Victoria Books sau biografia ca mod de căutare a adevărului

În ultimii ani, unul din rafturile librăriilor serioase atrage atenția în mod deosebit prin coperțile negre ale unor volume cu un număr consistent de pagini, ale căror titluri supradimensionate și intens colorate ies ușor în evidență, alături de fotografii tip portret. Când te uiți mai atent observi că toate sunt biografii ale unor personalități din domeniul sportiv sau cel artistic, care, prin performanțele lor cu totul excepționale, au marcat ultimele decade ale secolului XX și începutul de secol XXI. Cei de la Editura Publica își propun ca prin volumele subscrise colecției Victoria Books, să prezinte publicului larg din România caractere diverse, complexe, zbuciumate, dar care, surprinzător sau nu, în viața de zi cu zi s-au dovedit a fi oameni obișnuiți, cu pasiuni mai mult decât lumești, cu dileme asemenea nouă, cei care i–am admirat sau abia îi descoperim. O bună parte dintre biografiile publicate aduc în prim plan viețile unor personalități care cu siguranță mai aveau multe de spus în domeniul profesional pe care l-au marcat într-un mod cu totul spectaculos, dar al căror destin a fost curmat abrupt. Autorii acestor volume și-au propus să aducă în prim plan unele amănunte neștiute, să facă unele reparații morale sau, pur și simplu, să umple într-un fel sau altul, golul lăsat de dispariția prematură a celor cărora le sunt dedicate volumele.

În 2018, editorii colecției au selectat, printre altele, două titluri care, la prima vedere, pot suna ușor bombastic: Freddie Mercury: o biografie intimă, scrisă de omul care l-a cunoscut cel mai bine, autor Peter Freestone, și Ayrton Senna: povestea completă, scrisă de Christopher Hilton. Ambele nume aproape că nu mai au nevoie de nici un comentariu, dar, deși despre cei doi s-a scris enorm, se pare că încă mai e ceva de spus… Dacă Peter Freestone, unul dintre colaboratorii foarte apropriați ai lui Freddie Mercury, din 1979 și până la decesul prematur al acestuia în 1992, și-a propus doar să aducă unele corecturi și nuanțări unei biografii deja cunoscute ale unui artist de excepție, Christopher Hilton își propune o biografie exhaustivă a unui sportiv excepțional, Ayrton Senna, despre care deja mai scrisese. Diferențele de scriitură se pot remarca încă din primele pagini: Peter Freestone nu are studii în acest sens, spre deosebire de Hilton, un jurnalist cu o reputație solidă și cu mai multe volume publicate. În ciuda acestor diferențe, ambele volume îl atrag pe cititor prin sinceritatea debordantă, prin dorința autorilor de a fi cât mai obiectivi (deși ambii sunt conștienți de capcanele subiectivismului inevitabil datorat faptului că viețile lor proprii s-au intersectat cu cele ale lui Mercury, respectiv Senna.

Unul dintre punctele comune ale biografiei celor două mari personalități este profesionalismul cu care au abordat fiecare moment al propriei cariere, determinarea (uneori chiar înverșunarea) de care au dat dovadă atunci când au avut obstacole de trecut pentru a-și depăși performanțele și pentru a trece la un nivel superior artistic/sportiv. Ambii au debutat încă din anii adolescenței, însă Peter Freestone ne aduce în fața ochilor un Freddie Mercury deja consacrat, deja celebru, matur din punct de vedere vocal și componistic. Pentru că îl cunoaște în 1979, după ce se intersectase cu acesta în 1977, Freestone nu face decât unele trimiteri la adolescența sau primii ani ai tinereții lui Mercury, însă din remarcile sale se poate constata cu ușurință faptul că vocalistul Queen nu amesteca niciodată viața profesională cu cea privată, iar respectul pentru familie l-a influențat decisiv în luarea unor decizii: în ciuda unei vieți private agitate, ușor haotice, cu multe nopți pierdute prin diverse cluburi, Mercury a fost deosebit de atent ca părinții și celelalte rude să nu fie afectate de articolele și fotografiile din presă tendențioase sau false. Același cult pentru familie îl definește și pe Senna, așa cum și aceeași seriozitate profesională și respect pentru colegii de echipă. C. Hilton îl citează pe John Love pentru a sublinia cât mai bine acest aspect:

„Chiar și atunci când era atât de tânăr, știa exact ce vrea și încotro se îndreaptă și, din cauza asta, avea aerul că își dă prea multă importanță. Oamenii nu vedeau asta cu ochi buni. Se putea concentra total asupra unui lucru, până când îl depășea și controla situația. Avea două fețe (dar nu era un om cu două fețe, este o diferență clară). Avea simțul umorului, dar, dacă îi vedeai fața implacabilă, nu ai fi crezut că mai există și alta. Cei mai mulți îl vedeau la circuit sau în fabrică, unde era teribil de serios. Acasă era complet diferit. Îmi amintesc de un singur moment când a glumit și se prostea, iar asta a fost la Zandvoort. Joi dimineața. Eu îl urmăream prin paddock, încercând să-l omor pe micul diavol! Nu-mi amintesc ce făcuse.” (Ayrton Senna: povestea completă, p. 193)

Peter Freestone observă același melanj de profesionalism și umor debordant în privința lui Mercury:

„Un lucru a rămas neschimbat în toți anii în care i-am cunoscut pe cei de la Queen – efortul și cantitatea de muncă investite în repetiții. Practica duce la perfecțiune, iar perfecțiunea a fost întotdeauna dezideratul lor.

Începeau fiecare melodie și o repetau până când unul dintre ei sesiza o imperfecțiune. Și tot așa, cu fiecare piesă. Puteau să treacă prin cinci piese în douăzeci de minute, dar la fel de bine puteau să petreacă jumătate de oră corectând o imperfecțiune, până când erau toți satisfăcuți de rezultat. La finalul celor două săptămâni de repetiții încercau să treacă prin tot setul de cântece fără oprire, ceea ce nu era posibil de fiecare dată, chiar și după atâta muncă.” (Freddie Mercury: o biografie intimă, scrisă de omul care l-a cunoscut cel mai bine, p. 29)

Spiritul competitiv este, cu siguranță, una dintre trăsăturile definitorii atât ale lui Mercury, cât și ale lui Senna:

«Lui Freddie nu-i plăcea să concerteze în orașe mari nicăieri în lume, deoarece în orașele mari publicul era de regulă mult mai blazat și mai liniștit decât în orașele mici. Toate trupele și toți artiștii concertează în orașele mari, contribuind la o abundență de evenimente importante, care răsfață audiența. De asemenea, în orașe ca L.A., New York și Londra, presiunea de a realiza un eveniment reușit e mai mare, întrucât toți colegii de breaslă vin să vadă ce-ai făcut. Am mai spus deja că una dintre maximele de căpătâi ale lui Freddie era: „Ești atât de bun pe cât a fost ultimul tău spectacol”.

El simțea că fie și o singură gafă la o notă înaltă declanșa un roi de zvonuri cum că-și pierde vocea și că nu mai e artistul de altădată. Deși în culise nu avea nimeni acces înainte de spectacol, în general se știa cine va fi în sală în seara respectivă, atât prin intermediul listei de bilete pentru personalități de la GLS Productions (compania lui Gerry Stickells, managerul de turneu), cât și prin bunăvoința organizatorului local. Acestea fiind zise, mai adaug că, în toată perioada în care am lucrat cu Freddie, am observat că iubea provocările, din care ieșea de regulă triumfător.»(Freddie Mercury…, p. 50)

Parcurgând volumul scris de Peter Freestone, cititorul va remarca destul de repede faptul că autorul nu este interesat să evidențieze aspectele extravagante ale vieții artistului britanic, ci doar să demonstreze că, dincolo de scenă, Freddie Mercury era un om ca oricare altul, cu pasiuni (de exemplu era un colecționar de artă avizat), dar și cu slăbiciuni, care recunoștea meritele tuturor celor care demonstrau că erau profesioniști în domeniul în care activau. În acest sens, întâlnirea cu Montserrat Caballé și colaborarea cu aceasta confirmă atât profesionalismul lui Mercury, cât și timiditatea și modestia sa. Pe de altă parte, încă de la primele pagini vom înțelege că Freestone nu a fost „omul care l-a cunoscut cel mai bine” pe Mercury, în condițiile în care nu a fost singurul care făcea parte din anturajul cu care a locuit în ultimii săi ani de viață, dar titlul incitant reprezintă, de fapt, o provocare adresată cititorului pentru a-l cunoaște mai bine pe vocalistul și compozitorul Queen.

Demersul lui Hilton este cu mult mai obiectiv, acesta reușind să ne facă să avem o imagine coerentă despre viața profesională și cea privată a lui Senna, prin numeroasele citate și referințe utilizate, fără ca acestea să îngreuneze cursivitatea lecturii. Volumul se încheie cu lista completă a curselor auto în care a concurat Senna și este completat, la fel ca volumul dedicat lui Mercury, de câteva fotografii sugestive. Capacitatea de sinteză a lui Hilton este uluitoare:

„Viața lui Ayrton Senna a început la Sao Paolo în 1960, a avansat până în punctul când era cel mai cunoscut pilot de curse din lume și s-a încheiat într-un zid de la Imola, în 1994. Din acel moment, în mod misterios, pentru pilotul brazilian a început o a doua viață, una care a evoluat până în punctul în care este vorba despre ceva mult mai puternic și mai evident decât simplul elogiu al unei amintiri.” (Ayrton Senna…, p. 15)

Experiența de jurnalist îl va ajuta foarte mult pe Hilton în efortul său de a sublinia efectele accidentului fatal de la Imola (pe care Senna l-a presimțit) asupra Campionatului de Formula 1, dar și asupra curselor de mașini, în general.

„Bilanțul weekendului de la Imola:

Vineri – accidentul lui Barichello, la ora 1:14.

Sâmbătă – accidentul lui Ratzenberger, la 1:18.

Duminică – francezul Jacques Heuclin rănit în Cupa Porsche, disputată înaintea Marelui Premiu; coliziunea lui Lambo și Lehto, la startul Grand Prix-ului, un cauciuc rănește câțiva spectatoriși un polițist; accidentul lui Senna, la ora 2:18; trei mecanici Ferrari și un membru al echipei Lotus răniți, când o roată a căzut de la Minardi-ul lui Alboreto, pe linia boxelor.” (Ayrton Senna…, p. 452

„Mulți vorbesc despre avântul subit și de neoprit al circuitului de la Imola în direcția îmbunătățirii siguranței în Formula 1, subliniind că este contribuția valoroasă a moștenirii lăsate de Senna. Iar acest aspect s-a petrecut la două niveluri – unul fizic, virajul Tamburello fiind imediat remodelat într-un viraj mult mai blând, un alt exemplu fiind gulerele de protecție de la gâtul piloților, o altă inovație – și ceea ce eu numesc nivelul spiritual. Imola are o influență deosebită și, conștient sau inconștient, multe lucruri din Formula 1 sunt influențate de acest circuit. Nu veți mai vedea vreodată ziduri neprotejate în viraje negociate cu mai mult de 300 km/h.” (Ayrton Senna…, p. 19)

Cartea lui Hilton se bucură și de traducerea realizată de o persoană avizată din domeniu competițiilor sportive care implică orice tip de motor – Arnold Cobilanschi (împreună cu Gabriela Cobilanschi), iar redactarea îi aparține unui alt jurnalist sportiv consacrat – Valentin Protopopescu, ceea ce se observă imediat în ceea ce privește adaptarea în limba română a unor termeni tehnici specifici.

Ayrton Senna: povestea completă de Christopher Hilton

Editura: Publica

Colecția: Victoria Books

Traducerea: Gabriela Cobilanschi și Arnold Cobilanschi

Anul apariției: 2018

Nr. de pagini: 600

ISBN: 978-606-722-302-6

Cartea poate fi achiziționată de pe elefant.ro sau de pe site-ul editurii.

Cele două biografii se parcurg ușor, pot fi citite oriunde, dar asta nu ne determină să le includem în așa-numita literatură de consum. Poate tocmai acesta este meritul celor de la Publica: acela de a stârni curiozitatea cititorului și de a-l determina să facă aprecieri fundamentate, dar și de dărâma multe dintre prejudecățile și stereotipiile pe care le avem cu privire la viețile unor persoane publice, indiferent de domeniul în care s-au remarcat acestea.

Freddie Mercury: o biografie intimă, scrisă de omul care l-a cunoscut cel mai bine de Peter Freestone