Alegeri de viață

Trei vieți este romanul de debut al scriitoarei britanice Florence Knapp, cunoscută inițial ca autoare de nonficțiune. Din Nota atașată la finalul cărții, cititorul află că, deși „operă de ficțiune”, romanul i-a fost inspirat de multe elemente din realitate, în special opere de artă (tablouri, obiecte tridimensionale din hârtie, fragmente poetice), dintre care se detașează o lucrare amplă a artistei spaniole Eva Navarro, intitulată „În urmărirea unui vis”. De ce aceasta? Pentru că figura subiectului din lucrare este ambiguă deliberat, propunând astfel trei versiuni ale aceluiași individ uman, trei umbre, trei alegeri, trei drumuri de urmat în viață, inspirând imaginea de pe coperta 1 a cărții.

Romanul lui Florence Knapp are, așadar, o structură în straturi narative, trei la număr, care propun trei povești ale acelorași personaje, în fapt trei vieți și trei destine determinate de alegerea unui nume și, în general, de alegerile pe care o femeie – soție și mamă – are sau nu curajul să le facă. Astfel, trama narativă propriu-zisă este destul de simplă: căsătorită cu Gordon Atkin, medic apreciat deopotrivă de colegi și de pacienți, Cora trăiește în umbra acestuia, abuzată fizic și emoțional, cu o personalitate deja amputată, incapabilă să riposteze și să se elibereze astfel din captivitatea unei căsnicii nepotrivite. Cuplul are doi copii: fetița Maia și un băiețel pe care, la începutul romanului, mama trebuie să-l înscrie, cu numele Gordon, în Registrul Stării Civile. Cora ezită, deoarece prenumele i se pare nepotrivit atât prin semnificația lui („deal înalt”, „de neclintit”, „intimidant”), cât și pentru că i se impune să urmeze tradiția neștirbită din familia soțului, unde băieții poartă invariabil același prenume, din generație în generație. Femeia consideră că numele tarează, în timp, bărbatul care îl poartă; se teme că nou-născutul ei ar putea moșteni, odată cu numele, firea violentă a tatălui și frustrările acestuia, aroganța, destinul de om obligat să perpetueze o tradiție familială absurdă și astfel să nu aibă niciodată dreptul la propriile alegeri.

Ea preferă alte două alternative pentru numele băiețelului: Julian („tată ceresc”, „giuvaier”) sau Bear („ursuleț”), ultimul fiind propus de Maia, fetița cuplului.

Dorința de a dinamita, de a sparge tiparul există, dar este Cora suficient de puternică să o urmeze?! Ea, cea depersonalizată, cea brutalizată aproape zilnic, despărțită de mama ei, de comunitatea în care trăiesc ea și soțul și care are iluzia că soții Atkin sunt perechea ideală, va găsi suficientă voință să iasă din carcera conjugală?! Privindu-și bebelușul, Cora reflectează la felul în care alegerea unui nume poate deturna esențial o viață, un destin:

„Atinge cu degetul îndoit obrazul cald al copilului, de parcă pielea lui i-ar putea transmite un mesaj vital. Despre ceea ce-și dorește. Despre cine ar putea fi el (…) Strânge copilul mai tare lângă ea când lumina de siguranță de afară pâlpâie, iluminând siluetele legănânde ale brazilor” (p. 8-9)

Cele trei nume (Gordon, Julian, Bear) reprezintă trei posibile versiuni/vieți/destine ale aceluiași personaj, dar și tot atâtea versiuni ale Corei, Maiei și ale soțului abuziv, adăugându-se treptat poveștile unor personaje secundare precum Silvia/Silbhe (mama Corei), Cian, Orla, Lily, Pearl, Mehri.

De la un „strat” (nivel) narativ la altul trec șapte ani (din șapte în șapte), o cifră a cărei semnificații nu este neapărat biblică, ci are legătură directă cu termenul – limită pentru a lua decizii ferme în cazul femeilor – victime ale violenței domestice. Este un „prag” stabilit de psihologi: dacă după șapte ani femeia nu părăsește definitiv casa și pe soț, ea rămâne victimă până la sfârșit.

Florence Knapp dezvoltă, așadar, trei povești corespunzătoare celor trei nume ale băiatului, urmărind astfel nu doar felul în care evoluează viața și destinul acestuia, ci și viețile celorlalte personaje: mama, tatăl, sora, prietenii, iubita. O alegere, simplă în aparență, amprentează decisiv alte vieți, alte destine. Alegerile pe care le facem sau nu le facem în momente decisive sunt, iată, mai importante decât orice altceva, de aceea prozatoarea inserează, în povestea propriu-zisă, alte povești, cursul altor alegeri, care nu au, de această dată, legătură cu numele unui personaj, ci cu educația primită în familie, cu fricile inabil gestionate, cu amânarea unor decizii etc.

Practic, romanul se construiește/deconstruiește în jurul răspunsului la întrebarea pe care mulți dintre noi ne-o punem când nu mai avem alternativă sau când am obosit să luptăm: „Ce-ar fi fost dacă…?”

O trimitere culturală și simbolistica acesteia ocupă un loc aparte în roman: „Saturn devorându-și fiul”, o lucrare de Goya, creată în izolare deplină și cu eludarea oricăror „opreliști”. Se spune că tatăl și-a devorat vlăstarele proprii din teama că îi vor uzurpa locul, puterea. Saturn apare astfel ca un ins locuit de iluzia puterii, obsedat de păstrarea acesteia, obsesie care îl macină și îi dizolvă orice sentiment patern. Povestea spune că totuși unul dintre fii, Jupiter, a scăpat cu viață grație mamei sale, care l-a ascuns și l-a crescut în siguranță. Crescând, băiatul și-a detronat tatăl și a împlinit profeția de care acesta se temuse mereu. La finalul cărții, privind intens acest tablou, Gordon se eliberează de frică și de furie, de spectrul tatălui, ale cărui trăsături negative le moștenise odată cu numele. De fapt, însuși tatăl său trecuse prin aceleași încercări, suferind, la rându-i, de lipsa afecțiunii paterne, depersonalizat repetat de propriul părinte, care îi transmisese, odată cu numele, propriile frustrări și neîmpliniri.

Bear și Julian, versiuni ale lui Gordon, au vieți frumoase, împlinite, odată ce sunt nu doar numiți astfel decât în tradiția familiei, ci și crescuți departe de casa-închisoare din care Cora însăși va pleca. Destinele lor se deapănă de la un capitol la altul, contrapunctic, iar cititorul se familiarizează treptat cu urmările unei alegeri esențiale, aflând cum evoluează fiecare personaj, ce traume are de depășit și cât de fragilă este libertatea individuală în raport cu existențele de care depind, mai mult sau mai puțin, libertatea și fericirea celuilalt/celorlalți.

Relațiile umane sunt analizate cu atenție și finețe, fără cosmetizare, dar și fără exagerări psihologizante. Violența domestică și victimele acesteia, relația dintre tați și fii, dintre mame și fiice, prietenia, problematica gravă a luptei pentru fericirea personală, lupta interioară cu povara vinovăției, destinele amputate, capacitatea de a iubi, de a ierta sau de a nu putea să acorzi vreodată iertarea, sunt aspecte pe care cartea aceasta frumoasă și în definitiv simplă, în ciuda structurii stratificate, le propune și le pune ingenios în pagină.

Trei vieți de Florence Knapp