Într-o lume măcinată de conflicte de tot felul, din care cultura iese mereu în pierdere, să numeri edițiile de festival devine o mică probă de curaj, pentru că, de regulă, după primele două-trei ediții încep să se agraveze problemele financiare, ceea ce afectează iremediabil continuitatea. Pandemia a afectat grav sectorul cultural românesc, în cei doi ani când instituțiile fie au fost închise temporar, fie au funcționat cu sălile la jumătate de capacitate nici vorbă de festivaluri sau alte evenimente, iar mediul online s-a dovedit a fi singurul favorabil menținerii legăturii cu spectatorii. Când vorbim de teatrul jucat în altă limbă decât româna – instituțiile respective funcționând pe teritoriul țării noastre – factorii agravanți se înmulțesc exponențial. Teatrele maghiare funcționează în comunități care variază ca mărime, de la cele din Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe și până la cele din Satu Mare, Oradea, Timișoara, Tg. Mureș și Cluj-Napoca, numărul spectatorilor fideli (cu abonament) este în strânsă relație cu cel al populației maghiare din acele zone. De aceea, o montare (un spectacol) nu are o viață prea lungă, dacă nu este selectată pentru diferite festivaluri; parteneriatele asigurate de echipele artistice cu diverse instituții din afara țării (nu neapărat teatre, ci și alte instituții culturale) asigură o viață mai lungă spectacolelor, dar despre posteritatea acestora ar merita purtată o discuție separată. În schimb, vreau să reiterez aici un aspect foarte important, care afectează vizibilitatea în mediul artistic al acestor trupe: spectacolele se joacă în limba maghiară, dar cele mai multe din aceste teatre au panouri pentru titrarea în limbile română și engleză; sunt comunități unde românii sunt foarte puțini și atunci titrarea nu există (pentru că e un efort să o realizezi, inclusiv din punct de vedere tehnic), dar chiar și așa spectacolele se pot urmări.
Trupele teatrelor au personalități și identități diferite: unele sunt foarte mici, cu puțini membri, altele au la dispoziție două scene (cum e cazul trupelor din Satu Mare și Cluj-Napoca); istoriile lor se scriu în zeci de ani și sunt marcate de evenimentele locale semnificative, dar cel mai adesea de influențele schimbărilor sociale majore: războaie (le mondiale), revoluții, conflicte interetnice locale etc. Toate acestea se reflectă în repertoriile anilor trecuți și cele curente; istoricii teatrului au suficient material de studiu pentru mult timp de acum înainte și este evident pentru toată lumea că dintr-o istorie a teatrului românesc nu pot lipsi capitolele dedicate teatrelor care joacă (și) în alte limbi, dar pe teritoriul românesc. Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul German de Stat din Timișoara au și ele istorii imposibil de ignorat, dar să revenim la teatrele maghiare. Asociația MASZÍN – Uniunea Teatrelor Maghiare din România, al cărui președinte este Bessenyei Gedő István, în parteneriat cu UNITER – Uniunea Teatrală din România, a găsit de cuviință să organizeze în 2022 Festivalul Teatrelor Maghiare Festivalului Teatrelor Maghiare, pe scurt Bukfeszt. Fiindcă pomeneam de pandemie, gândiți-vă ce act de curaj să organizezi prima ediție a festivalului în cei mai tulburi ani pentru cultură din toată istoria recentă! Nici în vremuri de război, teatrele n-au fost atât de afectate, cum au fost în timpul pandemiei de coronavirus din 2020-2021; în România, starea de alertă a încetat oficial pe 8 martie 2022, dar efectele le resimțim și astăzi. Festivalul a avut loc încă de la prima ediție în București, iar gazdele spectacolelor au fost câteva din teatrele capitalei: TNB, Odeon, Bulandra, dar și Metropolis și altele în anii trecuți. Să vină la București nu e un capriciu al acestor trupe, ci o consecință directă a nevoii de vizibilitate, de creștere a cotei spectacolelor acestora.
Având în vedere că la FNT nu există o secțiune dedicată spectacolelor jucate în alte limbi decât româna (chiar, de ce să nu luăm această idee în calcul pentru viitoarele ediții?), era imperios necesar să apară Bukfeszt, pentru că era nevoie de o promovare concentrată și bine orchestrată a actorilor și actrițelor care fac parte din aceste trupe. Spectatorii, jurnaliștii și criticii pot face comparații, pot să vadă pe scenă cele mai bune spectacole ale acestor teatre și pot să-și facă o imagine în ceea ce privește calitatea jocului, nivelul de profesionalism al echipelor. Un aspect foarte important pe care l-am remarcat la ediția de anul acesta – din punctul meu de vedere, cea mai bună de până acum: spectacole foarte diferite, dar care au pus în evidență nivelul actorilor și viziunile regizorale, o etalare de subiecte foarte diferite, de la textele „clasice” și până la textele contemporane care vorbesc despre probleme actuale ale societății, ale celei locale în principal (pentru că spectacolele sunt gândite special să satisfacă așteptările fidelilor, ale celor care plătesc abonamente și bilete). Faptul că se ține cont de expectanțele publicului nu pune în pericol libertatea de exprimare a artiștilor, iar regizorii își aleg textele fără comenzi venite de aiurea și cu atât mai puțin fără implicarea politică a vreunei instituții oarecare.
O să revin într-un articol separat cu detalii despre câteva din spectacolele acestei ediții, dar până atunci las aici câteva gânduri despre publicul Bukfeszt: un public educat, eterogen (de toate vârstele, din toate categoriile socio-profesionale etc.), multicultural, dornic să urmărească și altceva. Un public conștient de puterea dialogului, care nu aplaudă cu entuziasm decât atunci când e cazul. Un public care așteaptă dezbaterile de la finalul reprezentațiilor, din dorința de a afla lucruri noi, de a se pune la curent cu intențiile regizorilor și ale echipelor de creație. N-am văzut actorii sufocați de amatorii de autografe (sper să nu le dau idei cu aceste rânduri!), n-am auzit întrebări venite din public care să țintească can-can-ul. O centrare pe valoarea culturală cum îmi doresc să văd tot mai des în spațiul cultural românesc. Faptul că aceste dezbateri au fost moderate de critici de teatru este un indicator al felului cum a gândit Asociația MASZÍN –Uniunea Teatrelor Maghiare din România să cultive dialogul dintre artiști, critici și public. O triadă esențială pentru viitorului oricărei instituții teatrale. Un exemplu de urmat și un bun motiv să vă lăsați loc în agendă pentru următoarea ediție Bukfeszt.