Aminteam într-un articol publicat recent că Editura și Librăria Hecate au sediu nou, planuri mari. Deși nu ne-am fi așteptat în mod necesar la o mobilizare atât de rapidă, iată că n-au întârziat să ne și demonstreze: ceea ce acum câteva săptămâni se menținea la stadiu de proiect, începe deja să fie transpus în realitate.
Astfel, miercuri 26 octombrie, suntem bucuroși de a fi fost invitați, prin reprezentarea Nonei Rapotan – în cadrul dezbaterii cu numărul #1 din ceea ce se dorește a fi o suită de evenimente culturale, cu tematici diverse. Începând în forță, cei de la Hecate au ales ca subiect al primei lor seri de un atare tip ceva reprezentativ pentru filosofia lor – sic! – editorială: The F-word (Feminism&Philosophy).
Cum am amintit deja, în cadrul discuției au luat parte Nona – din poziția ei de lector inițiat în domeniu; în treacăt fie spus, cronica Postumanului lui Rosi Braidotti merită oricând o privire, Ioana Pelehatai – traducătoarea cărții 50 de nuanțe ale feminismului, Vasile Mihalache – co-fondator Posthum Journal – și Emilian Mihailov, director executiv al Centrului de Cercetare in Etică Aplicată, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București.
Având ca punct de pornire trei titluri editate la Hecate: Împărtășirea lumii de Luce Irigaray , Postumanul de Rosi Braidotti și 50 de nuanțe ale feminismului de Lisa Appignanesi, Rachel Holmes și Susie Orbach, întreaga seara va fi reușit să își împlinească dezideratul.
Într-o atmosferă degajată și angajată, s-au discutat probleme frecvente pe care filosofia feministă le întâmpină, în special axându-se pe spațiul românesc. Totuși, ar fi injust să ignorăm valoarea epistemică a întregului moment, focalizându-ne exclusiv pe latura politică-implicată ce derivă în mod necesar dintr-un subiect precum cel de față. Drept dovadă, Nona, admiratoare a cărților prezentate, nu s-a sfiit să declare dès le début că:
Personal, nu vă mă văd ca activistă în câmpul feminismului, dar mă văd femeie în permanență. Mie mi-a plăcut foarte mult o secvență din 50 de nuanțe ale feminismului: «Eu n-aș separa niciodată feminismul de viziunea mea integrată asupra nevoii de formă socială, pe toate planurile, pentru o societate mai egalitară.». Mi-au plăcut foarte vocile ce au susținut conservarea feminismului și a feminității, altfel spus: dă-mi voie să fiu femeie, dă-mi voie să-mi afirm identitatea așa cum sunt.
La rândul său Ovidiu Anemțoaicei, lăsându-se purtat pe firul memoriei, ce l-a condus până la momentul prim al proiectului Hecate, observa că ceea ce astăzi s-a dezvoltat într-atât nu a fost, la început, nimic mai mult decât un coup de foudre ineluctabil pentru cartea lui Irigaray și dorința de a o vedea publicată în limba română:
Toată Editura Hecate s-a înființat ca o consecință a traducerii lui Irigaray, pe care nimeni nu voia să o publice.
Mărturisind, totodată, că pe lângă încercarea de a exista un mic dialog, aceasta este o cale bună să vorbim peste agenda noastră editorială.
Ioana Pelehatai, ne-a vorbit, apoi, despre aventura traducerii unei cărții ce cuprinde un număr surprinzător de 50 de autori ce au fost incluși în încercarea de a obține, prin eclectism, o imagine unitară asupra Feminismului, o probă a faptului că nu există un mod unitar de a te raporta la acesta:
Revenind la experiența mea ca traducător în proiectul acesta, strict tehnic, prima miză a fost să îmbin vocile. Este o polifonie de voci minunat de diferite… Îmi place să cred că am împrumutat câte ceva din vocile femeilor din jurul meu, așa cum le-am auzit exprimându-se în limba română.
De asemenea, Vasile Mihalache a adresat, încă o dată, o călduroasă invitație de lectură pentru cartea lui Braidotti:
Postumanul de Rosi Braidotti este prima carte despre postumanism apărută la noi, în traducere. Este o carte foarte bine aleasă pentru aceasta, este o introducere, o carte care poate fi înțeleasă de oricine are cunoștințe minime de teorie feministă – există foarte multe trimiteri la feminism – , sau este chiar o carte de teorie literară sau culturală. Până la urmă, acesta este domeniul din care vin eu.
Nu în ultimul rând, publicul a avut ocazia unui punct de vedere filosofic avizat, venind din partea lui Emilian Mihailov:
Putem să avem discuții și să ne ajute la dezbaterea noastră, dar noi nu putem extrage din fapte – din faptul că ești alb, din faptul că ești negru – reguli morale privind maniera în care trebuie să se comporte lumea. Din păcate, greșeala asta se vede în România. Astfel, cartea „Postumanul” a picat într-un moment nefericit în România. Noi vorbim de postuman într-o societate cu multe trăsături premoderne. Încă mai auzi, fără nicio sclipire de îndoială că femeia nu este de poziție de leadership. Când vorbim de feminism, însuși termenul acesta este impregnat de etică. Nu poți să vorbești despre feminism fără etică, în sensul în care feminismul este o mișcare de emancipare, este o mișcare de a te elibera de un anumit control arbitrar, nedrept, ilegitim.
În ceea ce ne privește, nu ne-am propus să facem nimic altceva decât să vă semnalăm un tip de eveniment care ar putea să vă intereseze. Urmărind temele ce vor urma, suntem convinși că formatul de dezbatere este unul bine gândit și care, deși nu a reușit să atragă un număr prea mare de participanți la prima ediție, își va dovedi adevăratul potențial, gradual. In nuce, o întâlnire bine coagulată. Iar un fapt absolut lăudabil: acela de a fi descoperit în feminismul și relația cu filosofia, în România, contextul necesar dezvoltării unor implicații mult mai diverse. Vom reveni, c’est sûr!