Editura NICULESCU continuă demersul de a sprijini educația alternativă și nonformală aducând o importantă selecție din opera marelui dramaturg Willim Shakespeare, povestită pe înțelesul copiilor.
Colecția cuprinde șase piese de teatru: Hamlet, Prinț al Danemarcei; Îmblânzirea scorpiei; Mult zgomot pentru nimic; Othello, Maurul din Veneția; Romeo și Julieta; Visul unei nopți de vară; în ediție bilingvă Engleză / Română. Astfel, textul în limba engleză este tipărit pe pagina din stânga, în timp ce varianta în limba română se găsește pe pagina din dreapta. Mai mult, cartea include și un Audiobook, cu textul narat în limba engleză.
Piesele de teatru ale legendarului dramaturg sunt povestite pe scurt, într-un limbaj special adaptat tinerilor cititori care doresc să se aventureze în fascinanta lume a personajelor lui Shakespeare.
Narațiunea ușor de înțeles și ilustrațiile în stilul benzilor desenatevor stârni, cu siguranță, interesul copiilor și le vor dezvolta pasiunea pentru lectură. Copiii pot citi povestea singuri sau cu ajutorul părinților, iar profesorii pot o folosi ca material didactic în sala de clasă.
„Acest nou proiect este o inițiativă curajoasă de a sprijini părinții, profesorii și copiii în cunoașterea limbii engleze, de data aceasta prin opera celui mai cunoscut dramaturg al literaturii Marii Britanii, William Shakespeare.Metoda propusă este inspirată din metodologia de învățare a limbii engleze cu cele mai bune rezultate dovedite, care implică ascultarea repetată a textului pe fundal,în timp urmărești textul în limba română.Editura NICULESCU reprezintă un important punct de referință pe piața de carte educativă, în mod special pentru cei care doresc să învețe sau să aprofundeze o limbă străină. Oferta noastră cuprinde încă două astfel de colecții bilingve destinate adolescenților și adulților dar și cărți de povești, experimente sau jocuri și activități, menite să încurajeze copiii să cerceteze, să descopere lumea, mânați de propria curiozitate.. Să nu uităm că educația se face prin modelare, exemplu personal și prin joc.”– a declarat Alina Costache, PR Editura NICULESCU
***
Brandul NICULESCU KIDS s-a născut din pasiunea pentru educație a fondatorilor editurii, dl prof. univ. dr. Cristian Niculescu și ulterior, odată cu preluarea companiei în 2016, ca Director General, conf. univ. dr. Andrei Niculescu.Din 2017, de la repoziționarea Editurii NICULESCU pe piața de carte din România, editura și-a extins constant portofoliul de titluri destinate educării nonformale a copiilor. Conștientă de importanța educației copilului în cadrul familiei, Editura NICULESCU a creat colecția KIDS care reprezintă un excelent suport informativ pentru părinți și copii.
Editura NICULESCU, înfiinţată în anul 1993, are o ofertă extrem de variată de titluri din domenii editoriale precum: limbi străine (cursuri pentru începători şi avansaţi, ghiduri de conversaţie, gramatici, cursuri intensive, cursuri pentru copii şi adulţi), dicţionare monolingve şi bilingve (generale, uzuale, şcolare, de buzunar, tehnice, economice, de afaceri), auxiliare şcolare (culegeri de probleme, teste, breviare, memoratoare etc. pentru limba şi literatura română, matematică,informatică), manuale școlare, hărţi turistice şi rutiere, atlase, ghiduri de călătorie, cărţi de informare (actualitate, cultură generală, autocunoaştere), utilitare (dezvoltare personală, sănătate, profesie), beletristică, enciclopedii, cărţi pentru copii şi lucrări de specialitate.
Din luna iunie 2009, Editura NICULESCU este partener şi distribuitor OXFORD UNIVERSITY PRESS (ENGLISH LANGUAGE TEACHING) în România, ceea ce face ca o ofertă completă de titluri pentru învăţarea şi predarea limbii engleze (manuale, dicţionare, gramatici etc.) să fie accesibilă publicului larg, manuale pentru toate nivelurile de studiu, de la nivel preşcolar şi până la nivel academic, pentru cadre didactice sau specialişti, în vederea susţinerii examenelor Cambridge sau de interes general.