20 noiembrie 2015 înseamnă Black Friday în România. Toate librăriile on line importante (elefant.ro, libris.ro şi okian.ro) marchează această zi prin reduceri substanţiale şi oferte imposibil de concurat de librăriile clasice. Pentru că sunteţi deja asaltaţi de linkuri şi oferte, am ales câteva titluri, iar colaboratorii Bookhub au scris puţin şi cuprinzător despre acestea. Sperăm să vă convingem să vă umpleţi biblioteca. Nu de alta, dar vine frigul, iar cu un ceai alături, parcă nimic nu merge mai bine ca o carte.
Cititor accidental:
Zeii americani, de Neil Gaiman
Premiza e interesantă: ce se întâmplă cu zeii transplantați pe pământ american și apoi uitați? Se adaptează, se aliază, se revoltă, dar nu se predau. Iar autorul, Neil Gaiman, pare să confirme în tot ce scrie o prejudecată larg răspândită: aceea că scriitorii au imaginație.
Nona Rapotan:
Orașele invizibile, de Italo Calvino
Așa cum Ulise își caută Itaca lui plutind pe apele tulburi ale istoriei personale, la fel și Calvino: construiește în cheie postmodernă orașe interioare, acele locuri pe care nu ai vrea să le arăți nimănui, dar pe care ți-ai dori să le vezi populate de cât mai multe gânduri. Extraversiunea la nivel de dialog a acestora croiește noi și noi spații. Kubilai Han și Marco Polo sunt identități ale aceleiași persoane, care își schimbă dispozițiile și predispozițiile în funcție de cât de repede străbate gândul distanța de la eu la noi. Tot acest dialog fermecător e într-un atemporal binefăcător, pentru că altfel nici că s-ar putea.
Andreea Iulia Toma:
Colonelului n-are cine să-i scrie, de Gabriel Garcia Marquez
Pasiunea mea pentru scrierile lui Gabriel Garcia Marquez nu este un secret pentru cei care mă cunosc. De aceea, m-am bucurat când am aflat de traducerea în limba română a unei cărți ce îmi lipsea din raftul dedicat scriitorului columbian – “Colonelului n-are cine să-i scrie”. N-a trecut mult până să o achiziționez și nici până m-am apucat să o citesc. Am regăsit atmosfera specifică prozei lui Marquez, ce împletește nostalgia și speranța, într-o poveste de viață în care răbdarea pare a fi factorul cheie. Răbdarea și încrederea orbească într-un viitor îndelung așteptat și plănuit cu ardoare. Dacă nu v-ați hotărât ce cărți să achiziționați de Black Friday, vă recomand această carte. Merită chiar și prețul întreg de librărie, dar poate veți fi norocoși și o veți putea cumpăra cu un discount consistent.
Doru Căstăian:
Bufniţa oarbă, de Sadegh Hedayat
Micuţa scriere a lui Sadegh Hedayat este cea mai importantă operă a literaturii iraniene. Este o poartă de acces la o altfel de sensibilitate şi este unul dintre cele mai bine echilibrate texte în ceea ce priveşte raportul dintre mijloace şi efecte. Dar pentru mine este în primul rând senzualitate desfăşurată, unul dintre textele acelea atât de bine scrise încât duc la evanescenţă materialitatea textului, un text care se citeşte mârâind din hipotalamus, un text de un dionisiac bine temperat. Lectura ideală de vacanţă pentru gurmeţi literari.
“Privea fără să vadă, un surîs extatic și inconștient îi înghețase pe buze, ca și cum s-ar fi gîndit la cineva absent. Prin lucarnă, I-am văzut atunci ochii teribili și fermecători, plini parcă de un reproș amar, ochi tulburători, mirați, amenințători și promițători totodată. Scînteia vieții mele se pierdu în profunzimea acestor pupile strălucitoare, cu expresie misterioasă. Fata era chiar în față mea, dar nu părea să acorde vreo atenție la nimic din ce se petrecea în preajma Ei… Atitudinea melancolică și bucuria Sa sfâşietoare arătau că nu era o creatură obișnuită, de altfel, frumusețea Ei nu era naturală: Se înfățișa ca o priveliște din visul unui opioman. Ea făcea să urce în mine ardoarea dragostei pe care o împrăștie mandragora. Cu silueta Ei zveltă, cu liniile suave alunecînd de-a lungul umerilor, brațelor, sânilor, pieptului, coapselor, pulpelor, părea abia smulsă din îmbrățișarea perechii Sale: ca mandragora-femelă separată de mascul.”
Gabi Morozov:
Despre necunoscut, de Teodor Baconschi
O carte de dat în dar, prietenilor şi chiar nouă înşine, frumoasă şi la „vorbă şi la port”, care „baleiază” pe o temă ce a stârnit interes dintotdeauna. Nu cred că există cineva care să nu aibă fascinaţia necunoscutului, văzut fie ca demers filosofic ori ca simplă teamă şi sursă de întrebări şi introspecţie. Posibilitatea de a sonda necunoscutul, de a-l descifra şi stăpâni, în această epocă în care orice informaţie pare doar la un click distanţă, trebuie însă să ne dea şansa de a rămâne, până la un anumit punct, fiinţe misterioase şi necunoscute, ce pot încă suprinde şi incita la cunoaştere şi iubire.
„Căci omul, orice om făcut din carne şi duh, întruneşte ambele dimensiuni: păgânul şi ascetul. Un sine pasionat de nevăzut, dar şi unul solar şi orgiastic. O făptură captivată de abisul jertfei şi una fermecată de beţia erotismului: oscilăm, de-ar fi să-mi permit licenţe poetice, între muşcătura leului şi lenea reptilei.”
Ca mai toate cărţile lui Teodor Baconschi, şi aceasta ne va solicita un efort intelectual considerabil, însă, vă garantez că, aşa cum spune cu modestie autorul, „lectura de faţă nu va fi fost cu totul zadarnică.”
Victor Morosoff:
Eschiva, de Vlad Drăgoi
Devin din ce în ce mai dependent de funcția terapeutică a poeziei contemporane, conștient fiind că, în lumea de azi, ne poate reconcilia cu propriul eu și, prin acesta, cu întreaga materie. „Eschiva” lui Vlad Drăgoi (n. 1983) surprinde față de alte apariții editoriale ale acestui an, bazându-se pe un discurs poetic articulat, dar voit naiv și simplist, tocmai pentru a vorbi despre unul dintre aspectele cele mai complexe ale vieții, fericirea. Spun naiv, dar nicidecum inocent, căci Vlad Drăgoi nu a cunoscut „adaptarea absolută la universul în care trăiește” (J. Giraudoux), ci dimpotrivă, singura stare familiară este aceea a propriei incongruențe cu o lume care nu îl mai acceptă decât ca simplu produs de exploatat. În aceasta constă eschiva sa, în tentativa de a se sustrage stringentului în microcosmosuri adeseori cinematografice, din moment ce filmul constituie pentru el un succedaneu (încă) ideal: „cât de faine pot să fie primele cîteva secunde/din cum începe mad max2”. În căutarea zilnică a fericirii în forma ei pură mizează pe o carte cât se poate de riscantă: hipertrofierea eului, care deseori îl conduce spre o libertate resemnată („am 28 și nu mă fac mai tânăr”), dar și spre eșec și aprehensiune, într-un joc funest al fragilității ființei lipsite de orice fel de protecție: „că tu nici nu știi, elsa, că eu merit atîta de multă ocrotire./și nu știi că cu fiecare respirație eu pierd înc’o bucată/bucată mică de iubire.” Și totuși, în definitiv, „personajul” lui Drăgoi nu poate fi decât cel al molipsitorului incorigibil optimist, condamnat la o viață de nefericire tocmai prin fericirea pe care o dăruiește celorlalti, prin speranța de care se agață (în van?), aceea că lumea îl poate cuprinde, fără ca grijile cotidiene să îl atingă: „este o mare tristețe/când nici în transport/nu mai pot să vă găsesc/diverși”. Eul său copilărește încă, într-un univers cu desăvârșire privilegiat. De asta avem nevoie cu toții. Cred.
Andrei Judeu:
Dezastrul de la Cernobîl, de Svetlana Aleksievici
De foarte multe ori, îmbibat fiind în funcțiune, îmi găsesc echilibrul lăuntric în non-ficțiune. Deși sună oarecum paradoxal, zilele trecute mi-am găsit confortul într-o carte “a momentului”, scrisă de recent nobelizata Svetlana Aleksievici. “Dezastrul de la Cernobîl”, această carte monument, adună mărturiile celui mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii. Astfel, 26 aprilie 1986 – data fatidică în care s-a deschis infernul pe Pământ – avea să devină punctul plecare al omenirii spre epoca Cernobîl. Cu un limbaj rece, jurnalistic, scriitoarea bielorusă reușește, prin evocările sale cutremurătoare, să “îndolieze” sufletul oricărui cititor. “I felt a funeral in my brain”, acest vers pe care l-am spicuit din repertoriul poetei Emilie Dickinson, surprinde fidel starea pe care mi-a insuflat-o lecturarea acestei cărți. Așadar, “Dezastrul de la Cernobîl” ar trebui să devină o lectură obligatorie, care ar îndrepta cititorul spre conștientizarea și asumarea trecutului funest al omenirii.
Constantin Piştea:
Războiul Mondial al Fumătorilor, de Marin Mălaicu-Hondrari
Vă recomand această carte, chiar dacă, poate, nu sunteţi fumători. Nici eu nu sunt şi mi-a plăcut foarte tare. Marin Mălaicu-Hondrari ştie să inventeze spaţii literare originale pentru literatura noastră. Aduce un iz sud-american prozei sale şi ficţionalizează despre dragoste, boală şi moarte într-un mod inedit. Aici, este povestea unei dependenţe, dar nu doar atât. E şi un pic de bildungsroman, şi roman de dragoste, e din toate câte puţin.
