Și nu este vorba de „Titane”, filmul Juliei Ducournau (care intră acum pe ecranele noastre), unde oamenii (sau, mă rog, măcar unul) se iubesc cu mașinile (ca să nu ne amintim și de „Crush”-ul lui Cronenberg din 1996), ci despre o nouă montare a Teatrului din Buzunar Galați, cu debutul în regie al lui Theo Crețu.
Aluzia din titlu este și la un roman (ecranizat), „Și caii se împușcă, nu-i așa?”, roman de Horace McCoy, a cărui acțiune are loc tot la vreme de criză (și când nu este umanitatea în criză?), dar avem de-a face cu un text adaptat după Oleg Bogaev, care a mai fost pus în scenă la Bârlad, dar și la Iași, la Iași în regia lui Radu Afrim…
*
Quasi-absurd, un înger este lovit de câteva ori cu mașinile, pe un drum mai izolat, de diferiți șoferi ori șoferițe. Aceștia opresc, coboară, întotdeauna cu parteneri de drum, comentează în fel și chip (unii nu îl lovesc cu mașina, doar constată că este deja rănit), dar niciunul nu ia hotărârea de a-l ajuta cu adevărat.
În textul original, ca în nu știu ce basm popular ori ca în vreun text de Ion Creangă (sau Goethe, sic!), aflăm că este un pariu al lui Dumnezeu cu Satana (mai degrabă invers!). Regizorul a avut „ca temă” scurtarea textului, astfel că un preot călătorind împreună cu un imam sau un cuplu de bătrâni, vechi de aproximativ 50 de ani, nu au mai avut șansa să fie interpretați…
La urma urmelor, demonstrația scriitorului, a regizorului, repet, aflat la debut (Theodor Crețu este la fel de spumos ca și actorul, atent fiind și la detalii: una este să spargi o sticlă de spumant, alta este „să tratezi” cu grijă una de șampanie autentică, cum este textul lui Oleg Bogaev) și a tinerilor actori (o precizare specială pentru un alt debut, debut în rol principal: Marius Avramescu; cum altfel decât… angelic, jucându-se cu privirile cât este posibil, cu mimica, dând cuvintelor și Cuvântului la urmă ceea ce este al lor, dansând, purificându-se, zvârcolindu-se ca într-un mic iad în flăcări cum este, câteodată, Pământul oamenilor, cu drumurile lor niciodată perfecte! Iar când am scris „angelic”, nu ne-am gândit numai la bunătatea, candoarea, grija de care trebuie să dea dovadă idilic aproape păzitorii noștri; este vorba și de luptele lor, furia lor; crizele de râs nervos ale intrepretării dezvăluie și ele secrete ale… meseriei: cum să nu înnebunești având de-a face cu… oamenii?) este clară: un înger rămas singur, fără a avea pe cine să mai ocrotească, are un destin ingrat… Desigur, nu suntem angelologi sau teologi, dar ca antropologi atenți la ce cred oamenii despre Dumnezeu, cu siguranță nu suntem la curent cu pariurile divinității cu… Satana!
Pesimismul posibil sau scepticismul dramaturgului rus în privința existenței măcar a unui singur Om conform standardelor religioase (ultima „replică” în textul original este din partea Diavolului, adept ipocrit al… Rațiunii, care se adresează lui Dumnezeu: „Credeţi că până la urmă, printre ei, se va găsi măcar un singur оm???”) sunt îndulcite de alegerile regizorului: poate Dumnezeu chiar are simțul umorului (așa cum îl au oamenii, măcar atât!), poate umorul este darul cel mai de preț pe lângă iubire din partea lui Dumnezeu!
Apropo de importanţa intervenţiei regizorale, în scena cu orbii (Ionuţ Strat este orbul, care mai apare şi ca bodyguard al unui politician care l-a avut ca idol pe Marlon Brandon în „Naşul”, politicianul fiind Laurențiu Bobeică, dovedind încă o dată că îl are ca idol pe american: în „Fluturi, fluturi” te trimitea la „Un tramvai numit dorință”!), personajul lui Strat, atenționat de către parteneră (Bianca Totolici, care mai interpretează și o amantă isterică, dar și o mamă surogat; printre replici realizând și coregrafia spectacolului!), care a avut un vis conform căruia s-ar întâlni cu un înger care ar face cu el o minune, chiar este atins atunci de victima… rutieră. Este evident că începe să vadă (vă dați seama că el conducea mașina ilegal, doar „simțind”; lărgind intenția, da, ca în Saramago, suntem atinși mulți de pandemia orbirii), dar nu o arată partenerei care are un bebeluș în brațe. Sugestia: oamenii au ajuns într-atât de dezorientați, proști sau manipulați încât ascund minunile: poate de frică, poate pentru că trebuie să se gândească mai întâi la ce profit ar putea să tragă dintr-o astfel de… fizică a minunilor. Sau poate că, precum se întâmplă la un personaj al lui Silviu Lupașcu, nu a știut să se poarte cu minunea!
Așadar, Bianca Totolici, Laurențiu Bobeică, Denisa Onisie, Ionuț Strat, Lavinia Eiler și Andrei Călina, prin diverse permutări, „cuplări”, interpretează tot felul de oameni (Andrei Călina este și un… artist cam egoist – regizor mai exact, așa este specificat în text-, dar mai mult decât memorabil, Denisa Onisie, ba compozitoare, ba o polițistă super amuzantă, abia începătoare, de o naivitate demnă de o Evă trimisă tam nisam să fie om al ordinii… în niciun paradis, deși în text este tot un polițist – pentru cei pasionați de subiectul sexului îngerilor, vor fi și astfel de discuții! Lavinia Eiler este o mireasă de neuitat, ca și în rolul „mamei” care are grijă de mama surogat, trecerile sale de la căldura pasului important în viață, când trebuie să spui „da” cu mai mult entuziasm decât Molly a lui Joyce, la răceala „afacerii” cu viitorul nou născut, promițând frumos în continuare.), centrați pe viețile lor, necazurile, bucuriile, planurile de viitor, rupți sau inconștienți de planul divin al veșnicei, continuei îmbunătățiri a speciei…
*
La o întrebare a unui prieten referitoare la scena preferată, am spus că mi-a revenit în minte „intervenția” polițiștilor, el (Laurențiu Bobeică) beat mort, dar încă lucid, tovarășu’ liutinent, ea, șoferița, cu trei copii, scena fiind interpretată cu accent moldovinesc; dramaturgul Victor Cilincă a preferat brugheliana scenă a orbilor; explicația ar fi că și eu aș fi fost de acord cu tușa finală a regizorului: Theo Crețu a ales varianta mai optimistă în privința încrederii în oameni. Într-un fel, mulți au vrut să sune la ambulanță, dar nu era semnal în zonă!
Desigur, și Gabriel Garcia Marquez avea o nuvelă cu un alt înger ajuns pe pământ, care ajunge să fie închis în poiata păsărilor: evident, cei mai mulți dintre oameni nu știu cum să folosească, la ce este bun sau să ajute un înger!
Indirect, este o piesă cu astfel de instrucțiuni de folosire! Neapărat de reîntâlnit paradoxurile spiritului rusesc, cu „Noua sa dramturgie”! Și jocul la fel de entuziast al tinerilor membri ai trupei „păstorite”… îngerește de Isabela Oancea.
Oleg Bogaev, născut foarte aproape de locul în care au fost asasinați membrii familiei Romanov, a făcut valuri cu această piesă despre „cât de (ne)umani suntem, despre cât de prinși trăim între compasiune și indiferență, despre câtă lumină și cât întuneric este în noi…”. Nu întâmplător cea mai nouă piesă a sa este „Eu l-am ucis pe țar”!
**
Dawnway de Oleg Bogaev
*Cronică la premiera din 25 noiembrie, orele 19, la sala Teatrului din Buzunar, din incinta Casei de Cultură a Sindicatelor Galați
Regia: Theodor Crețu
Cu: Marius Avramescu, Bianca Totolici, Laurențiu Bobeică, Denisa Onisie, Ionuț Strat, Lavinia Eiler și Andrei Călina.
