Dincolo de identitatea noastră biologică și socială, dincolo de proiectele, încercările și, inevitabil, eșecurile noastre, suntem fiecare suma oamenilor pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții și care ne-au marcat decisiv devenirea. Unele întâlniri sunt cu adevărat mirabile, orchestrate poate de o forță supraordonatoare, care ne ghidează, prin oameni, destinul. Chiar și întâlnirile cu impact negativ își au rostul lor în formarea noastră, sunt absolut convinsă. Nu degeaba, în basmele bătrânilor și anonimilor povestași, antagonistul este „răul necesar” în procesul de maturizare al unui Făt-Frumos căruia plecarea de acasă îi dă deopotrivă ghes și frisoane. Nu trăim într-o capsulă ermetică, suntem fatalmente ființe sociale, sistemice. Avem nevoie de interacțiune ca de aer. Cultivăm, la început mânați de alte nevoi și instincte, relații diverse; în timp, învățăm să facem cuvenita, necesara selecție, păstrând lângă noi, cu noi, doar oamenii care contează. În preajma lor se desfășoară exercițiile de (auto)admirație și de iubire. Pe aceștia îi ducem în noi, cu amintiri și proiecte comune, dincolo chiar de efemera noastră (și a lor) existență fizică…
Teodor Baconschi a publicat anul acesta, la Editura Polirom, o carte absolut fermecătoare despre 40 de personalități care i-au marcat, în timp, viața, intitulând-o inspirat Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut). Autorul are un doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne și studii postdoctorale la New Europe College. A fost director de editură și realizator de emisiuni televizate. În 1997 intră în diplomație, reprezentând România la Vatican, Lisabona și Paris. Între 2009 și 2012 a fost ministru de Externe al țării noastre.
Am enumerat studiile și activitatea lui Teodor Baconschi pentru a sublinia că acestea i-au permis interacțiunea fericită cu personalități din varii domenii: artiști, savanți, politicieni, șefi de stat, miniștri, diplomați, înalte fețe bisericești etc. Destui dintre dintre cei întâlniți i-au lăsat o impresie covârșitoare și au contribuit la formarea sa. Unele dintre întâlniri s-au repetat, altele au rămas singulare.
În textul care precede cartea propriu-zisă, Teodor Baconschi încearcă să definească noțiunea de model de-a lungul timpului, cu metamorfozele și impactul decisiv asupra unor potențiali discipoli. Utilizează, în acest sens, sintagma om mare: acea persoană care, prin realizările și atitudinile sale majore și memorabile, rămâne în conștiința contemporanilor și a generațiilor următoare. Marii oameni ai antichității, apoi cei ai epocilor următoare sunt receptați, bună vreme, ca niște spirite grandioase, cumva situate dincolo de contingent. Acum, observă pe bună dreptate autorul acestei cărți, „se poartă biografismul demistificator. Marii oameni n-au fost chiar grandioși. Dacă ne uităm mai atent în arhive, monumentele lor se fisurează (…) fascinația față de figurile grandioase persistă doar prin reziduurile romantice ale imaginarului nostru”. (pag. 6-7) Într-o societate și o lume preponderent egalitaristă, „conceptul de model însuși trece printr-o criză profundă”, marii oameni cad în derizoriu sub loviturile repetate ale pigmeilor din jur, incapabili de exercițiul nobil al admirației: „Omul resentimentului pare să fi distrus miturile, legendele și speranțele legate de aspirațiile superioare…” (pag. 10).
Om al timpului său, Teodor Baconschi selectează, dintre personalitățile întâlnite până acum în diverse împrejurări, oameni pe care i-a admirat și cărora le face un portret realist, în sensul că nu îi urcă pe un soclu, nu îi transformă în „figuri grandioase”, ci le observă atent luminile și umbrele, meritele, dar și inerentele scăderi sau limitări umane. Selecția pornește de la ideea potrivit căreia e mai potrivit să nu alegi congeneri, chiar dacă realizările lor sunt remarcabile; aceștia își vor găsi mai târziu admiratorii, „cronicarii și portretiștii”, după cum se exprimă Teodor Baconschi. Criteriile sale sunt deopotrivă obiective și subiective. Cele obiective țin de realizările celor evocați, de fireasca, legitima admirație; cele subiective țin de felul în care s-au creat sau nu legăturile empatice între aceștia și autorul cărții, acele inerente relații de simpatie/antipatie reciprocă.
Dintre cele 40 de figuri emblematice, 21 sunt români și 19 străini. Distingem nume cunoscute precum Papa Ioan Paul al doilea, Alain Juppe. M.S. Akihito, Hillary Clinton, Shimon Peres, Regele Abdulallah II al Iordaniei, Nicolas Cage, Bartolomeu Valeriu Anania, Horia Bernea, Marian Papahagi, Regele Mihai I, Andrei Pleșu, Petre Țuțea, Alex. Paleologu, Andrei Șerban, Gabriel Liiceanu, Irinel Popescu, Dan Grigore etc. Nu lipsesc nici doi dintre președinții României, respectiv Emil Constantinescu și Traian Băsescu.
Parcurgând lista celor 19 personalități din exterior și tușele portretelor acestora, dar mai ales justificarea anumitor decizii prin prisma autorului cărții, nu ai cum să nu observi că Teodor Baconschi este un prooccidental convins:
„Noi, cu provincialismul nostru adesea resentimentar dăm pe Facebook lecții de conduită Marilor Puteri, însă ce ne-am fi făcut, ca generație și națiune, dacă acest Occident decadent, pervers și preislamizat din cauza corectitudinii politice nu ne-ar fi preluat după ce am scăpat din lagărul socialist? Pentru un diplomat român, lucid și patriot, o bună relație cu S.U.A. nu are culoare ideologică”.(pag. 39)
Este, desigur, una dintre opțiunile sale, justificabilă prin activitatea diplomatică și prin împărtășirea unor idei și soluții comune, opțiune pe care o prezintă cu decență și argumente.
Sunt evocate momente importante, unele dintre ele cu tentă umoristică, care pigmentează portretele marilor oameni întâlniți, firescul omenescului lor, pe care autorul cărții îl întrezărește dincolo de formula protocolară a unor astfel de întâlniri oficiale. Astfel, Nicolas Cage pare mult mai scund, mai amabil și mai modest în realitate decât pe marele ecran; Radek Sikorski, un fost ministru polonez de Externe este ”un personaj de roman, pasionat nebunește de orice aventură”; despre Nicolas Sarkozy aflăm că a intrat în politică la 20 de ani, pe când era student, dar și vânzător de flori; Hillary Clinton i se impune ca o femeie puternică, „inteligentă, autonomă și ambițioasă”, capabilă să treacă peste momentele jenante, gen „afacerea Lewinsky” și să reziste într-un fief destinat preponderent bărbaților; Maiestatea Sa Akihito, reprezentant al imperiului nipon, cunoscut într-o vizită oficială a președintelui Traian Băsescu, îl suprinde printr-o „serafică și cumva imponderabilă distincție”, într-o țară cu „rânduieli străvechi și coduri inoxidabile, zidită în mândria fină a propriei alterități”.
Personalitățile românești beneficiază de aceeași evocare caldă, empatică, dar suficient de obiectivă în același timp, autorul dovedind o bună cunoaștere a naturii umane în toate manifestările ei. Teodor Baconschi eludează cu eleganță locurile comune și prejudecățile concetățenilor noștri vis a vis de unele persoane publice, preferând să evidențieze realizările acestora, proiectele lor de natură artistică sau social-politică și administrativă. Decupează, în cadrul fiecărei evocări, contextul în care au interacționat, impresiile de moment și cele sedimentate ulterior. Imaginea de ansamblu a fiecărui text este aceea a unui portret succint, dar complet, cu insistență pe liniile de forță care definesc fiecare personalitate în parte. O pledoarie și implicit o invitație la a cunoaște oameni deosebiți, contemporani cu noi cei mai mulți dintre ei.
Teodor Baconschi a călătorit, după cum recunoaște, cam prin toate colțurile planetei. Devenirea, călătoria personală i-a fost privegheată de oameni pe carei-a admirat sau chiar i-a iubit. Exponent al vremurilor de azi, este conștient că „nu s-a născut într-o bătrână națiune occidentală” și că, din păcate, a moștenit „toate complexele noastre de inferioritate, patosul provincial al arderii etapelor și ingenuitatea unei culturi care nu și-a atins apogeul”. (pag. 161). O cultură și o societate românească în care exercițiile de admirație nu sunt la îndemâna oricui:
„Admirația e un act aproape pios, axat pe o percepție pozitivă. Vezi o personalitate marcantă numai din profilul său de efigie, privindu-i aura și pipăind materia primă a faimei sale. Mi-e greu să cred că admirația mai are zile într-o epocă a resentimentului travestit justițiar și a corectitudinii politice transformate în religie civică a drepturilor omului (…) Printr-un soi de pervertire fals umanistă a modelului christic, am ajuns să convertim orice afigură suverană într-un țap ispășitor: nu mai admirăm decât ceea ce putem distruge sau măcar batjocori”.
Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut) de Teodor Baconschi
Editura: Polirom
Anul apariției: 2018
Nr. de pagini: 168
ISBN: 978-973-46-7239-4
