Ambasada Argentinei în România, în colaborare cu Institutul Cervantes din București, organizează o serie de proiecții de filme care oferă publicului ocazia să cunoască mai bine atât puterea limbajului universal pe care îl constituie tangoul prin proiecția unui lungmetraj special, Tango Malhar (regia: Saya Sate, India, 2025,) pe 26 noiembrie, ora 18.00, precum și bogăția creatoare a cinematografiei argentiniene, prin scurtmetrajele din ciclul „Esto es cine-corto argentino” (selecție realizată de Marvin&Wayne, casă de distribuție specializată pe scurtmetraje), pe 27 noiembrie, ora 18.30, la sediul Institutului Cervantes din București (Bd. Regina Elisabeta, nr. 38).
Filmele rulează în versiune original, cu subtitrare în engleză.
Intrarea este liberă, cu rezervare prealabilă pe adresa cultbuc@cervantes.es.
PROGRAM
Miercuri, 26 noiembrie, ora 18.00
Tango Malhar este o reprezentare spectaculoasă a rolului tangoului ca instrument de comunicare universală, capabil să reunească oameni din diferite părți ale lumii prin împărtășirea emoțiilor și a pasiunilor, indiferent de clasa socială, situația economică sau fundalul cultural.
Filmul a avut premiera internațională la Buenos Aires Festival Internacional de Cine Independiente (BAFICI), unul dintre cele mai importante festivaluri de film din America Latină, și a fost proiectată în institute Cervantes din alte capitale europene și ale lumii.
Joi, 27 noiembrie, ora 18.30
„Esto es cine-corto argentino”/ „Acestea sunt scurtmetraje argentiniene”
Două sesiuni de filme reunesc scurtmetraje ale unor autori de referință ai cinematografiei argentiniene, care evidențiază bogăția filmică a acestei țări. Povești cotidiene, comedie absurdă, dialoguri tăioase, personaje excentrice sau un angajament formal ferm sunt caracteristicile cinemaului argentinian de top.
Sesiunea 1 (56 de minute)
- Shakti (regia: Martín Rejtman, Argentina și Chile, 2019, 19 minute)
A face comedie din viețile rătăcitoare ale tinerilor este o temă recurentă în filmografia regizorului, unul dintre părinții așa-numitului Nou Cinema Argentinian din anii ’90. La fel sunt și absurdul, minimalismul în punerea în scenă și personajele stângace, prin felul în care acționează și vorbesc. Dezgolită de toată pompa și artificiul, existența umană se arată în ridicolul ei.
Federico decide să se despartă de Magda, dar o face ea prima, motiv pentru care intră în depresie. Totuși, viața lui începe să se schimbe când găsește în congelatorul de acasă niște bulete de cartofi congelați pe care îi primise de la bunica sa cu câteva luni înainte de a muri.
- La canoa de Ulises (regia: Diego Fió, 2016, Argentina, 14 minute, versiunea originală: guaraní și spaniolă)
Globalizarea a ajuns și în junglă, iar ruptura generațională este și mai evidentă. În timp ce un adolescent este mai preocupat de așa-numita muzică urbană, un bătrân, cu întregul său savoir-faire ancestral, doboară un copac pentru a putea construi o canoe. Și o face în timp ce plantează un nou copac, pentru a lăsa o moștenire celor care, cu noroc, vor putea veni după.
Itaeté încearcă să-i transmită moștenirea sa tradițională, dar băiatul nu este foarte interesat, căci simte că adevărata sa vocație este muzica rap. Această confruntare culturală pune în pericol ceva mai mult decât tradiția.
- Tres oraciones sobre la Argentina (regia: Nele Wohlatz, 2016, Argentina, 4 minute, versiunea originală: spaniolă și mandarină)
Un joc rezultat din combinarea unor imagini de arhivă cu schiori argentinieni și a unor dialoguri dintr-o lecție de spaniolă pentru comunitatea chineză din Buenos Aires. Aceasta ar putea fi foarte bine cealaltă față a lungmetrajului său de ficțiune, El futuro perfecto (Argentina, 2016), în care abordează dezrădăcinarea migranților chinezi din țară.
- Las credenciales (Manuel Ferrari, 2020, Argentina și Germania, 19 minute, versiunea originală: spaniolă, engleză și germană)
De la A la B există mai multe trasee posibile; cel prezent pare să înceapă în delta râului Tigre, la Buenos Aires, ajungând până la Festivalul de la Berlin pentru a realiza o analiză profundă despre clasă, mobilitate și reprezentare.
Las credenciales povestește călătoria lui Juan – care s-ar putea numi foarte bine Pedro sau María –, un om care trăiește și lucrează pe malul râului. Juan folosește diferite mijloace de transport care îl duc la aeroport. După ce ajunge la destinație, este acceptat cu greu de autoritățile europene de imigrare. Juan îl cunoaște pe Johannes – ar putea fi foarte bine Claus sau Franz –, care lucrează și trăiește în Germania și a cărui viață nu pare foarte diferită de cea a lui Juan, dar totuși este.
Sesiunea 2 (63 de minute)
- Un sueño recurrente (regia: Santiago Esteves, 2013, Argentina, 22 de minute)
O fugă suprarealistă plină de umor: Ignacio are același vis în fiecare noapte, care ajunge să îi afecteze totul: munca, relațiile, personalitatea. Disperat după luni în care același vis se repetă în fiecare noapte – niște focare de incendii se apropie amenințător – și fără răspunsuri medicale, protagonistul, impulsionat de o revistă parapsihologică, decide să meargă în căutarea unei presupuse ploi de stele, cea mai mare din istorie. Este vorba de o viziune, o boală sau doar un simplu capriciu?
- Yo maté a Antoine Doinel (regia: Nicolás Prividera, 2019, Argentina, 9 minute)
Profitând de vizita reală a actorului Jean-Pierre Léaud la o proiecție din Buenos Aires, regizorul realizează un eseu cinematografic jucăuș în jurul personalității lui Antoine Doinel, personaj creat de François Truffaut și interpretat, ba chiar „vampirizat” de Léaud.
- Las fuerzas (regia: Paola Buontempo, 2018, Argentina, 16 minute)
Corpurile care se completează unele cu altele, un corp mic care nu trebuie să crească, de o fragilitate latentă, mereu pe punctul de a se frânge. Las fuerzas este un documentar de observație a ultimelor antrenamente ale unui grup de jochei înainte de marele lor debut pe hipodromul din La Plata. Cu metode și evaluări similare oricărui tip de învățare, se subliniază că materia de modelat este corpul.
- Presente imperfecto (regia: Iair Said, 2016, Argentina, 16 minute).
Este ziua de naștere a lui Martín. Un cadou straniu îl va face să reflecteze și să-și pună întrebări despre cum îl văd ceilalți.
Iair Said este regizorul filmului Presente imperfecto și joacă mereu în propriile filme. Este, de asemenea, expert în crize, tandru, dar nevrotic, care, după cum spune piesa Rosariei Ortega ce se aude în film: „Nu există cuvinte pentru a descrie ceea ce mi se întâmplă, nu mă simt bine și în același timp nu mă simt rău, cred că mă aflu într-un impas, de o albastră monotonie”.
