Pe Jan Cornelius l-am cunoscut la o lansare de carte ce avea loc în cadrul unui târg de carte bucureștean. După aceea, ne-am reîntâlnit la FILIT 2019 și de atunci încoace recunosc că-i urmăresc fidel toate postările de pe pagina personală de facebook. „Scriitor de limbă germană, originar din România, Jan Cornelius este și traducător din mai multe limbi. Trăiește în Germania, la Düsseldorf. A făcut studii de franceză, engleză și spaniolă, la Universitățile din Timișoara, Düsseldorf și Stirling (Marea Britanie). Scrie proză satirică, poezii, cărți pentru copii și librete pentru spectacole de cabaret.” scrie într-o notă de prezentare a autorului găsită pe unul din siteurile românești dedicate literaturii. Pentru cititorii cu state vechi, numele nu este total necunoscut, având în vedere că i-au apărut în România ultimilor ani două cărți excelente:  Eu, Dracula și John Lennon (2016) și De ce nu-s românii ca nemții? (2019), ultima fiind un schimb epistolar cu Adina Popescu.

Jurnalul este o specie literară care a suferit schimbări multiple de conținut și formă de când rețelele de socializare au intrat cu drepturi depline în viețile noastre. Astăzi, prea puțini dintre noi mai ținem jurnale clasice, scrise pe caiete cumpărate special pentru asta. Cei mai mulți scriu direct pe conturile deschise pe una sau alta dintre rețelele de socializare, în felul acesta sunt citite de cât mai mulți în același timp, numărul cititorilor variind în funcție de popularitatea autorului. Riscul este ca aceste consemnări să nu fie veridice, autentice,  iar gradul foarte mare de subiectivitate să afecteze indirect și credibilitatea autorului.

Jan Cornelius ține un astfel de jurnal pe pagina sa de facebook, loc unde se întâlnesc prieteni personali, din lumea reală, dar și din cea virtuală, cititori pasionați și buni cunoscători într-ale literaturii, cu toții amatori de umor de cea mai bună calitate. Toate aceste însemnări cotidiene, aduse în spațiul virtual cu o regularitate demnă de Cartea Recordurilor, fac deliciul „urmăritorilor”, incită la dialoguri pline de haz și alimentează mici dispute cu privire la cum ar fi trebuit să se încheie una sau alta dintre aventurile consemnate în jurnal.

27 martie

La ora actuală, lucrurile stau astfel: Carmen locuiește în camera ei, eu, în camera mea, izolarea e absolut necesară, e o lună de când nu ne-am mai văzut. Situația generală nu-i deloc roză: pentru că nu se găsește hârtie igienică, nu mai mănânc nimic de zece zile ca să nu mai mă duc la toaletă și pentru că nu se găsesc niciunde lame de ras și frizeriile sunt închise, mi-au crescut enorm barba și părul, mă aproprii tot mai mult de idealul meu de hippie de pe vremuri. Azi-dimineață la ora 8, am întâlnit o femeie străină în bucătărie mascată, am sărit panicat în camera de zi, trântind ușa. Și ea a tras o sperietură zdravănă, a scos un țipăt ascuțit, foarte puternic. Am așteptat două, trei clipe, apoi am bătut agitat la ușă, ce faceți aici, cine sunteți? Eu locuiesc aici, a avut tupeul să afirme. Vă rog să dezinfectați imediat bucătăria și să părăsiți locuința, am spus, nici nu mă gândesc, a spus, apoi ușa s-a dat încetișor la o parte. Am pășit timorat înapoi, direcția terasă, de la patru metri distanță ne-am privit iscoditor ca două animale la pândă. Ce ciudat! Ce ciudat, ce bizar și ce coincidență! Aveși blugii lui Jan, domnule, a zis într-un târziu uluită, aveți și tricoul lui Jan și șosetele lui Jan, arătați exact ca Jan, domnule, atât că el nu are barbă. Ce ciudat! Ce ciudat, ce bizar și ce coincidență, aveți freza lui Carmen, doamnă, și mâinile și urechile lui Carmen, dar nasul și gura nu vi le văd, pentru că purtați mască. Dacă-mi permiteți să vă întreb, doamnă, nu v-am întâlnit cumva din întâmplare, fără mască, într-un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat în această cameră? Tot ce se poate, domnule, nu pot să exclud asta, poate că ne-am întâlnit, poate că nu, de unde sunteți, eu sunt din Reșița, dacă nu vă supărați. Dumnezeule, ce ciudat! Ce ciudat, ce bizar și ce coincidență, nu vă supărați, vă rog, dar și eu sunt tot din Reșița, numai că eu am fugit din Reșița demult, demult și nu m-am oprit decât în Germania. Ce ciudat! Ce ciudat și ce coincidență bizară, și eu am fugit din Reșița demult, demult și nu m-am oprit decât în Germania, pot să vă întreb, domnule, dacă nu vă supărați și nu vă deranjează prea tare, unde locuiți la ora actuală? Eu locuiesc la Düsseldorf, pe Sternwartstraße, doamnă, la ce număr, domnule, la nr. 36A, oh! Și eu locuisc tot acolo! Oh Ah! Carmen, tu ești! am strigat uluit, oh! ah! Jan, tu ești, a strigat ea sărind să mă-mbrățișeze, stop!, am strigat îngrozit, aruncându-mă pe terasă, ce dracu´ faci, ai înnebunit, păstrează distanța socială! Apoi am păstrat amândoi distanța socială, ea, în camera de zi cu mască, eu, pe terasa fără mască, ce mai era de spus, nimic, așa că ne-am dus fiecare la el în cameră, ce ciudat, ce bizar și ce coincidență, mi-am spus pe drum, viața e plină de coincidențe bizare. Apoi am continuat să mă tot gândesc la asta, apoi m-am așezat pe un scaun, apoi m-am ridicat, apoi m-am așezat din nou pe scaun fixând o vreme tavanul, ce să fac, ce să fac, ia, hai să citesc și eu o carte! Apoi m-am ridicat în vârful picioarelor și-am luat din raftul de sus al bibliotecii cartea Teatru de Eugène Ioneso, apoi am deschis-o, apoi am început să citesc, dar, neuitând, desigur, s-o deschid înainte. Am deschis-o. Apoi am citit. Apoi am citit.  Apoi am continuat să citesc, ce ciudat! Ce ciudat, ce bizar și ce coincidență, apoi apare brusc deodată un tip acolo, apare brusc acolo apoi un tip, domnul Martin! Și ce bizar și ce coincidență bizară, domnului Martin i se întâmplă ceva foarte ciudat și bizar, exact ce mi s-a întâmplat înainte și mie, mi s-a întâmplat și mie înainte, mie! Ia să iau telefonul și să-i trimit un WhatsApp lui Carmen cu ce mi s-a întâmplat  mie înainte, ce mi s-a întâmplat înainte mie și domnului Martin, ce ciudat, ce bizar și ce coincidență!

Alta Ifland: Excepțional! De fiecare dată când ai o postare nouă mă gândesc: azi nu mai citesc fiindcă nu poate să le scrie bine chiar pe toate. Și întotdeauna îmi întreci așteptările. Merci că l-ai desconspirat pe Ionescu – îmi tot băteam capul să îmi amintesc de unde îmi sună refrenul așa familiar! Evident, am râs cu lacrimi, ca de obicei.

Daniela Ionescu: Excelent, ca de obicei. Dar acum trebuie să recunosc că sunt tare invidioasă pe tine și dintr-un alt motiv. Tu ai rama albastră la fotografia de profil și eu nu am. Am tot încercat, fără folos. Nu-ți cer să-mi destăinui cum faci de scrii așa de bine. Dar rama?…

Titiana Zlatior: Ne faceți zilele mai frumoase. Mulțumim. Sunt minunate aceste transpuneri în cheie comică a dezastrului prin care trecem.

Jan Cornelius are un haz nebun, o autoironie cum rar mai întâlnești astăzi, dar și un simț al observației demn de marii detectivi ai lumii. Scormonește după detalii, pe care îi place să le reunească în interiorul unor cadre care țin de datele concrete de spațiu și timp, stabilește relații cauză-efect total neașteptate, combină date de ordin personal cu unele care țin de viața socială a comunității din care face parte, observă cu o plăcere nedisimulată ritmul vieții din locurile unde călătorește. Căci da, Jan Cornelius călătorește mult, din plăcere, dar și în scopuri profesionale, iar tot ceea ce află și i se relevă de-a lungul acestor peregrinări îi este de folos. Este un excelent portretist, dar unul mai puțin obișnuit. În jurnalul lui oamenii apar ca urmare a intersectării directe, dar și ca urmare a unor evocări circumstanțiale. Nu lipsesc deloc aluziile de ordin livresc, îți dai seama când scrie într-un anumit stil sau când face trimitere directă la personajele unui anumit roman. Face aceste trimiteri nu din dorința de a epata, ci dintr-o dorință evidentă de dialog direct cu cititorii săi. Lui Jan Cornelius îi plac dialogurile, le provoacă și le cultivă într-un mod foarte personal(izat), păstrând limita dintre public și privat.

Deși ai impresia că știi tot ceea ce face Cornelius de-a lungul zilei, ce citește, ce traduce, ce mănâncă și ce bea, la o lectură mai atentă a consemnărilor îți dai seama că nimic mai fals. De aceea rămân la ideea că, în fapt, avem de-a face cu una dintre cele mai bune și autentice proze scrisă în ultimii ani. Aventurile unui călător naiv e mai mult decât un simplu jurnal, tocmai pentru că textele filtrează o realitate greu de acceptat. Pandemia a luat pe toată lumea prin surprindere și e remarcabil felul cum Jan Cornelius aduce la nivel de text o bună parte din aceste reacții. De remarcat și felul cum a introdus în pagină răspunsurile/reacțiile unora dintre cititorii fideli ai paginii sale de facebook; nu întâmplător sunt selectate și la o a doua citire ne dăm seama, de fapt, că acest dialog i se datorează în întregime, caută aceste reacții și îi place când le obține, pentru el sunt dovezi că a fost înțeles.

O carte care nu te lasă indiferent, asta este sigur. Aventurile unui călător naiv ori îți place, ori o arunci cât colo. Dar mă îndoiesc sincer că ar fi cineva capabil să o lase din mână înainte de a o termina de lecturat. Doza de bună dispoziție și hohotele de râs vin la pachet, împreună cu citirea ca atare. Exact ce avem nevoie într-un timp în care pare că ne pierdem cu totul optimismul și luciditatea.

Aventurile unui călător naiv de Jan Cornelius

Editura: Lebăda Neagră

Colecția: Blue Spot

Anul apariției: 2020

Nr. de pagini: 352

ISBN: 978-606-9682-03-6

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura