Este un moment important și o mare bucurie pentru Teatrul Național din Timișoara. Aseară, pe scena Galei UNITER, actorul Andrei Chifu a obținut Premiul UNITER la secțiunea Debut pentru rolul principal Eu din spectacolul Casa de pe graniţă de Sławomir Mrožek, un spectacol al Teatrului Național din Timișoara. Juriul care a decis acordarea acestei importante recunoașteri profesionale a fost format din regizorul Radu Apostol, scenograful Cosmin Ardeleanu, actrița Crina Mureșan și criticii de teatru  Doru Mareș și Cristina Rusiecki.

Spectacolul Casa de pe graniță, în regia Adei Lupu Hausvater, i-a oferit lui Andrei Chifu extraordinara oportunitate ca, prin intermediul personajului său extrem de complex și de-o tulburătoare actualitate, să-și pună în valoare talentul, profesionalismul, sensibilitatea și o neabătută inteligență scenică.

Totodată, acest premiu are o însemnătate deosebită pentru Teatrului Național din Timișoara deoarece validează la nivel național programul Debut. Andrei Chifu a făcut parte, ca tânăr actor, din acest program cuprins în proiectul de management al Teatrului, program conceput pentru a sprijini cu precădere tinerii actori, încă studenți sau proaspăt absolvenți. Programul Debut se dovedește, iată, un model de bună practică, o formulă inovatoare care sprijină cu generozitate creativitatea și dreptul la creație al viitoarelor generații de artiști. Astfel, câștigarea acestui premiu este, în egală măsură, și o recunoaștere a felului în care Teatrul Național din Timișoara – exact așa cum îndemna și Andrei Chifu în discursul său – susține tinerii.

Acest premiu reprezintă, de asemenea, și o confirmare a școlii de teatru timișorene în care s-a format tânărul actor, Andrei Chifu fiind primul licențiat al Facultății de Muzică și Teatru laureat al Premiului UNITER.

Premiul UNITER pentru debut câștigat de Andrei Chifu este un titlu extrem de onorant și reprezintă – dincolo de binemeritata recunoaștere a talentului și a profesionalismului tânărului actor al Naționalului timișorean – un punct de plecare, o ștachetă ridicată la un înalt nivel al ambiției și al performanței.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura