În noiembrie 2019, cu puțin timp înainte de debutul pandemiei de coronavirus, vedeam Emlék, spectacolul lui Judith State. Un spectacol cu trimiteri directe la experimentul Marinei Abramović, cel dedicat reîntâlnirii cu Ulay. Experimentul aproprierii, o succesiune de experiențe de viață din care învățăm că cel mai greu este să ne fim nouă înșine aproape convertit într-o formă de rememorare a copilăriei, așa cum a fost ea, trăită într-un regim comunist dur, într-o epocă deloc prietenoasă cu oamenii. Mi-aduc aminte și acum intensitatea emoțiilor trăite în diverse momente ale reprezentației, ceea ce mă face să mă întreb de ce nu vedem mai multe astfel de spectacole?
Când mi s-a propus să particip la repetiția generală a noului performance work in progress propus de Teatrelli, Tranzacții, am răspuns da aproape instantaneu. Un răspuns bazat pe curiozitate și pe nevoia de a experimenta. În România performance-ul de tip unu-la-unu se practică de ceva timp în zona dansului contemporan, nu este o noutate din acest punct de vedere. Dar în teatru lucrurile stau altfel, poate și pentru că echipele de producție din zona aceasta nu sunt obișnuite să-și legitimeze efortul artistic și altfel decât la nivel de „câștig financiar”. Revenind la inițiativa Teatrelli din comunicatul de presă mi-a atras atenția următoarea frază: „Cele cinci texte sunt inspirate din interviuri şi discuţii cu profesionişti din domenii ca sănătatea mentală, munca sexuală, masaj, sport şi muzică. Ceea ce vă propunem este un blind date cu una dintre aceste poveşti, urmând a vi se dezvălui pe parcurs domeniul din care face parte. Dincolo de lentila aferentă meseriei, aici are loc o întâlnire între doi oameni.” De aici începe povestea mea ca spectator la Tranzacții.
Una din cărțile cele mai folosite din biblioteca personală este Povești orientale ca instrumente de psihoterapie de Nossrat Peseschkian (Editura Trei, 2005). Am folosit în diverse contexte de învățare poveștile din acest volum; fie că era vorba de adulți, fie că era vorba de tineri, reacțiile lor se bazau pe miezul fiecărei povești. Terapiile pentru diverse boli psihice sau probleme de ordin psihologic apelează la poveste, așa a apărut psihodrama. De ce scriu despre toate acestea aici? Din două motive cel puțin: primul este generat de faptul că știam că voi fi spectatoare la Yahel/ O poveste despre electricitate, cu Maria Teișanu. N-a fost să fie, m-am trezit implicată într-o poveste cu și despre mame-dragon, o poveste spusă de Ela Ionescu (las la final cartea ei de vizită, pentru cine nu o cunoaște). Yumi-Oh/O poveste despre dragoni este povestea în care m-am trezit atrasă pe nesimțite, poveste care mi-a adus aminte de experiențele mele de învățare mai vechi. Al doilea motiv pentru care am pomenit cartea lui Peseschkian ține de actrița cu care am comunicat, am făcut schimb de energii și de emoții timp de mai bine de 35 de minute. Ela Ionescu se folosește de experiența ei diversă, asimilată în ani de muncă și mă refer atât la formația ei inițială, aceea de psihoterapeut, cât și la pregătirea ei artistică (actriță premiată pentru câteva roluri pe care le-a avut în mai multe filme românești).
O cameră improvizată ad-hoc – galeria Teatrelli, acum cu un panou pe post de ușă – și o scenografie minimalistă – o masă și un covor. Ela Ionescu începe să spună povestea Yumi-Oh/O poveste despre dragoni printr-o tăcere, una care se va repeta de câteva ori de-a lungul performance-ului. Dar repetiția nu va veni la pachet cu același emoții, din contra; cu fiecare tăcere nouă, actriței și spectatoarei, ni se adăuga câte un nou personaj, imaginar, plăsmuit din fricile și angoasele noastre, din refuzul de a plonja în marea de emoții. Micii dragoni devin prezențe reale din momentul în care alegem să-i recunoaștem ca atare. Mama-dragon este hiperprotectivă, înspăimântată de ideea că li s-ar putea întâmpla ceva copiilor ei, de aici și nevoia de a-i proteja, o nevoie transformată pe nesimțită într-o atitudine patologică – izolarea totală (printr-un cerc de foc) de restul lumii. Recunoaștem în toată aceste poveste fragmente din propriile noastre vieți, ne luptăm adesea cu extremele unei atitudini proprii sau copiată ad-hoc, preluată din mediul cultural căruia îi aparținem.
Nu mi-a fost ușor ca unic spectator! M-am luptat cu propria mea raționalitate și cu propriile mele limite; am încercat să uit că m-am obișnuit să dețin controlul absolut și am făcut loc emoției ca personaj. E o experiență interesantă să fii spectator unic – n-ai unde să te ascunzi, n-ai cum să fugi, trebuie să fii în joc, să fii prezent tot timpul. Așa se justifică și timpul pentru fiecare reprezentație în parte, căci nici actriței/actorului nu-i este ușor. De ce Tranzacții? Pentru că între spectator și performer se stabilește o relație de schimb, din care fiecare câștigă ceva. E drept, mie titlul mi-aduce aminte și de analiza tranzacțională din psihoterapie, dar asta e altă poveste.
Recomand Tranzacții spectatorilor dornici să iasă din zona de confort, să experimenteze și să povestească și altora despre cum e să participi activ la o tranzacție care are ca miză propria ta viață.
PS: am fost curioasă să citesc și cealaltă poveste, Yahel / O poveste despre electricitate. Nu doar că m-am bucurat că am fost parte din Yumi-Oh/O poveste despre dragoni, dar mi-am dat seama, încă o dată, că nimic nu e întâmplător.
*****
???????Ț??
un performance work in progress
Regia: Krisztián Kiliti
Dramaturgia: Ioana Hogman
Cu: Ela Ionescu, Alex Mirea, Denisa Nicolae, Maria Teișanu și Cecília Trabalka
Grafică: Mihai Păcurar
„????????̦??”, noul performance work in progress creart/Teatrelli, în regia lui ????????́? ?????? și dramaturgia ?????? ??????, aruncă o privire asupra nevoilor, dorinţelor, dar şi decepţiilor noastre, prin lentila unor meserii care implică experienţa apropierii. Demersul spectacolului lansează întrebări despre ce altceva se găsește, de fapt, în spatele unei tranzacţii atunci când plătim pentru un serviciu, dincolo de produsul concret şi suma aferentă.
Producția work in progress „Tranzacții” este structurată sub forma unei ????? ?? ? ???????????-??? / ??????? ???????????? ?? ??? ??? ?? ??? (câte 1 spectator și 1 performer), fiecare reprezentație având o durată de aprox. 25 minute.
Spectacolul face parte dintr-o serie de cinci proiecte concepute în luna octombrie 2021, în cadrul atelierului inițiat de Festivalul Internațional dedicat Tinerilor Regizori – Theatre Networking Talents (TNT), organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și coordonat de regizorul Bobi Pricop, în parteneriat cu programul New Stages Southeast al Goethe-Institut.
*
Poiectul „Tranzacții” este rezultatul unui workshop desfășurat la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, între 18 și 22 octombrie 2021, în cadrul TNT X New Stages Southeast, unde tineri dramaturgi și regizori au lucrat timp de trei zile alături de mentorii Rebekka Kricheldorf și Cristian Popescu, curatorul proiectului fiind regizorul Bobi Pricop.
Distribuția a fost selectată în urma unui casting la care s-au înscris peste 70 de actrițe și actori.
Nerecomandat persoanelor sub 16 ani.
*
Cele 5 proiecte rezultate în urma atelierului au fost prezentate într-un showcase online în octombrie 2021, la care au participat managerii teatrelor partenere – Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – Sectia Germană, Teatrul Tineretului Piatra-Neamț și Teatrelli. Fiecare proiect a fost adoptat de către un teatru partener, iar cele cinci echipe regizor-dramaturg au intrat în perioada de dezvoltare a pieselor rezultate prin sesiuni de lucru împreună cu echipele teatrelor partenere. Ulterior, proiectele pot fi dezvoltate, de asemenea, pentru a intra în repertoriul teatrelor producătoare, iar cele mai bune lecturi performative/spectacole rezultate vor fi prezentate în Germania în etapa finală a proiectului „New Stages Southeast” în 2023.
*
Ela Ionescu
Este actriță de teatru și film, psiholog clinician și psihoterapeut în formare. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, în 2003, la clasa profesor Mircea Albulescu. A jucat în spectacole pe scena Teatrului Bulandra, Teatrului Act, Teatrului de Comedie, Teatrului Nottara, dar și în numeroase producții independente. În anul 2014 fost nominalizata la Premiile Gopo, pentru rolul din lung-metrajul „La limita de jos a cerului”, în regia lui Igor Cobileanski. Pentru rolul Eva, din „Dimineața care nu se va sfârși”, în regia preotului Ciprian Mega, a fost nominalizată pentru cea mai bună actriță în rol principal, la Madrid International Film Festival, Premiile Gopo, precum și la Bursa Alex Leo Șerban (TIFF). În 2020 câștigă Best Actress la Festival Cinématographique International De Montréal pentru rolul Ana, din scurtmetrajul Cristinei Iliescu, 40+.
Interesul pentru dezvoltarea psihică și pentru creativitatea umană au determinat-o să urmeze cursurile Facultății de Psihologie din cadrul Universității Titu Maiorescu din București. La aceeași universitate a absolvit Masterul de psihanaliza pe care îl continuă, în prezent, cu formarea în psihoterapie psihanalitică. În cadrul Studio Creativ, dar și în unele școli, a elaborat și coordonat cursuri de actorie axate pe stimularea creativității si expresivității emoțional-corporale pentru copii și adolescenți.
