În anul 1806, atunci când Napoleon Bonaparte își făcea trimfător intrarea în Berlin, în urma unei victorii fulger împotriva Prusiei, dar nu mai puțin surprinzătoare, Franța se afla la apogeul puterii sale continentale. Cu toate acestea, cu excepția lui Talleyrand, nimeni nu putea intui că această stare de lucruri ascundea germenii prăbușirii Imperiului Napoleonian, în special din cauza obsesiei acestuia de a impune blocada economică față de Anglia. Într-adevăr, istoria ne arată că toate imperiile cunosc prin intermediul apogeului lor, traseul spre inexorabila decădere. În cele mai multe cazuri, factorii sunt de ordin intern, forțele exterioare aplicând doar loviturile ce se vor dovedi fatale.

Să fie acesta cazul omenirii, luată ca un întreg? Drumul parcurs de om, de la incerta sa condiție preistorică la avansul științific și tehnologic de astăzi este, în mod evident, unul formidabil, chiar dacă a fost grevat de numeroase obstacole, indiferent de natura acestora. Specia umană a reușit să controleze în mod categoric planeta, să îi exploateze resursele, să călătorească pe pământ, pe apă sau prin aer, ca să nu mai vorbim de spațiul cosmic, să revoluționeze medicina, chimia sau cibernetica. Cu alte cuvinte, umanitatea pare a se afla la apogeul dezvoltării sale, dar în același timp pare a fi subminată de propriile contradicții. Cele două războaie mondiale au dus o bună parte a lumii aproape de extincție, poluarea devine din ce în ce mai problematică și pune în pericol generațiile viitoare, migrațiile sau terorismul generează reacții dintre cele mai diverse și nu întotdeauna lucide și așa mai departe.

Un fenomen cu potențial catastrofal pe termen mediu și lung este însă reprezentat de ignoranța umană, mulată pe o retorică a respingerii cunoașterii tradiționale. Asupra acestui aspect ne atrage atenția Tom Nichols, profesor de securitate națională la US Naval War College și profesor asociat la Harvard Extension School, prin intermediul lucrării sale Sfârșitul competenței. Discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale, apărută în acest an la Editura Polirom. Chiar dacă autorul, așa cum este firesc, circumscrie fenomenul spațiului american, acesta este generalizat și ușor recognoscibil în orice parte a planetei.

Cartea lui Tom Nichols s-a născut din îngrijorarea acestuia în raport nu atât cu ignoranța oamenilor, în fond un fenomen recurent în istorie (până în perioada modernă, cea mai mare parte a omenirii era, totuși, analfabetă), cât cu faptul că aceasta este transformată în virtute, una care eludează orice tipar rațional. Condiția omului contemporan, asaltat de informație, deși bună parte din ea îndoielnică, îl transformă în mare viteză într-un veritabil cunoscător al oricărui aspect adus în discuție. Această iluzie întreține la rândul ei tentația de a îmbrățișa convingeri eronate sau chiar aberante cu o asemenea furie încât orice argument rațional și lucid este respins aprioric.

„Scepticismul nostru față de experți nu este sănătos: îi respingem, mulți oameni presupunând că ei greșesc doar pentru că sunt experți. Îi huiduim pe intelectuali în timp ce le spunem doctorilor ce medicamente ne trebuie sau insistăm să le arătăm profesorilor că răspunsurile copiilor noștri la teste sunt corecte, chiar dacă sunt greșite. Nu numai că toți suntem la fel de deștepți, ci credem cu toții că nu s-au mai văzut oameni mai inteligenți ca noi.”

Acest aspect este într-adevăr fără precedent în istorie. Ignoranța, prezentă întotdeauna în sfera mentalului colectiv, era de cele mai multe ori latentă și în consecință benignă. Atunci însă când se manifestă la nivelul unor autorități sau în cadrul unor grupuri importante de oameni, poate produce consecințe dintre cele mai tragice: Președintele Africii de Sud, Thabo Mbeki a refuzat să admită concluziile specialiștilor privind cauza sindromului imunodeficienței dobândite, ceea ce a dus la moartea a peste trei sute de mii de oameni; diverse personalități duc o înverșunată campanie împotriva vaccinării copiilor, deși efectele acestora sunt mai mul decât vizibile și au dus la eradicarea unor boli precum poliomelita; în S.U.A., în 2012 a existat o mișcare care milita pentru consumarea laptelui crud, deși fierberea acestuia duce la eliminarea unor agenți patogeni care pot cauza moartea, iar exemplele pot continua la nesfârșit.

În mod cert, competența nu este o zonă imuabilă, iar experți din diferite domenii au făcut erori și vor mai face, cu rezultate nefaste uneori. Cu siguranță, în fiecare sistem există un procent mai mare sau mic de specialiști care, dincolo de diplome universitare, sunt în cel mai bun caz mediocri. Există medici slab pregătiți, profesori care nu fac față cerințelor unui sistem educativ modern, arhitecți care trasează greșit planurile unei clădiri, piloți de avioane nesiguri sau generali incompetenți. Dar probabilitatea ca aceștia să greșească este mult mai mică decât cea a unui om care nu deține cunoștiințe, așa cum eroarea experților poate fi și este de cele mai multe ori corectată de mediile academice sau științifice cărora le aparține. Această realitatea nu poate duce totuși la discreditarea în masă a cunoașterii, a expertizei, a specializării. La fel cum sursele existente pe internet nu pot ține locul unor ani mulți de acumulare și studiu. Or, omul contemporan, postulează anatema asupra competenței pornind de la cazuri punctuale, dar mai ales bazându-se pe propria sa capacitate de a discerne realitatea, chiar dacă aceasta se dovedește a fi iluzorie. Printre altele, în acest fel proliferează legendele, superstițiile sau teoriile conspirației, bazate evident pe irațional, dar atât de tentante, poate tocmai din acest motiv.

Unul dintre domeniile cele mai afectate de proliferea ignoranței este cel educațional, în special învățământul superior. Cu atât mai mult cu cât, în Statele Unite ale Americii, competiția de piață și goana după taxele plătite de studenți au transformat caracterul său elitist într-un spațiu disponibil maselor, la adresa cărora se exprima dezaprobator Ortega Y Gasset într-un celebru studiu. În principiu, acest fapt nu este negativ, ci, dimpotrivă, dezirabil, accesul la educație fiind un imperativ al lumii moderne. Problema apare atunci când instituțiile de învățământ superior își ratează în mare parte misiunea, pe de o parte din cauza rațiunii proprii de existență, pe de cealaltă parte, din cauza comportamentului și așteptărilor studenților. De cele mai multe ori, colegiile americane oferă aparența și nu esența, devenind veritabile fabrici de diplome. Iar unele dintre activitățile propuse de acestea devin de-a dreptul rizibile: în cadrul Brown University, părinții studenților au finanțat de pildă un eveniment intitulat „Săptămâna Nudității în Campus”, care a avut, totuși, un impact negativ. În 2013, o studentă a cerut pe o platformă socială ajutor în cea ce privește cercetarea sarinului. Atunci când directorul unei firme de consultanță în materie de securitate din Londra și expert de top în domeniul armelor chimice, a încercat să îi corecteze câteva aprecieri, studenta respectivă l-a tratat superior și l-a jignit grav. Nu sunt doar exemple punctuale, ci componente ale unei mentalități generalizate, care răbufnește adeseori la adresa unor specialiști recunoscuți pe baze, altfel, atât de șubrede.

Paradoxal, în aceste condiții, studenții americani au cel puțin pe hârtie realizări remarcabile:

„Când vorbim despre sfârșitul competenței, efectul reducerii volumului de sarcini pentru acasă și al obținerii cu ușurință a notelor bune ar trebui să fie evident: studenții termină cu o medie mare care nu reflectă un nivel corespunzător de educație sau de realizări intelectuale. (…) Cu alte cuvinte, toți copiii de azi sunt peste medie. (…) Aproape orice instituție de învățământ superior este implicată în ceea ce constituie de fapt o complicitate cu privire la notare, stimulată, pe de o parte de presiunile pieței care cer ca mersul al facultate să fie distractiv, studenții să fie atractivi pentru angajatori și profesorii vulnerabili să scape de furia studenților nemulțumiți, iar pe de altă parte, de ideile iresponsabile despre rolul stimei de sine în educație.”

Într-o discuție serioasă despre fenomenul ignoranței și proliferarea acesteia un factor este imposibil de ocolit, internetul. Mediul electronic a generat o cantitate uriașă de informație și ar fi greșit să blamăm acest tip de cunoaștere. Nu internetul în sine este problema, ci atitudinea celor care îl folosesc și care preferă să consulte surse dubioase pentru orice problemă existențială. O simplă căutare pe internet poate ține loc de vizita la medic, redactarea unui referat, aprofundarea unei opinii despre fenomene istorice majore și așa mai departe. De altfel, există pe internet foarte multe site-uri care oferă informație de calitate și care pot fi folosite cu încredere, dar de regulă sunt preferate cele care fac tocmai opusul. Este, de altfel, o cauză fundamentală, a decăderii presei, care s-a orientat spre mesaje cu caracter senzaționalist sau irelevant. Cunoașterea bazată exclusiv pe acest tip de surse nu poate fi decât distorsionată și superficială, conform celebrei Legi a lui Skitt: „Orice mesaj de pe internet care corectează o eroare dintr-o altă postare va conține cel puțin o eroare.” În mod cert, internetul a ajutat foarte mult dezvoltarea științifică, tehnică sau culturală, a facilitat comunicarea, a oferit instrumente eficace de cunoaștere a multiple domenii, dar a produs și un revers greu de trecut cu vederea și pe baza căruia s-a fondat o bună parte a ignoranței contemporane.

În orice caz, acest tip de diagnostic al societății actuale, deși extrem de bine articulat de Tom Nichols și sprijinit pe numeroase exemple în aparență savuroase, dar în esență triste, nu trebuie să cadă în capcana unei taxonomii inutile. Poate unii îl vor privi drept un discurs în esență conservator, elitist, bazat pe aroganță livrescă. Poate alții îl vor critica din perspectiva înțelegerii greșite a conceptului de corectitudine politică, dus adeseori peste limitele sale de suportabilitate. Poate cei de stânga îl vor taxa pentru că militează pentru stabilitate, ierarhie și întoarcere la principiile clasice care au făcut posibile lumea modernă. Îmi pare că lucrarea lui Tom Nichols nu este nimic din toate acestea, cel puțin nu integral, ci o încercare curajoasă și deschisă de a porni un dialog care să evolueze într-o manieră pozitivă. Nu temeri iraționale sau dispreț intelectual produc acest tip de discurs, ci o îngrijorare sinceră la adresa drumului spre care ne îndreptăm, resimțită de altfel de cei mai mulți intelectuali autentici, indiferent de mediul de care aparțin. Mai multă informație a dus, aparent paradoxal, la mult mai puțină cunoaștere, deseori la ignoranță, clamată, pe de altă parte, de cei care o diseminează, drept un tip inaccesibil de competență. Or, acest tip de cetățean este activ în viața cetății, votează fără a înțelege democrația și mecanismele sale, se alătură unor campanii cu potențial distructiv, emite păreri despre oricine și orice sau crede, în general, că nivelul său de cunoaștere îi permite un spațiu amplu de emulație intelectuală, iar toate astea în ciuda evidențelor.

În toate epocile istorice, unii oameni au deplâns starea de fapt în care se găseau și făceau apel la întoarcerea spre vremurile trecute, prin excelență superioare. Așa a făcut Heisod încă din secolul al VIII-lea î.e.n., așa au procedat romanii, care făceau apel la simplitatea strămoșilor, la fel gânditorii Evului Mediu care, prin întoarcerea la valorile Antichității, au impulsionat crearea lumii moderne. Atunci când Leibniz afirma că trăiește în cea mai bună dintre lumile posibile, a primit o replică usturătoare din partea lui Voltaire, prin intermediul excelentului său roman, Candid sau Optimismul. Într-adevăr, lumea actuală nu trebuie să își dorească decât progresul, fără a considera că trecutul era din anumite puncte de vedere mai bun, deși întoarcerea la precursori ar trebui făcută în permanență prin studierea scrierilor acestora. Pe de altă parte, o lume mai bună va fi foarte greu de creat în condițiile lipsei de competență și a extinderii permanente a ignoranței. În fond, evoluția omului a fost posibilă prin dorința de a cunoaște mereu mai mult. Dacă am ajuns în punctul în care inapetența față de cercetarea serioasă și profundă domină, dar pretențiile cresc, rezultatul este unul previzibil. Iar omenirea va avea, în sfârșit, motive reale de a își regreta cu tărie trecutul în care competența stăpânea cu autoritate domeniile cunoașterii noastre.

Sfârșitul competenței. Discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale de Tom Nichols

Editura: Polirom

Colecția: Plural M

Traducerea:  Cristian Fulaș

Anul apariției: 2019

Nr de pagini: 282

ISBN: 978-973-46-7624-8

Share.

About Author

Avatar photo

Istoric, pasionat de avatarurile istoriografiei românești și evoluția ideologiilor politice, dar mai presus de toate, de lectură în general, singura capabilă de a îmi menține spiritul critic conștient și de a îmi induce optimismul fără de care lumea ar părea atât de sumbră.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura