Colecția Imago a Editurii Gama m-a atras către cărțile pentru copii și adolescenți și, după ce am încercat o carte potrivită de la 11 ani în sus, am ales una pe care o pot citi și puștii de 8 ani. Și cu siguranță aceștia vor fi atrași din primul moment de coperta strălucitoare, cu litere în relief – este un lucru verficat, ambele fete ale mele au fost entuziasmate la o primă întâlnire cu coperta, pipăind încântate literele aurii, astfel că, pe parcurs, lectura mea a fost adeseori întreruptă de intervențiile micilor cititori, dornici să descopere mai mult. Mare mi-a fost uimirea să o surprind pe cea mică, de 7 ani și un pic, citindu-mi cartea. Evident, avansează mai greu, încă nu e obișnuită să citească povești atât de lungi, dar Barry i-a stârnit curiozitatea. Nemulțumirile pe care le are în privința părinților săi i-au fost parțial familiare, căci și ea își dorește de multe ori ceea ce noi nu îi putem oferi, chiar dacă primește mai mult decât ar trebui. 🙂

A citit destul de puțin până acum, dar, coroborând acest puțin cu indiciile vagi pe care i le-am oferit, discutând împreună pe marginea cărții, a făcut și o presupunere în legătură cu finalul. Nu i-am confirmat dacă a nimerit sau nu ce se întâmplă până la urmă însă, de când citește din carte, ne face mai des declarații de dragoste: „Sunteți niște părinți minunați! Eu nu vreau alți părinți.” Lucru care sugerează, cred eu, că mesajul cărții a ajuns la mica mea cititoare. Dar să revin la povestea lui Barry, despre care nu am spus mare lucru până acum. Așadar, Barry are aproape 10 ani, pe care urmează să-i împlinească peste câteva zile, și își dorește mai mult de la părinții săi, inclusiv o petrecere aniversară care să-i satisfacă gusturile, îmbinând pasiunile sale cu grandoarea pe care a remarcat-o la petrecerile prietenilor săi. A întocmit chiar și o listă punctuală privind aspectele care îl nemulțumesc la părinții săi. Își dorește niște părinți mai buni. Oare cum ar fi ca dorința să i se împlinească?

„Dar astăzi oricum nu încerca să adoarmă. Era prea nervos. Și știa că, dacă s-ar culca, până a doua zi cearta ar fi dată uitării, iar el nu dorea asta. Vorbise foarte serios. Cu toată supărarea lui, ajunsese să înțeleagă un lucru profund și important: pur și simplu, părinții lui nu erau niște părinți foarte buni. Se întrista că ajunsese să gândească asta – golul din stomac se adâncea pe măsură ce cuvintele îi apăreau în minte, așa cum i se mai întâmpla când îi era frică -, dar se simțea și curajos: ca și cum ar fi înfuntat o greutate.” (pag. 40)

Lista pe care și-a făcut-o ar trebui să îl ajute în alegerea unor părinți care să nu aibă acele „defecte”. Periplul său prin Copilondra, unde ajunge ca prin minune, este amuzant și palpitant. Iată-l la Agenția de părinți, unde are posibilitatea să-și aleagă niște părinți care să-i satisfacă exigențele. Doar că trebuie să se grăbească. Dacă nu alege până în ziua când împlinește 10 ani, atunci… Rămâne să descoperiți în carte ce îl așteaptă, pentru că aceasta este umbra care plutește asupra lui Barry în cele cinci zile care îl despart de aniversarea celor 10 ani.

Aventurile lui Barry îi vor captiva pe copii, dar nu numai pe ei. Și eu am fost atrasă de povestea lui, dornică să aflu prin ce peripeții mai trece și, desigur, care va fi deznodământul. Nu m-am putut însă abține a remarca latura educativă a cărții. Pentru un adult, subtilitățile sunt lesne de deslușit, limbajul este adecvat celor mici și foarte proaspăt. Este destul de dificil să îi atragi pe copiii născuți în plin avânt tehnologic cu poveștile clasice cu care am crescut noi, de aceea cred că astfel de cărți care explorează un mediu familiar lor le pot stârni mai ușor apetitul pentru lectură. Filtrul părintesc este întotdeauna binevenit, iar cartea lui David Baddiel îl trece cu succes. În aceeași serie a mai apărut cartea „Controller-ul de oameni” și vă mărturisesc că nu m-am putut stăpâni și-am răsfoit-o. Apoi m-am apucat serios să o citesc și pe aceasta.

agentia_de_parintiEditura: Gama

Seria de autor: David Baddiel

Traducerea: Mihai Pecingine

Anul apariției: 2016

Nr. de pagini: 392

ISBN: 9789731497204

Cartea este disponibilă  pe site-ul editurii sau pe Libris.ro

Share.

About Author

Avatar photo

Citesc de multă vreme, de pe la 4 ani, încât mă simt ca și cum aș fi citit dintotdeauna​. Dar la modul serios și intensiv citesc de 7 ani încoace și tot de atunci îmi împărtășesc impresiile despre cărțile citite pe blogul personal. Pasiunea mea a evoluat încet, dar sigur, printre cărți, printre multe cărți. Citesc cu drag ficțiune de bună calitate, biografii, memorii, cărți istorice și sunt profund marcată de prejudecăți când vine vorba despre anumite genuri la modă.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura