După succesul internațional al romanelor Tatuatorul de la Auschwitz și Călătoria Cilkăi, vândute în peste 8 000 000 de exemplare, Heather Morris primește invitația de a merge în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărelor Auschwitz-Birkenau. Petrece un timp alături de o familie extraordinară și, datorită deja bine-cunoscutului ei dar de a asculta, află o nouă poveste fabuloasă. Rezultatul îl putem citi în Trei surori, un roman vibrant despre puterea speranței în vremuri potrivnice și despre încrederea în forța dragostei, chiar și după pierderi devastatoare.

Cartea a apărut în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Luanei Schidu și este disponibilă în librăriile din București și din țară, pe Libhumanitas.ro și pe siteurile lanțurilor de distribuție partenere.

Romanul va fi lansat la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38), miercuri, 13 aprilie, ora 19.00. La eveniment participă Marina Constantinescu, filolog, critic de teatru și Cătălin Striblea, jurnalist, realizatorul emisiunii „Rațiunea zilei“ de la Europa FM; Moderator: Denisa Comănescu, director al editurii Humanitas Fiction.

Partipă la lansare și poți câștiga unul din cele trei pachete cu romanele lui Heather Morris publicate în colecția „Raftul Denisei“! Citiți aici detalii despre tombolă și eveniment.

Bazat pe o extraordinară poveste adevărată, Trei surori întregește tabloul unei perioade cutremurătoare din istoria recentă (deportările la lagărele Auschwitz-Birkenau din timpul celui de-al Doilea Război Mondial) dar și portretul unor persoane extraordinare, exemple de curaj, bunătate și reziliență, conturate deja de bestsellerurile internaționale Tatuatorul de la Auschwitz și Călătoria Cilkăi, vândute în România în peste 100 000 de exemplare.

Heather Morris transmite cititorilor români un mesaj video, cu ocazia apariției romanului Trei surori.

În primăvara anului 2019, fiul unor supraviețuitori ai Holocaustului se pregătește să călătorească în Israel și cumpără, ca s-o citească pe drum, cartea Tatuatorul de la Auschwitz, pe care i-o dă apoi mamei sale. „Trebuie să fie despre Lale și Gita, spune ea imediat. Am fost toți la Birkenau, iar cu Gita am fost și colegă de școală.“
Mama lui este Livi, cea mai mică dintre surorile Meller. Cea mai mare, Cibi, a murit în 2015, dar Livi și Magda, nonagenare, trăiesc în Israel și vor să-și spună povestea, povestea celor trei surori unite pe viață de iubire și devotament printr-un legământ făcut în copilărie.

La sfârșitul anilor 1920, trei fetițe dintr-un orășel din Slovacia sunt rugate de tatăl lor să promită că vor avea mereu grijă una de cealaltă. Fac ușor o astfel de făgăduință, neimaginându-și ce greutate va căpăta ea nu peste mult timp. La 15 ani, Livi e trimisă la Auschwitz. Cibi, care are 19 ani, nu poate concepe să-și lase singură sora mai mică și decide să o însoțească. Magda, în vârstă de 17 ani, reușește să se ascundă o vreme, dar până la urmă ajunge și ea în lagăr. Cele trei surori se reîntâlnesc în cel mai cumplit loc cu putință: la Auschwitz-Birkenau. Cruzimea și teroarea pe care le au de înfruntat sunt inimaginabile, dar amintindu-și de tatăl lor și de rugămintea acestuia, de devotamentul mamei și de nesfârșita ei afecțiune, luptă din toate puterile pentru a trăi.

Heather Morris s-a născut la Te Awamutu, în Noua Zeelandă. Și-a început studiile universitare la Canterbury University, în 1986, iar după ce s-a mutat în Australia le-a finalizat la Monash University, în 1991. În 1996 s-a înscris la un curs pentru scenariști profesioniști la Australian College of Journalism. A urmat apoi mai multe workshopuri și seminare de scenaristică, atât în Australia, cât și în SUA. În 2003 l-a cunoscut pe Lale Sokolov, și prima formă a poveștii lui s-a constituit într-un scenariu cu care Heather Morris a câștigat International Independent Film Awards în 2016. Impulsionată de succesul avut și de părerile celor care au citit scenariul în cadrul competiției, l-a rescris ca roman. Apărut în ianuarie 2018, Tatuatorul de la Auschwitz (The Tattooist of Auschwitz; Humanitas Fiction, 2018, 2019, 2022) cunoaște un mare succes internațional, fiind publicat în peste 50 de țări și vândut în peste 7 500 000 de exemplare în întreaga lume. I s-au acordat numeroase premii, printre care: Premiul pentru cel mai bun roman istoric din 2018 (Polonia), Prémio Livro do Ano Bertrand 2018 (Portugalia), Wordery Book of the Year 2018, Nielsen Gold Bestseller Award 2019 și Specsavers Book of the Year 2019 (Marea Britanie), Eason’s Book of the Year 2018 (Irlanda), Small Publi­shers’ Adult Book of the Year 2018 (Australia) și Apple Book of the Year 2018 (SUA). Sincronicity Films a cumpărat drepturile de ecranizare și pregătește un serial TV. Apărut în octombrie 2019, al doilea roman semnat de Heather Morris, Călătoria Cilkăi (Cilka’s Journey; Humanitas Fiction, 2020), urmărește destinul unuia dintre cele mai puternice personaje din Tatuatorul de la Auschwitz și a fost publicat în peste 40 de țări. Apărută în 2020, Povești despre speranță. Cum găsim inspirație în viața de zi cu zi (Stories of Hope. Finding Inspiration in Everyday Lives; Humanitas Fiction, 2021) este prima carte de nonficțiune a lui Heather Morris, devenită și ea bestseller internațional. Cel de-al treilea roman al său, Trei surori (Three Sisters; Humanitas Fiction, 2022), lansat în octombrie 2021, care are de asemenea la bază fapte reale, este în curs de publicare în peste 30 de țări și se află deja în topurile de vânzări din Australia, Marea Britanie, Belgia și Polonia.

Share.

About Author

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: