„Noi avem discipline, teorii, dar nu știu dacă avem o cale”

Pentru Librăria Humanitas de la Cișmigiu, serile japoneze par să fi devenit o tradiție de la care, spre bucuria noastră, refuză să se abată. Dacă în octombrie vă ofeream o scurtă prezentare a lansării și prezentării romanului „Sunetul muntelui” al lui Yasunari Kawabata – o puteți reciti aici – iată că pentru luna noiembrie, seara zilei de marți, 22, ne-a surprins printr-o formulă și mai extinsă.

01

Avându-i drept invitați pe criticul literar Dana Pârvan-Jenaru, pe Doru Căstăian – care nu mai necesită nicio prezentare pentru apropiații BookHub –  și pe profesorul Șerban Georgescu –  fondator al Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, cât și desfășurându-se în prezența doamnei Mayo Nishiike – atașat cultural al ambasadei Japoniei la București – și a doamnei Sachiko Ishii – soția ambasadorului Japoniei -, întreaga întâlnire a fost moderată, așa cum bine se obișnuiește, de către directorul general al Humanitas Fiction, Denisa Comănescu.

În centrul întregii discuții s-a aflat nou lansatul roman „Enigma Rikyū” al lui Kenichi Yamamoto, câștigător al prestigiosului premiu literar Naoki în 2009.  Pentru că nu vrem să vă diminuăm curiozitatea, vom prelua doar un scurt synopsis, pentru a mai bine înțelege întregul context al discuției:

La 28 februarie 1591, lui Sen no Rikyū, cel mai mare maestru de ceai al epocii sale, i se ordonă de către Toyotomi Hideyoshi să se sinucidă; acesta se supune și îndeplinește ritualul fatal. Enigma seppuku-ului său, cu substraturi politice, afective, dar mai ales estetice, a incitat imaginația vreme de secole și a inspirat mai mulți scriitori și cineaști niponi, fără a-și găsi până acum un răspuns definitiv. Kenichi Yamamoto ne oferă o impresionantă interpretare documentată a istoriei acestui seppuku și construiește un personaj sofisticat, dispus la orice sacrificiu pentru atingerea unei frumuseți efemere caracterizate prin simplitate, liniște și naturalețe. ( „Enigma Rikyū” de Kenichi Yamamoto)

Încă din început, doamna atașat cultural Mayo Nishiike, a pus în vedere câteva aspecte principale cu legătura la roman și la ceremonia ceaiului:

„Maestrul cu care a studiat Rikyū, a introdus un nou concept al ceremoniei de ceai, folosind pentru aceasta obiecte uzuale, din viața de zi cu zi, simplificând foarte mult întreaga [procedură]. În același timp, s-a dorit ca această ceremonie să ofere mai multă satisfacție pe plan cultural. După cum apare și în roman, a micșorat foarte mult intrarea în camera de ceai, astfel ca orice persoană, oricât de înaltă, să trebuiască să își plece capul la intrarea în camera de ceai. (…)

02

Uneori, găsind liniștea, alteori revoltându-se, ceremonia ceaiului a atras și s-a impus pentru că fixa întreaga atenție asupra unui bol de ceai, într-o perioada când nu știai ce se va întâmpla cu viața ta de la o zi la alta. M-aș bucura dacă ați putea surprinde măcar un pic din atmosfera lui Rikyū. Sper ca „Enigma lui Rikyū” să vă aducă mai aproape de ceremonia ceaiului și de cultura japoneză.”

La rândul ei, doamna Denisa Comănescu ne-a introdus romanul, dintr-o perspectivă racordată la primirea acestuia, de către public:

„Romanul aparține unui scriitor japonez care s-a bucurat în timpul vieții sale de un mare succes literar și care, în momentul de față, este tradus în numeroase țări. Numele lui este Kenichi Yamamoto. Mai întâi, a lucrat ca redactor la o  editură, mai apoi a devenit publicist independent și a debutat ca prozator.

S-a apucat relativ târziu sa scrie romane. Între 2002 și 2015 i-au apărut peste 25 de volume,  în marea majoritate romane istorice, dar și eseuri. Castelul zeului focului în 2004, apoi în 2008 Enigma Rikyū, care are titlul în japoneză:  Întrebați-l pe Rikyū.

Romanul s-a bucurat de un imens succes de critică și a primit al CXL-lea premiu Naoki în anul 2009.

În anul 2014, la numai 57 de ani, scriitorul s-a stins din viața. Cu numai 5 ore înainte trimisese la o revista un ultim fragment din romanul la care lucra. El este celebru în Japonia pentru romanele sale istorice, care sunt foarte bine documentate și sunt, în același timp, romane valoroase. El nu a scris romane de aventuri, în niciun caz… A scris romane de o certă valoare literară, bazate pe o minuțioasă documentare.

Ajungând la romanul de față, aș vrea să menționez că traducerea e semnată de Flavius Florea, care ne-a dat, de asemenea, mai multe volume excelent traduse din Yasunari Kawabata.

003

Ce e foarte interesant la traducerea românească este că acesta e acompaniată de un glosar foarte serios de termeni intraductibili, cum ar fi cei care țin de ceremonia ceaiului. De asemenea, un glosar de termeni istorici pentru înțelegerea contextului acestui roman.

Sunt foarte multe de spus despre acest roman. El poate fi citit și la nivelul plat al poveștii, care poate fi urmărită foarte ușor, dar poate fi citit și la nivelul altor straturi, iar pentru asta am invitat un critic literar și un profesor de filosofie.

Ulterior, doamna Dana Jenaru a oferit un punct de vedere de specialitate privind întregul roman:

„Evident,  romanul lui Yamamoto îl are în centru pe Rikyū. Aş începe prin a spune că Rikyū a fost în secolul XVI cel mai important maestru de ceai al celui care a unificat Japonia. Romanul este focalizat pe relația tensionată dintre conducătorul politic și puterea minții unui om care are curajul să simplifice nu doar arta ceaiului, ci întreaga viață, făcând din aceasta o artă de a trăi. Am citit romanul în paralel cu un roman care s-ar putea să vă fie mai cunoscut Maestrul de ceai, al lui Inoue, accentul căzând în acesta pe sinuciderea rituală comandată chiar de conducător. Yamamoto  pare a rezolva aceasta enigmă chiar din primele pagini ale sale, invidia fiind cea care îl face pe conducător să scape de acesta. Totuși, el duce mai departe enigma și transformă această moarte într-un roman în care găsim un document de epocă a Japoniei.

04

Femeile lipsesc din ceremonia ceaiului [în cutuma tradiţională], dar acestea formează întregul substrat al romanului. Apare o nouă enigmă, nu vă voi spune despre ce este vorba… e vorba de o poveste de dragoste foarte frumoasă.  Spuneam la început că romanul are în centrul său relația tensionată între conducătorul politic și simplitatea aparentă a ceremoniei de ceai. Persoanele pe care le invităm la ceremonia ceaiului, par chiar simple obiecte în tot ceea ce înseamnă… Cum spuneam, este un documentar de epocă, dar și un excepțional roman de atmosferă.”

Dintr-o altă perspectivă – una venind dinspre domeniul filosofiei -, Doru Căstăian ne-a oferit o complexă cheie de înțelegere:

„La început, când am început să citesc cartea, am pornit la drum în același fel cum a pornit Dana, luând notițe destul de cuminți și încercând să sesizez structura, analitic.  Ulterior, mi-am dat seama că nimic nu poate fi mai departe de spiritul oriental. Așa că m-am decis să vin aici purtând niște senzații. În seara când am început sa citesc cartea, într-o conversație care nu avea legătură cu romanul, cineva m-a întrebat: Crezi că există empatie pură, în afara unui sistem de valori? Am citit cartea lui Yamamoto cu aceasta întrebare în minte: E posibilă o empatie care să transcendă bariera aceasta a culturilor și să îmi permită, mie unul,  să pătrund semnificațiile acesteia ?  Eu cred că da și cred că ne putem întâlni nu într-un raport dialectic, ci sub forma unui fel de intuiții. (…)

Eu tind să cred versiunea lui Yamamoto pentru că întotdeauna e vorba de o femeie când e vorba de o enigmă. Senzația cu care am dus cartea la capăt a fost aceea a unei lumi care m-a lăsat plin de intimitatea și familiarul ei, rămânând totodată o lume străină.

Din punct de vedere filosofic, mi s-a părut extraordinar de interesant conceptul de cale, care nu cred că are echivalent. Noi avem discipline, teorii, dar nu știu dacă avem o cale. Așa cum am înțeles eu, o cale adună toate lucrurile pe care noi le-am împrăștiat în discipline și teorii. (…)

Rikyū, deși e un om care înțelege extrem de fin structura lumii, nu reușește să înțeleagă prăpastia care se cască între el și femeia lui.

05

Apoi, mi s-a părut impresionant și de-a dreptul interesant felul în care în ceremonia ceaiului sunt valorificate elemente pe care cultura și filosofia europeană nu reușesc să le valorizeze. Noi facem, cu toții, o cafea sau un ceai, din când în când, dar ce ne este mai lipsit de personalitate decât apa pe care o pui într-o cană de ceai? În calea ceaiului se unesc lucruri care în cultura europeană sunt, de regulă, despărțite.”

Nu în ultimul rând, domnul Șerban Georgescu ne-a oferit promisiunea unei proiecții a ecranizării din 2013, la București:

„Apropo de cele spuse de antevorbitorii mei, în această seară avem chiar în totalitate doamne și domnișoare, în cadrul ceremoniei de ceai, fiind complet diferit față de situația de acum 400 de ani.

06

Referitor la film, așa cum vă spunea și doamna Comănescu, noi ne-am gândit să reluăm acest eveniment în scurtă vreme, într-un eveniment care să aibă în centru filmul și nu cartea; mă refer la ecranizarea din 2013 – Rikyû ni tazuneyo. E un film premiat, al regizorului Mitsutoshi Tanaka.

Seara s-a încheiat cu mult așteptatul moment al ceremoniei de ceai, care nu mai necesită nicio prezentare. O seară de succes, ce a dus literatura pe terenul, zis-empiric, al ceaiului, ce reprezintă, la rândul său, ceva ce depășește cu mult o simplă moștenire a culturii nipone. Astfel, câteva imagini surprinse de colegul nostru Sorin Mircea Vasilescu, care sperăm că vă vor aduce mai aproape de ceremonia ceaiului și de romanul lui Yamamoto:

07

08

009

010

011

012

 

 

 

Text: Ioan Suhov

Fotografii: Sorin Mircea Vasilescu

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura