Dacă vreți, acesta poate fi sloganul (neoficial) al Festivalului Aproape Baia Mare, aflat la a treia ediție în 225 datorită lui Dragoș Călin, fondatorul Asociației Artspot, cel căruia festivalul își datorează existența pe harta culturală a orașului maramureșean. S-o faceți și la anul! se aude și când se mulțumește sponsorilor și voluntarilor, dar și când se prezintă spectacolele și evenimentele prinse în programul ediției. Se aude în contexte formale, dar și informale, când oamenii se adună la un pahar de suc ca să vorbească despre cele văzute și întâmplate peste zii. Și încep să cred că funcționează ca o mantra vorba asta a lui Dragoș Călin, pentru că nici bine nu m-am întors în București, că-mi doresc să revin în orașul unde castanii sunt împărații străzilor.
În ziua când urma să se joace Chiritza în concert, spectacolul Teatrului Național din Cluj-Napoca, la Centrul Minerul au rulat două filme, primul un spectacol realizat de trupa TheSnoop, o trupă de adolescenți coordonată ani de zile de Dragoș Călin, dar rămasă în continuare sub ocrotirea Asociației Artspot. Cel de-al doilea film a fost un scurtmetraj, Umbre vii, realizat de Răzvan Ducu, proiectat în premieră în cadrul festivalului.
Ore închise este producția 100% a asociației Artspot, textul este scris împreună cu tinerii care joacă în spectacol și fiindcă prima proiecție a filmului la cinematograful din mall-ul local a fost un succes, Dragoș Călin a ales să-l proiecteze din nou, de această dată în clădirea de patrimoniu Minerul, de o frumusețe rară, care necesită o restaurare pe măsură. Sper din tot sufletul ca acest loc să-și recapete integral funcționalitatea, pentru că e un spațiu care se poate transforma în hub cultural cu ajutorul unor investiții făcute cu cap. În Ore închise/ Closed Hours, opt puști ajung să-și ispășească pedepsele pentru diverse abateri disciplinare la școală, în celebrul deja program de detenție; ei sunt nevoiți să stea după ore, la biblioteca școlii, până se convinge direcțiunea liceului că au înțeles că u comportament antisocial nu va fi tolerat deloc în societate, cu atât mai puțin nu va rămâne nesancționat.
Chiar dacă textul e prea împănat pentru gustul cu clișee și multe stereotipuri, pe fond el aduce în atenția spectatorilor câteva din problemele generate de lipsa comunicării reale dintre adolescenți și părinții sau profesorii acestora. Tipologii bine puse în evidență, care incită la dezbateri pe marginea subiectului: cum poți să te ferești de capcanele cotidianului, să nu faci fapte ce pot intra sub incidența legii, cum poți să te protejezi, dar și să-i protejezi pe cei de lângă tine. Dacă peste clișee și stereotipuri pot trece, până la urmă textul nu e scris de un dramaturg, ci de niște adolescenți fără experiență într-ale scrisului, în schimb nu pot înțelege de ce să asociezi biblioteca cu pedeapsa și constrângerile generate de aceasta. E una din greșelile pe care am văzut-o la mulți manageri de școli, pentru că atunci când au fost obligați prin lege să înființeze „camera de detenție”, din lene, lipsă de spațiu și/sau alte resurse, s-au gândit la bibliotecă ca la cel mai bun loc! Consecința: adolescenții vor găsi întotdeauna lectura ca fiind una din cele mi grele pedepse, deci, să ne luăm adio de la creșterea numărului de cititori. Cu toate acestea, Ore închise/ Closed Hours rămâne un spectacol bun, necesar și care poate servi ca bază de plecare pentru dezbateri pe teme de comunicare intergenerațională. TheSnoop e o trupă de adolescenți care are potențial și sper să participe la cât mai multe festivaluri de teatru din țară, pentru că are ce arăta.
Despre Răzvan Ducu, realizatorul scurtmetrajului Umbre vii, nu știu nimic, dar Umbre vii, primul lui documentar (așa am înțeles din prezentarea care a precedat proiecția) îl recomandă ca fiind student sau viitor student la o facultate de profil. Cu câteva greșeli ce nu pot fi imputate, pentru că ele dispar odată cu acumularea de experiență și de cultură cinematografică, Umbre vii poate intra în atenția profesorilor de liceu, preocupați de prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri. Un flagel care afectează incredibil de mulți adolescenți despre care se vorbește prea puțin. Despre măsuri și acțiuni eficiente, vorbim după ce veți vedea filmul, am înțeles că o să intre în mediul online în curând. Filmul deconstruiește mituri care fac ravagii, iar victimizarea și/sau învinovățirea nu ajută nici ele prea mult în rezolvarea problemei. Un film care poate fi pus la orele de consiliere și în jurul căruia se pot face dezbateri reale, consistente.
Inițiativele și proiectele culturale în care adolescenții și tinerii sunt implicați sunt cu atât mai valoroase și necesare, pentru că trăim vremuri tulburi din punct de vedere politic. Să le dezvolți simțul estetic, să le faci educație și să încerci să le arăți consecințele faptelor antisociale sunt deziderate pe cât de necesare, pe atât de greu de pus în practică. De aceea, cred că proiecțiile celor două filme în cadrul ediției a III-a a Festivalului Aproape și-au atins scopul: au sensibilizat și au creat punți de comunicare reale între ei, dar și între adolescenți și oamenii mari din jurul lor.
*
Festivalul Aproape, ediția a III-a, un proiect al Asociației Culturale Artspot Baia Mare, organizat împreună cu Teatrul Municipal Baia Mare, având ca partener principal Ultra Residential. Festivalul este o sărbătoare culturală prin care comunitatea se poate bucura, împreună cu mari artiști ai țării, într-o atmosferă demnă și elevată, de faptul că suntem locuitori ai unui oraș frumos și cu mult potențial.
