Lenny Ravich este prea puțin cunoscut publicului român. De aceea aș începe prin a-i face o scurtă prezentare. În prezent este directorul Institutului Gestal din Tev Aviv și octogenar. Dar până să ajungă aici a fost și el tânăr și neliniștit și, mai ales, necunoscut. Un evreu, care s-a născut și a copilărit în Statele Unite ale Americii. A fost actor, a slujit pentru scurt timp în armata S.U.A., apoi la deplinătatea maturității a ales să-și asculte glasul sângelui și s-a întors în Israel, unde a profesat în marea parte a timpului ca profesor de limba engleză. În tot acest timp s-a amuzat copios de orice piedică pusă de către împrejurările vieții. Altfel spus, a cam luat viața în glumă. Și se pare că i-a prins bine. Ajuns în pragul senectuții, a pus bazele Institutului Gestal din Tel Aviv și a început să cutreiere lumea în lung și-n larg pentru a ține workshopuri și conferințe despre beneficiile optimismului și a unei atitudini generale pozitive asupra vieții. Cartea Terapia prin râs – un lucru amuzant petrecut pe calea spre iluminare, în original A Funny Thing Happenind on the Way to Enlightenment, a fost scrisă în jurul vârstei de 60 de ani și a devenit rapid un bestseller internațional, fiind tradusă în multe limbi ale pământului.

Poate la prima vedere a titlului, mulți oameni ar fi tentați să creadă că această carte este strict o culegere de bancuri, glume sau anecdote teribil de amuzante. Că o va ține într-o criză de râs de la un capăt la celălalt al cărții. Dar ar fi păcat să se creadă doar asta. Pentru că atunci cartea ar fi citită doar de către oamenii care sunt „din natură” optimiști și puși pe râs, iar atingerea scopului lui Lenny Ravich ar fi mult diminuată. Pentru că ea se adresează în primul rând, pesimiștilor, înbufnaților, celor ce nu reușesc să treacă în niciun fel peste blocajele psihice auto-provocate la fiecare întâlnire cu neprevăzutul, la fiecare piedică a vieții.

Este adevărat că în această lucrare sunt povestite și multe episoade amuzante din viața autorului; dar dincolo de aceste anectode, presărate strict ca dovezi ale eficienței terapiei prin râs, aplicată la viața de zi cu zi, accentul cade pe terapia în sine, pe care, zic eu, trebuie să o luăm cât se poate de în serios. Nu de altceva, dar s-a dovedit inclusiv științific, că este cât se poate de funcțională:

Cercetătorii au descoperit că, atunci când râdem, corpul nostru elibereză endorfină, care este tocmai unealta potrivită ce poate distruge durerea. Când endorfinele sunt eliberate în creierul nostru senzația de euforie poate persista până la două ore. (…) Când râdem, inspirăm aer în plămâni cu o viteză de 65 de mile pe oră; prin urmare, ne curățăm plămânii și gâtul. Zece minute de râs sunt echivalentul unei ore de meditație zazen, care are același efect asupra corpului nostru. Râsul cu lacrimi, fiind urmarea unei bucurii purificatoare, ne curăță sufletul. Lacrimile de tristețe sunt la fel de purificatoare. Lacrimile de bucurie, ca și cele de tristețe, vin din aceeși sursă. Într-adevăr, așa cum spune un proverb în idiș: Săpunul este pentru piele ceea ce este râsul pentru suflet.”

Așadar, terapia prin râs poate fi privită inclusiv din punct de vedere spiritual. De altfel, referințele la valențele spirituale ale râsului sunt foarte prezente în această carte, iar unul dintre capitole se numește chiar „Râsul spiritual”. Dar nu voi cita din acest capitol spre a evidenția legătura râsului cu spiritul, ci voi relua aici primele rânduri ale „Cuvântului – înainte”, semnat de Carmen Beyer, ce au darul de a arăta că terapia aceasta pe bază de râs este pe cât de serioasă, pe atât de veche, fiind recunoscută ca atare de marii inițiați ai spiritualității extrem orientale târzii:

Una dintre ființele iluminate cele mai respectate și iubite în Japonia și China, asociată deopotrivă cu înțelepciunea deplină și cu râsul, este Hotei, un călugăr zen (Chan) care a trăit prin secolul al IX-lea, în timpul dinastiei Liang târzii. Însă el nu se considera un maestru și nici nu căuta să își facă discipoli. Doar mergea din sat în sat, se oprea pentru un timp în fiecare loc, hoinărea pe străzi, împărțind mici daruri copiilor, și mai ales râdea foarte mult. La început, oamenii se adunau în jurul lui, atrași de comportamentul său excentric, iar dacă cineva îl întreba de ce râde, singurul răspuns pe care îl primea era că Hotei începea să râdă și mai tare. Nu trecea mult până când cel care punea întrebarea începea el însuși să râdă – și alături de el alții, pentru că râsul călugărului era extrem de contagios. În scurt timp, tot satul era cuprins de o veselie generală. După baia de râs fără motiv, din toată inima, fiecare se întorcea la treburile lor zilnice, dar altfel, mai înviorat, mai treaz, cu corpul curățat de tensiuni, cu mintea curățată de întrebări și griji.”

În continuare, voi face un rezumat general al învățăturilor lui Lenny Ravich descoperite în această carte, prin intermediul cărora, fiecare dintre noi vom putea aplica terapia prin râs, în viața de zi cu zi. În primul rând este nevoie ca fiecare dintre noi să avem o atitudine pozitivă asupra vieții în general. Să nu ne încărcăm mintea și sufletul cu griji inutile. Apoi, să fim optimiști. Să considerăm tot timpul că indiferent ce se întâmplă în viața noastră, cu siguranță va avea  și o parte bună. Nicio nenorocire nu este 100% negativă. Din fiecare necaz avem de învățat ceva, de cele mai multe ori lucruri pozitive. Un alt aspect esențial, este puterea noastră de a ne lua puțin în râs pe noi înșine, de fiecare dată când avem tendința de a lua totul în tragic. Să învățăm să râdem de greșelile noastre, să ne asumăm fiecare lucru pe care nu l-am făcut tocmai ca la carte și să nu ne fie teamă de a ne face de râs în nicio împrejurare a vieții. Altfel spus, să fim sinceri cu noi înșine, deschiși la nou și la necunoscut, să fim dispuși să ne asumăm riscuri, știind că indiferent de cum vor evolua sau involua lucrurile, fie din cauza noastră, fie din cea a celorlalți oameni implicați în viața noastră, întotdeauna vom putea să tragem un folos pozitiv din acțiunile noastre sau din cele în care suntem implicați indirect.  Și foarte important, să dezvoltăm în noi puterea de a o lua oricând din nou de la căpât, în cazul în care viața noastră, așa cum ne-am proiectat-o la un moment dat, se dovedește a nu fi tocmai conformă cu forul nostru interior.

Iar dacă modul în care am tras eu concluziile, nu v-au făcut deja să luați râsul în serios, voi încheia această cronică cu concluziile lui Lenny Ravich:

«Când facem ceva din inimă, putem fi siguri că acolo se află și sprijinul lui Dumnezeu. Asta va atrage bani, faimă, iubire, sănătate, umor și toate acele lucruri pe care le merităm. Am venit în această lume ca să ne simțim bine, să ne distrăm, să râdem, să iubim și să învățăm. Restul sunt detalii. Dacă nimic nu se dovedește a fi  exact cum ți-ai dorit, atunci oprește-te și întreabă-te: „Oare ce anume fac încât bucuria, iubirea, și râsul lipsesc din viața mea?” Apoi scrie un scenariu nou și atrage toate lucrurile plăcute pe care viața le are de oferit. Este ceva magic. Provocările și dificultățile fac parte din joc. Nu există sus sau jos. Există doar ceea ce este. Și putem să dansăm sau putem să ne chinuim. Acesta este motivul pentru care aleg să fiu un optimist incurabil. Îmi place să dansez. Mai ales cu Viața!»

Editura: Herald

Colecția: Terapia

Traducerea: Ana Sârghiuță

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini: 208

ISBN: 978-973-111-665-5

 

Share.

About Author

Am 29 de ani şi am studiat timp de 11 ani teologie ortodoxă. Încă de pe băncile Seminarului am îmbinat dragostea pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, cu aceea pentru cunoaşterea oamenilor, ajungând mai degrabă la o pasiune pentru antropologia creştină, pe care am încercat tot timpul să o îmbogăţesc cu „poveşti despre oameni”, culese din domenii cât mai diversificate de cunoaştere: istorie, psihologie, filozofie, dar mai ales literatură, pentru că în ea se contopesc uneori toate formele de cunoaştere. Am îmbinat dintotdeauna lecturile teologice cu scrierile marilor clasici ai literaturii române şi universale. Dar în tot acest timp, marea mea dragoste a rămas poezia. În ultima perioadă, o sinteză pe care nu am reuşit să o controlez, lăsându-mă mai degrabă furat de ea, mi-a condus paşii spre minunata lume a realismului magic şi a suprarealismului. Domenii de interes: religie, poezie, literatură pentru copii, literatură de orice gen (exclus S.F., thriller, polițist).

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat: