Scorpia” de Anne Tyler – Proiectul Hogarth Shakespeare (Editura Humanitas Fiction, Colecția „Raftul Denisei”, 2017)

index 1Al treilea roman din cadrul Proiectului Hogath Shakespeare, după „O paranteză în timp” de Jeanette Winterson, respectiv „Shylock este numele meu” de Howard Jacobson. Se pare că acest proiect chiar aduce în contemporaneitate piesele de teatru ale marelui dramaturg englez, dar fără a-i știrbi textului inițial din frumusețe sau valoare. Aș spune că, din contra, romanele redau cu mijloacele de expresie specifice acestui tip de scriitură multe din trăsăturile pieselor de teatru. Este adevărat, și autorii acestor romane sunt scriitori renumiți, stăpâni pe arta scrisului, cu propriile lor scrieri care au trecut de proba de foc a receptării pozitive de către critici și public, deopotrivă.

Kate Battista se simte captivă în propria existență. Cum a ajuns să se ocupe numai ea de treburile casei, de excentricul ei tată–mare cercetător–și de rebela soră mai mică, Bunny? Mai mult, are întotdeauna probleme la grădinița la care lucrează și unde, deși copiii o adoră, adulții nu-i înțeleg defel alegerile de viață și comportamentul direct și neconvențional. Când doctorul Battista pune la cale un plan care să împiedice repatrierea asistentului său, Piotr, Kate se găsește într-o situație aparent fără ieșire.

«De fapt, Kate nu reușise să priceapă nici măcar de ce-o fi existând Bunny pe fața pământului. Mama lor – o blondă fragilă, tăcută, cu părul în nuanțe roz-auriu, cu ochii la fel de înstelați ca ai lui Bunny – își petrecuse primii paisprezece ani din viața lui Kate internându-se și externându-se în și din diferite așa-zise așezăminte de odihnă”. Pe urmă, din senin, se născuse Bunny. Lui Kate îi era greu să-și imagineze că părinților ei li s-ar fi putut părea o idee bună. Poate că nu li se păruse; poate fusese un caz de pasiune dezlănțuită. Asta era însă și mai greu de imaginat. În orice caz, a doua sarcină a scos la iveală un defect al inimii lui Thea Battista, sau poate chiar ea a fost cauza acestui defect, și s-a stins din viață până să împlinească Bunny un an. Pentu Kate, moartea ei n-a însemnat o schimbare față de absența cu care se obișnuise de-o viață. Iar Bunny nici măcar nu-și aducea aminte de mama lor, deși unele gesturi de-ale ei semănau, în chip straniu, cu ale maică-sii – felul cum se ținea, cu un aer serios, de bărbie, de pildă, sau obiceiul ei de a-și ronțăi cu delicatețe vârful degetului arătător. Aproape că-ți venea să crezi c-o studiase pe maică-sa din pântece. Mătușa Thelma, sora lui Thea, întotdeauna spunea:

– Ah, Bunny, jur că-mi vine să plâng de câte ori te văd. Ești bucățică ruptă din săraca maică-ta!»

indexNautilus” de Ioana Bâldea Constantinescu (Editura Humanitas, 2017)

Despre „Dincolo de portocali”, primul roman al Ioanei Bâldea Constantinescu am scris pentru bookhub.ro încă de la lansarea lui. Abia aștept să scriu și despre „Nautilus”, am certitudinea că va fi o călătorie cu adevărat inițiatică și plină de noi revelații. Iată ce declară autoarea: „Am decupat momente, frânturi de conversaţie, unele sunt aproape literale, dar nu am un personaj făcut după cineva, şi asta mă bucură, pentru că nu trăiesc cu teama că cineva se poate recunoaşte sau mă poate recunoaşte. Sunt frânturi de mine peste tot, dar, dincolo de asta, este acel «Call me Ishmael» pe care numai Melville l-a stăpânit cu desăvârşire, convenţia aceea care-ţi face bucăţi un gând şi ţi-l pune în zece capete. Îmi place acest joc, pentru că este periculos şi greu în acelaşi timp.“

«Arabella
Cum a fost, am întrebat-o când ne-am întors de la mare, v-ați descurcat?

Da, sigur. A fost bine, mi-a răspuns ea. A zâmbit scurt și și-a mișcat puțin buzele făăr sunet, ca și cum toate cuvintele nespuse băteau cu disperare la porți.

Era o zi liniștită. Octavian construia turnuri din biscuiți pe masa din bucătărie.

Mă întreb câteodată… a spus Arabella.

Mă întreb cum ar fi fost. Despre ce am fi vorbit. Mi-l imaginez glumind.

Termină, i-am spus eu.

Mi-l imaginez normal. Oribil din partea mea, nu?

Nu există normal, mi-a venit să-i spun. E o iluzie. E clișeul la marginea căruia ne zbatem cu toții. Îl vezi pe bicicletă și la absolvire, cum îți zice mama (te lăfăi în imaginea asta, nu?) și-ți ia din mână plasele când vii de la piață. Pentru că asta vrei să vezi. Asta îți imaginezi. De asta ai nevoie. Mi-am mușcat buzele să nu te întreb de ce nu-l vezi când dă ochii peste cap și te face proastă, când te tapează de bani și te șantajează emoțional, când te iubește declarativ pentru că ești bucătăria perfectă și spălătoria universală, când îi e rușine să te prezinte prietenilor lui, pentru că ești bătrână și nu-i place cum te îmbraci, ai riduri și te-ai îngrășat, când își râde de tine, când e crud pentru că e tânăr, când te sfidează, când trântește ușa, când te îngână, când te ironizează, când uită să te sune, când îți spune că ești cicălitoare, demodată, uzată, inutilă, inoportună. Când nu-ți spune nimic, pentru că nu meriți. Pentru că nu e cazul. Pentru că nu mai e cazul.

Am tăcut puțin cu tine și l-am urmărit, perfect, în visul tău de film de duzină. Pe urmă ne-am despărțit.»

ikigai_humanitas_2017Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită” de Héctor García (Kirai), Francesc Miralles (Editura Humanitas, Colecția Practic, 2017)

Colecția Practic a Editurii Humanitas se îmbogățește de la o apariție editorială la alta cu titluri care mai de care mai utile nouă, cititorilor grăbiși, stresați, profund ancorați în cotidianul contemporan și veșnic în căutare de soluții pentru (re)câștigarea confortului personal. Nici „Ikigai. Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită” nu face excepție de la regulă, ba chiar se dovedește a fi un excelent ghid pentru una dintre cele mai utile călătorii: călătoria spre interiorul nostru.

Ikigai… Acest concept japonez, care s-ar traduce prin «fericirea de a fi mereu ocupat», pare să explice extraordinara longevitate a japonezilor, mai ales din insula Okinawa. Acolo, numărul persoanelor centenare depășește cu mult media mondială.

Cultivarea prieteniilor, alimentația moderată, odihna adecvată și mișcarea ușoară par să facă parte din ecuația sănătății, însă în centru este acea joie de vivre, bucuria de a trăi, care îi ajută să însumeze ani și să sărbătorească în continuare fiecare răsărit de soare, ikigai-ul personal al fiecaruia.” declară Héctor García (Kirai) și Francesc Miralles pe una dinte coperțile cărții.

«Principii fundamentale ale terapiei Morita

1. Acceptă-ți sentimentele. Dacă avem gânduri obsesive, nu trebuie să încercăm să le controlăm și nici să ne eliberăm de ele. Atunci când încercăm așa ceva, vor deveni și mai intense. Când vorba despre sentimentele și emoțiile oamenilor, un maestru zen spunea: „Dacă încercăm să eliminăm continuu un val cu un alt val, vom crea o mare infinită de valuri”. Sentimentele nu ni le apropriem, ci ele vin pur și simplu la noi, iar noi trebuie să le acceptăm. Soluția constă în a le primi. Morita obișnuia să spună că emoțiile sunt ca starea vremii: nu le putem prezice și nici controla, ci doar observa. Apropo de aceasta, uneori este citat călugărul vietnamez Thich Nhat Hanh, care spunea: „Bună, singurătate, cum ești azi? Vino, așază-te lângă mine și voi avea grijă de tine”.

2. Să faci ceea ce trebuie să faci. Nu trebuie să ne concentrăm pe eliminarea simptomelor, deoarece recuperarea va veni spontan. Trebuie să ne concentrăm pe prezent și, dacă suferim, să acceptăm acea suferință. Și, mai ales, să evităm să intelectualizăm situația. Misiunea terapeutului este să dezvolte caracterul individului pentru ca acesta să facă față oricărei situații, iar caracterul se formează prin ceea ce face individul. Terapia Morita nu explică nimic pacienților, îi lasă pe ei să învețe din acțiunile și activitățile lor. Nu îți spune cum să meditezi, nici cum să scrii un jurnal, cum ar face alte terapii occidentale. Pacientul este cel care va descoperi prin intermediul propriilor sale experiențe.

3. Descoperă care este scopul vieții tale. Chiar dacă nu ne putem controla emoțiile, putem prelua controlul asupra acțiunilor pe care le întreprindem în fiecare zi. De aceea trebuie să avem clar în minte care este scopul nostru și să nu uităm manta lui Morita: Ce trebuie să fac acum? Ce acțiune trebuie să întreprind acum? În acest sens, secretul stă în îndrăzneala de a privi înlăuntrul nostru pentru a ne descoperi propriul ikigai

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura