Valea Minunilor, de Amy Tan - avanpremieră

“Valea minunilor”, de Amy Tan, este în curs de apariţie în Biblioteca Polirom – traducere din limba engleză de Ana-Maria Man.

Despre carte:

O poveste emoţionantă despre legăturile profunde dintre mame şi fiice, despre dorinţă şi amăgire, despre puterea neabătută a iubirii.

Violet Minturn este fiica privilegiată a patroanei celei mai exclusiviste case de curtezane din Shanghai. Când dinastia Qing e răsturnată de la putere, Violet se vede despărţită de mama ei în urma unei înşelătorii, fiind obligată să devină „curtezană virgină”. Pe jumătate chinezoaică, pe jumătate americancă, Violet se zbate să-şi găsească locul în lumea orientală ori în cea occidentală. Abia în clipa în care va reuşi să-şi armonizeze cele două identităţi, va putea să se transforme într-o curtezană abilă, neîntrecută în arta seducţiei şi a amăgirii, deşi încă se luptă să înţeleagă cine este cu adevărat.

Întinzându-se pe mai bine de patruzeci de ani şi pe două continente, „Valea Minunilor” reînvie lumea de mult pierdută a vechiului Shanghai prin evocarea intrigilor din casele de curtezane şi a destinelor străinilor din Concesiunea Internaţională.

Despre autoare:

Una dintre cele mai în vogă autoare americane contemporane, Amy Tan s-a născut în 1952, în Oakland, California. Părinţii ei imigraseră din China în urma Războiului Civil. Studiază limba engleza şi lingvistica la San Jose State University. Debutează cu proză scurtă în reviste bine cotate, precum FM şi Seventeen. În 1987, după o călătorie în China, începe să scrie romanul Clubul Norocoaselor (Polirom, 2005), publicat mai întâi în foileton, în Ladies’ Home Journal, Atlantic Monthly şi San Francisco Focus. Apărut în 1989, Clubul Norocoaselor a rămas nouă luni pe lista de bestselleruri a prestigiosului New York Times şi a fost tradus în peste 25 de limbi. Romanul a fost nominalizat la National Book Award şi National Book Critics Circle Award şi a fost distins cu Bay Area Book Reviewers Award for Fiction şi Commonwealth Club Gold Award. Romanele Soţia Zeului Bucătăriei (1991; Polirom, 2007), Cele o sută de simţuri secrete (1998; Polirom, 2006) şi Fiica tămăduitorului de oase (2001; Polirom, 2005) îi consolidează poziţia în fruntea listelor de bestselleruri. Amy Tan este, de asemenea, solista formaţiei Rock Bottom Remainders, din care mai fac parte şi alţi scriitori celebri, precum Stephen King şi Dave Barry, şi care susţine concerte în scopuri caritabile.

Fragment în avanpremieră:

— Ţine‑ţi buzele lipite. Nu le deschide indiferent ce fac. Să nu scoţi un sunet.

Din nou mi‑a urmărit conturul feţei cu mâna, iar eu am închis ochii. Deodată, i‑am simţit mâna între picioare. Am lăsat să‑mi scape un ţipăt speriat, apoi am şoptit că‑mi pare rău.

A râs.

— Ah, bine, asta n‑a fost exersată dinainte. Eşti tu însăţi.

Mi‑a reamintit să‑mi ţin gura închisă. M‑a mângâiat între picioare cu blândeţe, strângându‑mă uşor, aşa cum faci cu o piersică dacă vrei să vezi că e coaptă. Am închis ochii şi mai tare în timp ce îmi despărţea labiile.

— Iat‑o, perla, centrul tău, a spus. Un roz atât de frumos. Am ales corect culoarea colierului tău de perle.

Mi‑a arătat colierul, apoi a întins bobiţele de‑a lungul despicăturii mele.

— Iată, a spus, perlele se alătură perlei.

A tras deodată colierul în sus, iar mie mi s‑a tăiat respiraţia şi am tresărit surprinsă.

— Ţine‑ţi gura închisă, mi‑a poruncit cu fermitate.

Îl dezamăgeam. Mi‑am strâns bine buzele, însă orice‑aş fi făcut mi se deschideau. Mi‑a îndesat sub şolduri câteva perne, astfel încât să stau cu fundul un pic ridicat. Panica punea stăpânire pe mine. Oare asta însemna „Urcatul pe munte“? Mi‑a îndoit genunchii şi i‑a împins în lături, despărţindu‑mi picioarele. „Pasărea cu Aripi Duble“? „Aripi de Pescăruş pe Marginea unei Stânci“? A îngenuncheat între picioarele mele. I‑am simţit tulpina cum îmi atinge fanta, apoi şi‑a împins încet vârful înăuntru în timp ce eu mă pregăteam să simt durerea. Dar acum ne legănam dintr‑o parte în cealaltă. „Perechea de Vulturi în Picaj“. I‑am zâmbit, crezând că intrase deja în mine. Şi‑a ridicat şoldurile, îndepărtându‑se de mine. Am presupus că este unul dintre bărbaţii aceia care termină repede. Nu avea importanţă. Deflorarea fusese un succes. Voiam să‑i spun Dovlecelului Fermecat că greşise. Nu simţisem nici o durere.

Apoi, deodată, tulpina lui m‑a pătruns cu putere, mai adânc dedata asta, prin centrul meu, răscolindu‑mă pe dinăuntru. În ciuda a tot ce mă avertizase Dovlecelul Fermecat să nu fac, am ţipat, încercând să‑l dau jos de pe mine. M‑a prins de mâini şi mi le‑a ţintuit de pat, apoi mi‑a privit gura.

— Acum poţi să‑ţi deschizi gura. Şi cealaltă este deschisă.

Nimic nu mă pregătise pentru asta. Instrucţiunile Dovlecelului Fermecat, avertismentele ei, nostalgia ei, dorinţele mele, lecţiile actorului, dorurile noastre, neîmplinite şi împlinite – toate au dis‑părut în timp ce îi ceream să se oprească.

Dar de ce să se oprească? Aici nu mai era vorba de o idilă sau de dor. Plătise pentru durerea mea. Era o afacere. […]

Tot ce îmi dorisem s‑a preschimbat într‑o iluzie în momentulîn care m‑a deflorat, iar eu i‑am văzut chipul victorios. Îşi împlinise dintr‑odată singurul vis pe care îl avusese de la şaptesprezece ani – să aibă orice floare îşi dorea din Tăinuita Cale de Jad. Credeam că idila noastră se baza pe dragoste, însă era o formă de comerţ amoros, o înţelegere care ne adusese împreună şi care rămânea între noi pe toată durata contractului conform căruia el devenea patronul meu timp de un an.

În timp ce mă chirceam de durere, mi‑a şoptit:

— Ai costat mult, Violet, aproape de două ori mai mult faţă de cât am dat pentru o altă curtezană cunoscută.

Probabil se aşteptase să îmi facă plăcere un asemenea compliment. În schimb, am simţit că m‑am transformat brusc într‑o curvă.Îmi făcuse curte, precum orice peţitor curtezanei sale favorite. Îşi dorise să aibă parte de vânătoare şi de prinderea prăzii, de jertfa de sine şi falsa agonie pe care le presupuneau. Agonia mea era reală.

Dovlecelul Fermecat mi‑a adus o supă cu ierburi speciale, spunându‑mi că o să‑mi ia durerile şi o să mă lase să dorm. Abia atunci a întrebat Fang cel Loial, surprins, dacă aveam dureri. Nu se gândise că era posibil să fi cunoscut doar el extazul, nu şi eu. M‑a ajutat să mă ridic şi m‑a dus până la divan. Fiecare pas îmi zdruncina corpul rănit. Dovlecelul Fermecat a luat cearşafurile şi cuvertura pătate cu sânge. Fang cel Loial le‑a studiat cu un interes solemn.

— Nu mi‑am dat seama că o să fie atâta sânge.

A doua zi dimineaţă, când m‑am trezit, am crezut că sunt într‑o barcă legănată de valuri. Dovlecelul Fermecat era prin preajmă.

— Ţi‑am dat prea multă supă.

Durerea arzătoare fusese înlocuită de una surdă. Fang cel Loial plecase la o întâlnire de afaceri, iar ea aranjase să‑mi fie adusă cina în cameră când el avea să se întoarcă, pe seară. Pe pat mă aşteptau pijamale şi un halat.

— Odihneşte‑te, mi‑a spus. Îmi pare rău că ai suferit aşa de tare. Unele fete au o durere scurtă şi gata. Altele sunt ca noi două. Poarta ta a fost ferecată cu două lacăte. Cu cât este mai greu să o spargi, cu atât doare mai tare. Mâine o să te simţi mai bine.

Nu am crezut‑o.

— Crezi că va trebui să îndur asta din nou diseară?

— O să vorbesc cu el. Aveţi un an întreg la dispoziţie. O să‑i sugerez să‑ţi exploreze gura. S‑ar putea să fie amabil şi să te lase să te odihneşti.

În seara aceea, a fost amabil. M‑a întrebat multe lucruri despre durere. Fusese ca un junghi, ca o arsură sau ca o lovitură…? Părea aproape mândru că mă rănise. Stătea întins în pat, cu faţa spre mine. Nu mai era nevoie să flirteze sau să fie misterios. Trecuse momentul intimităţii, iar eu încă nu ştiam ce avea să o înlocuiască. Nu mai eram fata cea virgină şi nu ştiam pe cine ar trebui să imit. Faţa lui părea mai mare şi i se schimbaseră puţin trăsăturile, de parcă era fratele bărbatului care tânjise cândva după mine.

— Spiritul meu liber te‑a făcut să crezi că sunt mai valoroasă decât celelalte curtezane? am întrebat. A râs.

— Spiritul tău mă revigorează întotdeauna – din senin.
Penisul lui stătea drept ca un soldat.
— Care parte a spiritului meu îţi place mai mult? am spus cu răceală. Sfaturile privitoare la afaceri? Dacă ai fi făcut nişte bani în urma sfatului meu, ai fi plătit mai mult?

A tăcut câteva clipe, apoi mi‑a întors faţa spre el.

— Violet, te‑am judecat greşit. Nu erai pregătită pentru viaţa asta, iar acum consideri că este degradant să fii aici. Dar nu mă înjosi şi pe mine de parcă aş fi un client nepăsător.

— Ai plătit pentru bobocul meu, nu pentru spiritul meu.

— Întotdeauna ţi‑am spus adevărul. Eşti visul meu. Te‑am cunoscut când eram un băiat timid, care a devenit un bărbat de succes şi se află acum lângă tine. M‑ai purtat în trecut şi m‑ai adus înapoi.

Cumpără cartea