„Viața lui Pi” de Yann Martel

Cronică de Cristian Hoaghea

Piscine Molitor Patel este un adolescent indian de 16 ani. Locuiește în Pondicherry, orașul-capitală al unui stat indian, fostă colonie franceză. Tatăl său, Santosh Patel, conduce o grădină zoologică, fratele său mai mare Ravi este pasionat de crichet și de sporturi în general. Francis Adirubasamy, cunoscut drept Mamaji, este un prieten de familie, foarte bun înotător, campion la natație. Acest aspect are o dublă influență asupra protagonistului: Piscine Molitor Patel își primește numele de la o piscină, considerată „nestemata acvatică a Parisului, a întregii lumi civilizate”, piscină pe care Mamaji o apreciase în tinerețea sa petrecută în Franța. Al doilea aspect: Piscine va îmbrățișa pasiunea pentru înot a prietenului său mai mare.

Să porți numele unei piscine nu este o onoare, de aceea îi va aduce multe neplăceri: șicane din partea colegilor de școală, porecla „Pișulică” etc. Pe scurt, tânărul primește bullying. Situația se schimbă când este înscris la Gimnaziul „Petit Séminaire”, căci Piscine are intuiția de a se prezenta drept Pi Patel.

În partea întâi a romanului – „Toronto și Pondicherry” – narațiunea evoluează lent. Este un incipit lung expozitiv. Sunt prezentate grădina zoologică, relația cu școala și profesorii care au avut o influență marcantă asupra sa, viața familială, problema filosofico-religioasă a existenței lui Dumnezeu, spiritualitatea eclectică a tânărului Pi. Romanul are, deocamdată, caracter confesiv și reflexiv pronunțat, chiar dacă structura narativă îl poartă pe cititor în planuri temporare diferite, prin alternanță. Lectorului i se impune răbdare și atenție: detaliile prezentate ajută la înțelegerea psihologiei personajului și explică evoluția acestuia pe parcursul acțiunii din cea de-a doua parte a romanului.

Intriga (capitolul 35) este dată de decizia lui Santosh Patel de a părăsi India și de a se expatria în Canada, unde familia intenționa să trăiască o viață nouă. Plecarea din portul Madras are loc pe 21 iunie 1977, pe o navă comercială japoneză (Tsimtsum), navigând sub pavilion panamez. Pe corabie se află familia lui Pi și animalele din grădina zoologică, vândute către grădini zoologice din America.

În a patra zi, vaporul se scufundă în ocean. Partea a doua a romanului (cea mai amplă) are ca titlu sugestiv „Oceanul Pacific”. Romanul capătă abia acum un pronunțat caracter narativ. De fapt, narațiunea este construită după șablonul „epicului dublu”. Există două povești: prima poveste, prezentată la început ca fiind cea reală, se va dovedi ulterior o alegorie. Povestea reală este relatată succint de naratorul-personaj Pi în capitolul 99, domnilor Tomohiro Okamoto și Atsuro Chiba, trimiși de Departamentul Maritim al Ministerului de Transporturi Japonez pentru a investiga scufundarea vasului comercial.

Din perspectiva finalului înțelegem alegerea inițială pentru povestea-alegorică care ocupă axul narativ al romanului. Pi se salvează pe o barcă de supraviețuire. Alături de el în barcă mai ajung patru animale: o zebră rănită, o femelă-urangutan, o hienă și tigrul bengalez, numit Richard Parker. Hiena va devora mai întâi zebra rănită, apoi în urma unei confruntări cu femela-urangutan o va omorî și pe aceasta pentru a fi ucisă, la rândul ei, de Richard Parker.

Cu tigrul, Pi va dezvolta o relație emoționantă. Tigrul reprezintă simbolul central al romanului. El întruchipează pericolul iminent, dar și impulsul care îi dă energia supraviețuirii. Tigrul, de altfel o plăsmuire a minții sale, descătușează forța lăuntrică a omului, brutală, sălbatică și fascinantă al cărei rol este de a asigura supraviețuirea. Tigrul este și o metaforă a fricii care îl obligă să se confrunte cu imposibilul și să învingă. Richard Parker nu este nimic altceva decât un „alter ego” animal al tânărului de 16 ani care va supraviețui unei călătorii pe mare de 227 de zile, pescuind pești și broaște țestoase, înfruntând zilele senine și călduroase, dar mai ales furtunile, ploile, valurile dezlănțuite.

Barca de salvare în care își găsește refugiul este un simbol al izolării în fața agresiunii, al rezistenței psihice. În barcă călătoresc omul (Pi) și bestia (tigrul), ordinea și haosul, speranța și moartea.

Oceanul simbolizează haosul și imprevizibilitatea existenței. Traversarea oceanului reprezintă un drum al maturizării și al inițierii în tainele vieții. Viața lui Pi este un bildungsroman. Călătoria pe mare în barca de salvare devine un prilej de revelație a frumuseții naturii. Pi descoperă universul exterior ca extensie a divinității sau a umanității sale interioare:

„Dintr-o singură privire, am descoperit că marea era ca un oraș. Cu totul nebănuit, chiar sub mine, oriunde priveai, erau autostrăzi, bulevarde, străzi și intersecții mișunând de traficul submarin. În apa densă, lucioasă și plină de milioane de particule de plancton, peștii se năpusteau nebuni în toate direcțiile, ca niște camioane, autobuze, mașini, biciclete sau trecători, claxonându-se și îmbrâncindu-se unii pe alții.”

Varietatea cromatică a universului marin este un prilej de contemplare: „Culoarea dominantă este verdele. La adâncimi diferite, atât cât se putea vedea, erau dâre strălucitoare de bule verzi fosforescente…” Peștii sunt făpturi pictate în toate tonurile: doradele „își arătau nuanțele aurii, verzi și albastre în timp ce treceau. Alți pești necunoscuți mie erau galbeni, maronii, argintii, albaștri, roșii, roz, verzi, albi, în toate combinațiile posibile.”

Pi descoperă spectacolul minunat, dar și înfricoșător al oceanului. Însă, mai ales, el descoperă spectacolul minunat și înfricoșător al naturii umane. Deși pentru el, vegetarian și hindus, „orice viață simțitoare este sacră”, ajunge să ucidă fără mustrări de conștiință țestoasele pentru a se hrăni. Voința de a supraviețui este mai puternică decât orice simț moral.

Protagonistul descoperă o iluzorie insulă plutitoare în mijlocul mării, alcătuită din alge comestibile, din arbori ciudați și populată cu manguste. Insula carnivoră este un refugiu periculos care oferă o protecție falsă, dar constituie o amenințare hipnotică. În plan alegoric, insula e o stare de conștiință a protagonistului, iar semnificațiile relevate ale acesteia sunt profunde. Ea simbolizează ispita confortului și a stagnării, salvarea aparentă care ascunde distrugerea. Insula este un paradis infernal căci se hrănește din moarte pentru a susține viața. Din această perspectivă, este o reflectare a situației în care se află Pi, vegetarianul obligat să ucidă pentru a supraviețui. Insula este și un simbol dual: credință versus discernământ. Deși este un „homo religiosus”, Pi conștientizează că credința nu înseamnă acceptarea oarbă a aparențelor: când descoperă un dinte uman în „fructul” copacului, înțelege adevărata natură a locului.

Romanul lui Yann Martel este o lectură recomandabilă elevilor de gimnaziu și liceu și prin valorile morale și culturale pe care le promovează. Una dintre aceste valori este credința. Pi manifestă un ciudat sincretism religios, declarându-se concomitent hindus, musulman și creștin. Într-o lume în care religia confiscă autenticitatea divinității, unicitatea viziunii sale spirituale nu este înțeleasă de preoții celor trei dogme. Pi însă este convins că „nu trebuie să ni-l dorim pe Dumnezeu numai pentru noi.” În capitolele inițiale, romanul este un manual de spiritualitate: „La început suntem ca toții oamenii – în iad, fără credință, până când cineva ne vorbește de Dumnezeu.”

Alte valori pe care le exprimă Viața lui Pi sunt curajul și încrederea în sine, familia, speranța care triumfă, respectul pentru viață, echilibrul între rațiune și credință, toleranța religioasă, admirația pentru frumusețea creației lui Dumnezeu, cunoașterea de sine.

Pi își mărturisește atașamentul față de Richard Parker astfel:

„a stat cu mine. Nu l-am uitat niciodată. Să îndrăznesc să spun că mi-e dor de el? Da. Mi-e dor de el. Îl văd în toate visele mele. Majoritatea sunt coșmaruri amestecate cu dragoste. Ciudată este inima omului.”

Citatul reflectă valoarea cunoașterii de sine, a acceptării laturii instinctuale a propriei ființe, precum și complexitatea sufletului omenesc în care coexistă principii antagonice, între care există o conexiune indestructibilă.

Numeroase secvențe descriptive redau frumusețea naturii marine și sentimentul de apartenență al omului la univers:

„Era un moment de liniște. Bolta cerului era minunat colorată. Stele și-au făcut apariția cu nerăbdare: de-abia dispăruseră culorile cerului, că ele au și început să strălucească în albastrul întunecat.”

Autorul își presară textul cu sentenții morale, asemenea unor principii călăuzitoare în viață: „Prezența lui Dumnezeu este cea mai mare răsplată.” (cap. 20) „Orice viață simțitoare este sacră.” (cap. 61) „Suferința mea are însemnătate.” (cap. 60) „Numai moartea te ține alert.” (cap. 78)

Viața lui Pi este un roman proteic al cărui mesaj se supune greu unei analize de câteva rânduri. Dar dacă ar fi să sintetizăm, ceea ce relevă autorul prin intermediul personajelor sale simbolice și prin intermediul alegoriei constă în acceptarea că povestirea este un factor taumaturgic, o formă de salvare a sinelui sau de refugiere din fața unei realități traumatice. Pi le va spune celor doi anchetatori (Tomohiro Okamoto și Atsuro Chiba) două povești, una fantezistă, cu animale și una realistă, succintă cu oameni. La final cei doi trimiși ai Departamentului Maritim al Ministerului de Transporturi Japonez vor accepta că povestea cu animale a fost mai frumoasă. Niciuna dintre povești nu rezolvă misterul – de ce s-a scufundat vaporul. Dar cea dintâi rezolvă plăcerea povestirii, oferă încântare ascultătorilor și vindecă sufletul povestitorului de trauma trăită. Yann Martel ne reamintește că „un roman e o povestire.” (E. M. Forster)

Yann Martel este un scriitor canadian de origine spaniolă. Deși a scris numeroase romane („The Facts behind the Helsinki Roccamatios”, „Self”, „We ate the children last”, „Beatrice and Virgil”, „The High Mountains of Portugal”) se impune în conștiința publicului larg cu „Viața lui Pi”, publicat în 2001 la editura Canongate Books. Cartea a fost ecranizată în 2012, în regia taiwanezului Ang Lee, obținând șapte nominalizări și patru premii Oscar.

Viața lui Pi de Yann Martel