„Shantaram” – Gregory David Roberts

Iată-mă în fața unei provocări – un volum imens, de aproape 900 pagini, ce are la bază o poveste reală, presărată cu elemente incredibile, șocante chiar, o poveste care scoate la lumina zilei (a tiparului) ascunzișurile întunecoase ale lumii fărădelegilor. Din primele pagini, temerile mele legate de dificultatea de a parcurge o astfel de carte (greu de luat la drum) s-au spulberat. Acțiune intensă, atmosferă plină de culoare în care fiecare destin în sine reprezintă o altă aventură. Pe fundalul fascinant, multicultural, al Indiei, Lin, sau Shantaram, așa cum a fost botezat de locuitorii satului din care se trăgea prietenul său Prabaker, începe o viață nouă după evadarea dintr-o închisoare de maximă siguranță din Australia. Un infractor, am putea spune, fără a greși. Un infractor va rămâne și în această nouă viață, dar, în mod bizar, nu-l poți blama. Pe măsură ce citești, îți devine tot mai simpatic, iar acțiunile sale par firești, parte a modului de viață pe care este nevoit să îl adopte pentru a supraviețui, pentru a-și găsi un rost. Iar această incursiune în sufletul său, la care își face părtași cititorii, dezvăluie un adevăr privit adeseori cu reticență – poate exista bine în mijlocul răului, la fel cum poate exista rău în mijlocul binelui.

„Însă povestea mea nu începe cu ei sau cu mafia: ea se întoarce la prima mea zi în Bombay. Soarta m-a mânat aici. Norocul a făcut cărțile care m-au condus la Karla Saaranen. Iar eu am început să-mi joc cartea din primul moment în care am privit în ochii ei verzi. Așa începe această poveste, ca toate celelalte – cu o femeie, un oraș și un dram de noroc.” (pag.9)

Nu are importanță cât este adevăr și cât ficțiune în tumultul de întâmplări care se derulează amețitor în paginile cărții. Cum nu prezintă importanță nici dacă numele, de altfel foarte exotice, ale pesonajelor, sunt reale, nici măcar cel al personajului-narator, la care mă pot referi simplu, cu numele Lin, nicidecum cu numele sub care semnează cartea.

Mi-a plăcut mult India, îndeosebi Bombay-ul, așa cum apare în paginile cărții – arome, culori, obiceiuri, mirosuri, contraste seducătoare, un amalgam de graiuri, de chipuri, în care foamea și pericolul se împletesc cu muzica și dansurile care împânzesc mahalalele, dar și localurile rafinate. Se bea chai și se fumează charras la fel de firesc cum se respiră, iar legile sunt apanajul celor care dețin banii și puterea, fie ele albe sau negre.

„ Primul lucru pe care l-am observat în Bombay, în prima mea zi în acest oraș, a fost mirosul deosebit al aerului. (…) Miroseau agitația, somnul și risipa a mai mult de șaizeci de milioane de animale, mai mult de jumătate fiind oameni și șobolani. Mirosea a inimi frânte, a luptă pentru supraviețuire, a eșecuri și iubiri care ne fac mai curajoși.” (pag.10)

Atât de multe se perindă prin fața ochilor cititorului, pe măsură ce paginile curg, încât mi se pare dificil să mă opresc asupra a ceva anume. Cert este că „Shantaram” are de toate: expresivitate, atmosferă, acțiune și suspans, dragoste, în felurite forme, intrigi întortocheate – un război nesfârșit care împânzește lumea până în cele mai tainice cotloane ale sale. Este surprinzător când acest spațiu care vibrează la fiecare pas devine fundal al meditațiilor cu tentă filosofică, ba chiar al unor noțiuni din domeniul fizicii. Mai ales când cel care dă astfel de lecții este unul dintre capii mafiei din Bombay – Abdel Khader Khan.

„Universul are o anumită natură pentru sine și numai a lui însuși, cumva asemănătoare naturii umane, dacă vrei, și îi este caracteristic să combine, să construiască și să devină mai complex. Întotdeauna face asta. Dacă există condiții propice, bucățile de materie se vor uni întotdeauna, așa încât să alcătuiască aranjamente din ce în ce mai complexe.” (pag. 459)

Moartea dansează cu mișcări ispititoare, atrăgând în vârtejul său implacabil tot ce îndrăznește a respira. Mai presus de ea, însă, este idealul libertății. Senzația ce te însoțește pe parcursul lecturii este că privești printr-un caleidoscop. Fiecare dintre temele abordate îmbracă mai multe forme – iubirea, moartea, libertatea, prietenia, viața însăși. Registrul amplu al personajelor – de la locuitorii săraci ai mahalalelor, care trăiesc claie peste grămadă în condiții greu de imaginat, dar totuși, în deplină armonie, apoi cei bogați ce locuiesc în clădiri somptuoase, sau turiștii străini dornici să schimbe valută și să cumpere heroină, până la membrii clanurilor mafiote, cu ai lor goonda periculoși – ne oferă un spațiu larg de observație și, privind în paralel cu firul acțiunii, descoperim latura introspectivă a romanului.

„Cuvintele lui simple și nemeșteșugite exprimaseră cel mai clar ceea ce toți condamnații și toți cei care trăiesc suficient de mult știu foarte bine – anume că suferința, de oricare fel ar fi, este întotdeauna legată de ceea ce am pierdut. Cât suntem tineri, credem că suferința noastră e provocată de alții. Dar când îmbătrânim – când ușa de oțel se închide într-o direcție sau alta -, ne dăm seama că suferința se măsoară prin lucrurile care ni se iau.”

Este de înțeles dorința imperioasă a autorului de a așterne pe hârtie viața aventuroasă pe care a trăit-o. Dincolo de înfrumusețările inerente trecerii faptelor în plan literar (pe alocuri în exces), scheletul este unul fascinant în sine. Un evadat care reușește să o ia de la capăt într-un alt colț al lumii cu siguranță are ce povesti, pentru că viața nu poate fi simplă după un astfel de moment de răscruce, în care trecutul trebuie îngropat forțat într-o peșteră adâncă a sufletului, ca să poți duce o viață în aparență liberă.

„Shantaram” se citește cu sufletul la gură. Din când în când, faci câte un popas pentru a savura cu atenție pasajele reflexive sau pentru a privi pe îndelete sufletul Indiei, omniprezent. Te poți rătăci pe străzile aglomerate, încolțit de priviri curioase, ce au în ele o inocență aparte, specifică lumii orientale. Străinii cu pielea albă, acei gora, așa cum este și Lin, se cufundă și ei în peisaj, fie ca sursă de venit, fie fructificând multiplele posibilități pe care viața acolo li le oferă cu generozitate.

Violența este un element de la sine înțeles pe teritoriul de acțiune al mafiei. Dar ea nu este doar un mijloc de rezolvare a problemelor sensibile sau a disputelor pentru supremație, ci, în aceeași măsură, poate fi o modalitate de purificare, căci poți comite fapte rele din motive bune. „Shantaram” poate fi privit și ca un amplu demers de căutare a propriei identități, atunci când ea este aproape anihilată. Cât din vechiul Lin se mișcă și gândește în paginile cărții? Este imposibil să te desprinzi cu totul de propriul trecut, chiar și atunci când rupi orice legătură fizică. Partea cea mai importantă și mai profundă a acestuia rămâne încrustată în suflet și în minte.

După aproape 900 de pagini în care i-am ținut companie lui Lin, mi-a rămas în minte atmosfera seducătoare a orașului indian de care el s-a îndrăgostit (și, într-un fel, și eu). N-aș putea spune ce anume m-a atras mai mult la această carte – să fi fost acțiunea palpitantă, ce nu-mi dădea pace până ce nu aflam deznodământul vreunei întâmplări? sau trupul ațâțător al Indiei, care mă chema să pășesc măcar cu gândul pe străzile sale, printre tarabe pline cu tot felul de delicatese, printre sari-uri strălucitoare, adulmecând mirosul de santal? Cert este că abia aștept să citesc și continuarea – „Umbra muntelui.”

Aici puteți citi mesajul autorului la retragerea sa din viața publică, în anul 2014.

Editura: ALL