show of The Year din partea ziarului All About Jazz NYC alături de legende precum Joe Lovano și Cecil Taylor. În 2006 Alex Harding și Lucian Ban fondează Tuba Project, un grup construit în jurul mareului tubist de jazz Bob Stewart, iar în 2009 Alex Harding este prezent pe albumul The Romanian-American Jazz Suite condus de Sam Newsome și Lucian Ban.

Presa internationala despre Alex Harding & Lucian Ban

„Ban cântă cu o sensibillitate și o fluență ce amintesc atât de McCoy Tyner cât și de Valdimir Horowitz în timp ce Harding poate să-ți rupă inima cu tandrețe sau să te covârșească cu intensitatea sa” – Terrell Holmes, All About Jazz

Câțiva ani mai târziu criticul Jeff Stockton îi descrie astfel pe cei doi:

„Alex Harding și Lucian Ban au dezvoltat un parteneriat muzical extrem de fructuos, cu sunetul bluesy al lui Harding, ancorat în tradiția muzicală a bisericii penticostale, un adevărat urmaș al unui Hamiett Bluiett, și pianul reflexiv al lui Ban ce combină eleganța tradiției clasice europene cu pasiunea pentru improvizație”

Bios

Cu un sound extrem de personal ancorat în blues și în jazz-ul free de avangardă și un showman desăvârşit, Alex Harding este considerat de critici drept „Noua voce a saxofonului, cel care duce mai departe fabuloasa moştenire lăsată de Harry Carney, Pepper Adams şi Hamiet Bluiett”. Alex Harding a apărut, în calitate de invitat, în peste 40 de albume şi a colaborat cu majoritatea numelor de referinta din jazz-ul contemporan precum Sun Ra, Clark Terry, Roy Hargrove, John Medeski, Cyrus Chestnut, Lester Bowie, David Murray şi mulţi alţii. A cântat alâturi de Bjork, de David lee Roth si alaturi de regina muzicii soul, Aretha Franklin la Radio City Musci Hall în New York City.

More info: www.alexharding.net

JAZZTIMES despre Alex Harding

„În armonie cu tradiţia din Detroit a swing-ului puternic şi a blues-ului profund, Alex Harding este unul dintre puţinii saxofonişti baritoni care poate reuşi să transforme colaborarea cu basul şi percuţia într-un eveniment de excepţie. Farmecul său este instantaneu, aşa cum îi sunt şi forţa şi agilitatea”

Credit foto: Cornel Brad

Credit foto: Cornel Brad

Unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni români de jazz, pianistul Lucian Ban și-a câștigat renumele pe scena newyorkeză grație unei serii de proiecte și albume de primă mână, sound-ul pianului său aducându-i din partea criticilor comparații cu Vladimir Horrowitz și McCoy Tyner, Ban fiind considerat „unul din cei mai buni pianiști care s-au mutat la New York în ultima decadă” (Bruce Lee Gallanter). Împreună cu renumitul contrabasist american John Hebert, Lucian Ban a inițiat și condus Octetul Enesco Re-Imagined dedicat reinterpretării lucrărilor celebrului compozitor George Enescu, un proiect ce s-a bucurat de o excelentă primire în presa internațională, câștigand o serie de premii BEST OF 2010 fiind aplaudat pe marile scene ale lumii: London Jazz Festival/Royal Elizabeth Hall, Barcelona Jazz Festival, Jazz dÓr din Strasbourg, Capitala Culturală Europeană de la Guimaraes, Portugalia și altele.

Considerat de cunoscutul ziar britanic The GUARDIAN drept „Un nume de urmărit / A name to watch” pianistul, compozitorul și aranjorul Lucian Ban, originar din Cluj, activează la New York unde este liderul mai multor grupuri (Tuba Project, Elevation, Blacksalt, OEDIPE REDUX), toate implicând muzicieni de prim rang, recunoscuți în întreaga lume. A editat 15 albume sub nume propriu pentru case de discuri americane și europene, iar în 2013 și-a facut debutul pentru celebra casă de discuri ECM Records (Keith Jarrett, Jan Garbarek, etc) cu Transylvanian Concert, album ce-i va aduce consacrarea internațională. În 2016 casa de discuri americană Sunnyside Records a lansat albumul „Songs from Afar” al quartetului său Elevation. Celebra revistă americană DONWBEAT i-a acordat calificativul maxim și extrem de onorant de 5 *iar All About Jazz îl numește „un triumf al comunicării muzicale și emotionale”, în timp ce NY Jazz Record vorbește de o „scrisoare de dragoste pe care pianistul o trimite țării de origine”. În 2018 a lansat în premieră la Opera din Lyon Oedipe Redux, o reimaginare radicală a celebrei opere enesciene pentru un octet cu nume de referință ale jazzului internațional și avându-l ca invitat pe celebrul clarinetist francez Louis Sclavis. În februarie 2019 lansează la Sunnyside Records FREE FALL în duet cu Alex Simu, un album inspirat de legendarul muzician de jazz Jimmy Giuffre.

More info: www.lucianban.com

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura