Cartea cu acest titlu atât de exact este rodul unei munci de cercetare a autorului, muncă încununată cu unul din cele trei titluri de doctor în științe pe care le deține Constantin Bărbulescu. Încă tânărul (și prolificul) cercetător își începe prezentul demers științific precizându-și metodele și aria de cercetare, inclusiv dificultățile în a corela metodele specifice etnologiei cu cele ale istoriei. Subiectul este foarte generos, din multe considerente: ceea ce se studiază în mod obișnuit la ora actuală privitor la secolul XIX este un demers clasic, care pune accentul pe succesiunea diferitelor evenimente istorice, cu evidențierea implicării diferitelor clase sociale și surprinderea schimbărilor în plan politic, social și cultural; toate aceste scrieri sunt de un optimism contaminant, surprinzându-se aproape exclusiv doar salturile calitative; în „România medicilor. Medici, țărani și igienă rurală în România de la 1860 la 1910” veți găsi o altă lume, una nescoasă la lumină (sau aproape deloc) până acum. E șocant să constați că în secolul XIX nu erau toate bune și frumoase, că țăranii (clasa socială cea mai numeroasă), mureau de foame și purtau cu ei boli ce deveneau adevărate stigmate sociale. Documentele consultate de cercetător sunt rapoartele medicilor de plasă, în primul rând, a medicilor primari de județ, rapoartele medicilor spitalelor rurale, ale medicilor de regiment, dar și rapoartele inspecțiilor sanitare. E o muncă de mare finețe să corelezi și să compari datele conținute în toate aceste rapoarte, centralizate sub forma unor concluzii deloc îmbucurătoare pentru noi, ca popor.

„…. ele creează o imagine dezastruoasă despre starea igienică și sanitară a României rurale, dar și urbane. Ele contribuie din plin la ceea ce numeam imaginea negativă a țăranului și a lumii rurale. Nu regăsim aici nimic idealizat, totul este mizerie frustă. De ce oare aspectele pozitive își găsesc loc atât de greu în literatura medicală? Greu de dat un răspuns pe deplin satisfăcător. Totuși, cred că rapoartele sanitare, ca sursă a istoricului, ascund o capcană, care se manifestă prin această imagine negativă extremă, pe care am considerat-o dintotdeauna deformată și puternic ideologizată. Rapoartele în sine, ca acte administrative, pun în evidență mai ales lipsurile și nereușitele sistemului, reticențele personajelor, pentru că acestea trebuie schimbate. Reușitele nu sunt atât de evidente.”

Eu aș completa: tot sistemul sanitar românesc era abia la început, medicii români erau puțini, foarte puțini ca număr, formați cu precădere la Viena și Paris; aceștia proveneau din pătura superioară a piramidei sociale și se confruntau cu o mizerie extremă căreia nu prea știau cum să-i facă față; pe de altă parte, ca să construiești un sistem medical de la zero erau necesare fonduri bănești importante, care se cereau justificate, și de aici pesimismul exagerat din rapoarte. Se mai adaugă lipsa de orizont a schimbării, cauzată de inerția și rezistența la schimbare a țăranului român, cutumele, tradițiile și obiceiurile care vin în contradicție de multe ori cu normele de igienă impuse de doctori, respectarea cu sfințenie a posturilor religioase, care, în ochii medicilor, erau de neacceptat. Demistificarea istoriei este unul din subiectele reactivate cu prilejul tipăririi acestei cărți.

Partea întâi este dedicată rapoartelor. Este și firesc să fie așa: cercetătorul își prezintă documentele cu care a lucrat și din care și-a extras datele. Concluziile la care ajunge sunt atipice și de multe ori contrazic cele ce se propagau până nu demult sub forma discursului istoric oficial: țăranul român, în viziunea medicului, nu era nici harnic, nici curat, nici bine îmbrăcat; ba, chiar la polul opus: era prost alimentat, murea de foame de multe ori, trăia în niște condiții absolut mizerabile, cutuma religioasă îl împiedică să adopte cele mai bune tratamente, vraciul era mai în măsură decât medicul cu diplomă să trateze diferite boli. Este destul de greoi de citit această parte întâi, dar pentru un familiarizat cu studiile istorice e o adevărată încântare să vadă cât de atent și-a elaborat discursul științific tânărul cercetător.

Interesantă pentru cititorul obișnuit va fi partea a doua, „Discursul medical despre țăran și lumea rurală”, acolo unde va găsi amănunte deloc de neglijat despre igiena corporală și a vestimentației, igiena locuinței (cu accent pe bordei), igiena alimentației (mămăligă și iar mămăligă), igiena băuturilor alcoolice, nașterea unei adevărate maladii (pelagra), spaimele demografice ale secolului. Sunt atât de multe date prezentate, încât nu ai cum să pui la îndoială veridicitatea acestora, mai ales că autorul are grijă să le prezinte prin comparație. Pune cu acribie în evidență tușele grosiere sau interpretările prea generoase ale medicilor epocii, compară cu finețe de antropolog datele realităților specifice secolului XIX cu cele ale secolului XX (surprinzând continuitatea sau discontinuitatea, după caz, a unor obiceiuri, rituri și ritualuri ce influențează evoluția comunității rurale). Cel mai atractiv pentru mine este studiul privind igiena băuturilor alcoolice, Constantin Bărbulescu nesfiindu-se să afirme că țăranul român a fost un alcoolic și încă mai este.

„Dar în orice sat cârciuma este locul pierzaniei și de aceea ocupă un loc important în literatura medicală. Descrierea unei cârciumi este un topos obligatoriu al oricărei lucrări antialcoolice; convenția o respectă și doctorul I. Ștefănescu, care evaluează multiplele sale valențe sociale:…”

„Încercând să identifice ocaziile în care consumul de alcool este obligatoriu, medicii, fără să-și dea seama, surprind un adevăr antropologic; consumul de alimente, dar mai ales de alcool însoțesc orice formă de socializare – alcoolul este lichidul socializării prin excelență.”

Și ți se cam ridică părul în cap când treci în revistă tipurile de băuturi spirtoase băute de țăran cu diferite prilejuri sau din diferite motive.

„…; doctorul Manolescu atestă larga utilizare a rachiului de către țărani: „Săteanul consumă, în orice regiune a țării, mult rachiu […] Săteanul consumă țuică sau rachiu de prune, basamac sau rachiu de bucate și rachiu de tescovină sau boștină sau prăștină; rar delenii mai beau și rachiu de drojdii. Muntenii, în genere, consumă țuica, delenii rachiul de tescovină, câmpenii pe cel de bucate. […] Săteanul bea rachiu în tot cursul anului, băutura lui de dimineață și înaintea fiecărei mâncări este rachiul.”

În partea a treia, „Cultură medicală versus cultură țărănească”, se regăsesc pe larg interpretările etnologului Constantin Bărbulescu vizavi de toată această cantitate semnificativă de informație istorică.

„La mijlocul secolului al XIX-lea, în Principatele Române boala și vindecarea sunat apanajul a două categorii de personaje: pe de o parte, vindecătorii țărani, empirici, cum îi numesc autoritățile medicale, pe de alta, doctorii în medicină, personajele-cheie ale noului sistem sanitar organizat de stat.”

Și sunt prezentate pe larg două cazuri: Marin Vărzaru și Stoian Buruiană. Veți rămâne surprinși câte cutume se perpetuează până azi, câte stereotipuri și câte prejudecăți le purtăm și astăzi cu noi, împiedicându-ne în ele la tot pasul.

Recomand „România medicilor. Medici, țărani și igienă rurală în România de la 1860 la 1910” oricui vrea să înțeleagă de ce nu merge nici astăzi cum trebuie sistemul medical românesc; veți fi mai bogați în informație și mai dezvrăjiți. Veți găsi în paginile scrise cu o acribie atipică o altă lume, murdară, săracă, bolnavă, dar din lumea asta răzbat doar cei puternici și curajoși. Și, de ce nu, cei mai înțelepți.

romania-medicilor-medici-tarani-si-igiena-rurala-in-romania-de-la-1860-la-1910_1_fullsizeEditura Humanitas;

Anul apariției: 2015;

Nr. pagini: 360;

ISBN: 978-973-50-4762-7.

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura