Zborul e rană și sare.
ma-ma de Tudor Crețu, apărut la Editura Vellant în 2024 e volumul despărțirii fizice, al fiului de mama plecată în alte lumi. Dar ma-ma e și testamentul mamei lăsat fiului ei dintr-o singură și mare nevoie: suferința acestuia să se distileze într-o rememorare a toate celor care au fost, dar mai ales a momentelor de frumos.
Poeme ce se citesc dintr-o singură respirație (completă), deși seamănă foarte mult cu fragmente din proze (lungi sau scurte, nu mai contează). Notițe/notații izbitor de asemănătoare cu notele din partiturile requiemurilor. Consemnări ale neputinței în fața destinului, versurile dau naștere unor forme atipice în care viața se strecoară pentru a fi conservată așa-cum-a-fost.
Pare dezordonat acest volum, dar în realitate amalgamul de emoții este cuprins în poeme cu o exactitate demnă de cineva care face microchirurgie. Tudor Crețu nu se menajează, nu se cruță scriindu-și gândurile, ci-și exorcizează demonii, se luptă cu temerile cele mai sumbre, pentru că doar așa poate merge mai departe. Nu-ți mai poți bea cafeaua cu ea, nu o mai poți suna, dar îi poți auzi glasul; e acolo, înfiptă adânc în memoria oaselor tale, o prelungire firească a mâinii tale, care desăvârșește astfel un automatism: ritualul capătă sens doar când cel care l-a creat nu mai poarte răspunde.
*
Îmi zici,
vocalele ratează urzici:
a) Pune, mamă, și clor,
mai mătură odată ce-ai sub picior.
Las-o cu sarea,
mai puțin și lași fără marea.
Vezi cu stomacu’,
alcoolu’, lasă-l și pe el – dracu’!
Berea,
să nu-ți facă spume fierea.
Vinu’,
sec, ca el, îți va fi chinu’,
ce-oi mai bea.
Grijă mare și la cafea.
Aici,
te joacă-n țepi arici.
Lupii
pustiesc, hăulind, stupii.
Cioara
își smulge carnea cu gheara,
fiartă și ea.
Ochiu-i tot un fel de cafea,
neagră.
Bezna-i tot mai beteagă.
b) Curăță, mamă, și frigideru’,
dă cu clor, râșchie fieru’.
Bagă-te-n el de tot:
în raft, în sticla de compot,
în cáisă.
Imită sâmburele, suge – ca din clisă –
din degetu-ți mare.
Și-aici, să știi, e tot mai răcoare.
Banalitatea faptelor cotidiene, rutinile covârșitoare altădată astăzi alimentează un flux continuu de emoție, una prelungită ad infinitum, căci viața merge mai departe. Nicicând nu realizezi mai bine cât de plin e spațiul din jurul tău, decât atunci când mama pleacă în altă dimensiune. Ești ceea ce ești pentru că mama ta a ales să fii. Sau te-a ales, mai știi.
*
Să mă țin de nas, să sar în gol. O sfântă să m-atingă c-un rest de staniol.
*
5. Mă sperie albul propriei mâini. Senzația subită că-i fiartă. Să trecem mai departe, să facem și din asta astă. (din Mâna)
*
7. Să-ți aprind lumânări printre stânci, să deschid ochii în ape adânci.
*
5. Am încercat să m-apropii, laț viu ce sunt, ca de dropii. Să le-ncolăcesc, de departe, șarpe ce sunt, școlit în arte. Să mă reped – ca o capră la ied/ un ied la capră, să mă strecor în ce crapă, ca întunericul sau lumina, la Tine, Doamne. Iartă-mi, please, vina. Visez, trăiesc toamne.
*
Nu ucid,
ci duc acasă,
-nsoțesc
pașnicul zid
nefiresc:
cu fața de masă, trasă pe ochi,
și raza de soare pare-n deochi.
*
Pentru maaammmaaa
strig ca digeii, sfințesc, lama.
Sângele, ce frumos,
roșul lui ros
ține loc de-artificii.
Țâșnește prin răni, face oficii.
Tudor Crețu iubește călătoria în toate formele sale, de aici și fragmentele de jurnal de călătorie. Locuri exotice, îndepărtate, cu semnificații aparte pentru poet. De ce aceste inserări în volum? Pentru că relația fiului cu mama este asemenea unei călătorii, esențială, formatoare, plină de revelații.
Rio. (Remember). 1. Copacabana. Furnici tot mai mici simțeam în palmă. Mă strigai. Apa era calmăm un fel de ceai. Orice val, o sudalmă sau, în fine, -un bye-bye. Eram high – tânăr, desculț/ printre cei mulți. Înaintam. Striveam nisip, rupeam ham. Direcția era comercială. Oceanul se-auzea ca-ntr-o sală. Aplaudam. Orice input era, de fapt, spam.
Ultimele pagini – un amestec de jurnal și memorii personale, cea mai frumoasă sinteză a relației mamă-fiu citită de mine în ultimii ani. Dureroasă in absentia ei, dar cu atât mai frumoasă în estetica ei sublimată. Cuvintele devin motoare de căutare a unor amintiri ascunse în pliurile adânci ale memoriei (in)fidele, astfel încât despărțirea fizică să devină fapt mărunt, unul care nu anulează relația dintre cei doi, dimpotrivă, o consolidează.
După Mama. Un jurnal al dragostei și al despărțirii și Mama. O fotografie a timpului și a iubirii, ambele scrise de Ioan Stanomir, iată că a venit rândul volumului ma-ma scris de Tudor Crețu. Foarte diferit în formă și conținut față de volumele lui Stanomir, ma-ma capătă valoare estetică (literară) din momentul în care cititorul devine martor tăcut al rememorării, o litanie lipsită de orice urmă de ridicol, pe cât de dureroasă, pe atât de sinceră, pe cât de personală, pe atât de asumată tipărirea ei în volum.
Ma-ma de Tudor Crețu
Editura: Vellant
Anul apariției: 2024
Nr. de pagini: 128
ISBN: 9786069802564
Cartea poate fi cumpărată de aici.
