Recenzie de Csilla-Noémi Sütö
Recent apărutul roman al lui Tudor Ganea propune o nouă perspectivă cititorilor care au trecut prin lectura celorlalte scrieri ale autorului. După ce a impresionat în 2016 cu romanul de debut Cazemata, Tudor Ganea pare să nu se fi oprit din scris. Scrisul pentru acest autor, după cum reiese din chiar publicațiile sale, este unicul antidot în fața nihilismului, în care ar putea fi absorbit cu ușurință protagonistul romanului.
În Vreau să aud numai de bine, Tudor Ganea explorează nuanțele fricii și ale anxietății într-un context în care devenirea-adult echivalează cu repetitivitatea unei scenete jucate identic în cadrul diferitelor firme și corporații. Reușind să își dea demisia de unsprezece ori în zece ani, naratorul insistă pe profunda inadecvare în fața cerințelor corporatiste. O lume fadă guvernată de profit, din care arhitectul pe nume Tomiță, în același timp naratorul romanului, își găsește refugiul în scris. Dar fuga acestuia, pusă în paralel cu antrenamentul cardio prin care-și testează limitele corporale, cu scopul de a-și ține mintea pe linia de plutire, nu este doar fuga de monotonia din birou, ci din fața fricii înseși. Romanul începe cu o scenă care e reprezentativă pentru inadaptabilitatea naratorului la lumea în care trăiește: este dat afară dintr-un bar, în timp ce încerca să facă cinste cu bere tuturor celor de față. Lui Tomiță i se oferă în același timp ocazia de a face o descindere în trecut, întorcându-se în locul în care a copilărit, și anume Constanța. Împreună cu alți trei prieteni, Stup, Burcescu și Memo, el este destinatarul unui e-mail ciudat care pare să fi venit din partea mamei lui Mihail, prieten din adolescență, care a fost doborât timpuriu de boală.
Făcând cunoștință cu amenințarea dispariției încă din perioada liceului, odată cu moartea prematură a lui Mihail, Tomiță este în continuare urmărit de ipohondria declanșată, la vârsta matură, de apariția unei tumori. Deși a învins boala, naratorul devine totuși victima căutărilor obsesive pe internet, a autodiagnosticării și a urmăririi neobosite de simptome pe corpurile celor din jur. Frica și moartea se insinuează obsedant în gândurile lui, iar anxietatea și instabilitatea din viața lui nu sunt decât forme mascate ale doliului și vinei, care i-au invadat subconștientul în adolescență. Acesta erupe și capătă materialitate în toată amploarea grotescului, surprins cât se poate de bine de Ganea. Scrisul fragmentar al acestuia fluidizează, în mod paradoxal, firul narativ și îi oferă cititorului poziția de martor la călătoriile psihanalitice ale personajelor. Fiecare personaj, excelent descris, își găsește drumul spre acea parte din sine care reprezintă o formă proprie de decadență. Aceasta, la rândul ei, își are originea într-o poveste din copilărie, articulată de relația cu părinții. În felul acesta, autorul reușește să ni-l livreze pe Freud prin abordarea celor mai neașteptate instabilități emoționale. Într-o lume în care medicina se află la un click distanță, Tudor Ganea ne oferă o reîntoarcere surprinzătoare la psihanaliză.
Mai mult, nostalgia funcționează ca motor al întregului fir narativ. Incursiunea în propriul trecut, folosirea flashback-urilor și descrierile detaliate nu atât ale scenelor, cât mai degrabă ale senzațiilor trăite, trimit înspre pura materialitate. Mai precis, olfactivul prezent pretutindeni prin mirosul de scoici moarte, prin textura fumului dens care pătrunde în plămânii celor din cluburile în care își petreceau serile personajele, precum și auditivul care conferă întregului roman o coloană sonoră compusă din solo-uri de chitară, completează imaginarul care învăluie Constanța. Întoarcerea personajelor la locul întâlnirilor din adolescență, cu scopul de a onora invitația la pomana organizată neobișnuit de târziu pentru Mihail de către mama acestuia, reprezintă contextul unor conversații care susțin contemplările lui Tomiță. Constanța devine subconștientul personajelor, pe măsură ce conversația dintre ele se adâncește. Bântuiți de absența prietenului care s-a stins prea devreme, cei patru prieteni se reîntâlnesc cu viciile din trecut. Noaptea îi absoarbe și îi pune în fața acestora. Scopul întregii călătorii, însă, devine clar odată cu ieșirea la suprafață a cauzei bolii și ainstabilității lui Tomiță, și anume vina.
În legătură cu această vină, romanul lui Tudor Ganea oferă un final deschis și un parcurs care nu dezamăgește. Stilul personal de scriere susține multiple speculații cu privire la elemente autobiografice, însă livrează în egală măsură întrebări legate de sensul stabilității în societatea contemporană. Romanul devine așadar frontul unei bătălii dintre principiile morale, cerințele corporatiste și conștiință. El oferă o lectură captivantă, prin stil și afect, care reușește să surprindă prin lejeritatea cu care ne livrează scene apăsătoare. Realist și personal, fluid și fragmentar totodată, romanul lui Tudor Ganea trezește cititorului interesul pentru literatura română contemporană.
Vreau să aud numai de bine de Tudor Ganea
Editura: Polirom
Colecția: Ego. Proză
Anul apariției: 2024
Nr. de pagini: 232
ISBN: 978-973-46-9851-6
Cartea poate fi cumpărată de aici.
