Nu, n-am greșit evenimentul, rămân în continuare în zona LitVest 2025, dar se cer câteva precizări; în comunicatul de presă dat de Biblioteca Județeană Sorin Titel Timiș scria așa:

Text-concerto-ul din acest an propune o (re)întâlnire aniversară cu celebra formație IRIS, care împlinește 45 de ani de existență. Cristi Minculescu va citi din textele protagonistelor și protagoniștilor LitVest 2025, potențând legătura dintre poezie și muzică. Evenimentul este organizat în colaborare Spitalul Județean de Urgență „Pius Brânzeu”.

Un club plin de medici participanți la o conferință medicală, unii dintre ei bunici, provocați de prof. dr. Dorel Săndesc să devină spectatori la un concert IRIS. Noi, participanții LitVest, am fost de-a dreptul norocoși, pentru că Cristi Minculescu, între cântece, a citit din textele celor care au venit de peste tot din lume la Timișoara.

„Însă cu gesturi ușor de tradus

Mâna mea avansează spre coapsa ta încinsă

În toiul acestei veri cu incendii și inundații

Și cu noi recorduri de fierbințeli”

(Dinu Flămând)

*

„O, Zefir

fiul cerului înstelat și-al zorilor

al furtunilor și-al ploii

te strecori pe sub cămașa de noapte

ca o adiere de primăvară

într-o vale”

(Ivan Hristov)

*

„Mama postează iar imaginea cu textul că nașterea ar fi ca și cum douăzeci de oase s-ar rupe deodată și că femeia poate orice în tăcere.

O cred.

O văd cum tace.”

(Simona Petrișor)

*

„AICI poate fi un loc bun în care să ascundem viața pe care nu o vom trăi niciodată.

Nu vom ajunge nici mai departe nici mai aproape aici unde țin lucrurile sub control și nu e loc pentru dezamăgiri.”

(Miriam Reyes)

*

„Lumina vine întotdeauna din afară

A se citi: soare, stele, foc, lampă

Noi suntem întuneric”

(Gabriel Chávez Casazola)

*

„Ca să evităm orice confuzie

ar trebui să presupunem întotdeauna

o doză de răutate în toți oamenii” (Matthew Caley)

*

„E peste măsură de greu să ieși inocent dintr-o cârciumă,

unde toți își mărturisesc păcatele mici

înfrângerile mari, gloria la care au visat toată viața

numerele cu care nu au câștigat la loterie”

(Ioan T. Morar)

*

„Uit pentru o clipă că moartea

Există

Și râd cu voi la un pahar

Cu vin.”

(Valeriu Drumeș)

*

„Nimeni nu rămâne veşnic tânăr.

O privi în ochi pe femeia cu părul vopsit galben-pai şi faţa osoasă şi mirată

Și văzu cei peste douăzeci de ani scurşi”

(Radu Pavel Gheo)

*

„Tot se va întâmpla într-o zi.

Tot va fi îngropat. Nu e nici o plăcere în plăcere, un schimb de lichide, un fel de moarte solubilă.

Singurătatea e următoarea bombă atomică.”

(Tiberiu Neacșu)

N-am redat în ordinea în care s-au auzit în concert textele, pentru că ele se legau firesc cu cântecele celor de la Iris. S-au cântat mai toate hiturile formației, deși în 45 de ani de cântat pe diferite scene s-au adunat multe albume și multe hituri. A fost un concert în care valurile de energie s-au revărsat spre public, întinerindu-i pe cei mai mulți dintre ei. O plăcere să vezi oameni de toate vârstele cântând împreună cu trupa, aplaudând frenetic după fiecare piesă sau ridicând lanternele telefoanelor în aer. Nici gând de oboseală, nici urmă de plictis, ci doar o imensă bucurie, din care ne-am înfruptat cu toții. Memorabilă încheiere de ediție de festival literar, una cum numai Tudor Crețu și echipa lui puteau gândi. Poezia a fost la ea acasă acolo, pe scenă, și mă bucur foarte mult că a fost Iris formația și nu altă formație rock (românească). Mi-a trecut prin minte de vreo două ori gândul cum ar fi fost dacă acolo ar fi urcat și Cargo sau Celelalte Cuvinte, sau Pro Musica. Cred că s-ar fi transformat totul într-un festival de muzică, un festival în care poeții s-ar fi simțit privilegiați, răsfățați și, de ce nu, apreciați la certa lor valoare.

*

Fiindcă echipa LitVest deja pune la cale ediția a XV-a a festivalului, nu vreau să mă opresc cu evocările despre ediția 2025 fără să vorbesc despre seria de întâlniri cu elevii. Participanții au mers în liceele din Timișoara, așa se face că eu, împreună cu Ivan  Hristov și Ioan T. Morar i-am cunoscut pe câțiva din elevii Liceului Teoretic Grigore Moisil Timișoara. Veniți la întâlnire după un exercițiu de simulare a unui incendiu, erau oarecum surescitați, dar curiozitatea le-a crescut pe măsură ce întâlnirea avansa. Atât Ioan T. Morar, cât și Ivan Hristov i-au impresionat pe elevi, mai ales că una dintre eleve a fost invitată să ni se alăture, pentru că a fost singura care a avut curajul să recunoască că scrie poezii. Le-am povestit despre câțiva poeți mari ai literaturii universale, am citit din poemele scrise de poeții aflați de față (eu am citit traducerea în limba română a poemului care deschide volumul bilingv al lui Ivan apărut la Casa de Editură Max Blecher), am răspuns întrebărilor venite din public. Ce mi-a plăcut cel mai mult (am strâns de-a lungul anilor multe astfel de întâlniri) a fost dezinvoltura tinerelor, amestecată în proporții egale cu educația de bună calitate, dar și cu o curiozitate puternic alimentată de o cultură ce se pare că are toate șansele să se consolideze frumos. Marele merit al gazdelor, doamnele profesoare care ne-au fost alături în această întâlnire, este că nu le-au impus limite, ba chiar i-au provocat să intre în dialog cu noi.

Dacă vrem ca literatura contemporană să ajungă la elevi, întâlnirile de cest fel trebuie să se înmulțească. Sunt vitale pentru o cunoaștere directă, nemediată, elevii accesând astfel universuri literare la care poate că n-ar fi ajuns niciodată. La reunirea cu ceilalți invitați ai LitVest 2025 am aflat că și în celelalte licee entuziasmul a atins cotele voioșiei, iar succesul a fost cuvântul care a caracterizat toate aceste momente. Felicitări, Tudor Crețu & echipa Bibliotecii Județene Sorin Titel Timiș!

Până la ediția 2026 a LitVest, am o singură recomandare: citiți (și) poezie!

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura