Editura Polirom publică ediţia a II-a, revăzută, a unei cărţi de senzaţie, care a rămas în memoria cititorilor de literatură română contemporană. Rădăcina de bucsau, de O. Nimigean, apare acum în colecţia Top 10+, iar Bookhub.ro vă oferă un fragment şi vă recomandă cu drag acest roman, în caz că nu l-aţi citit deja.
DESPRE CARTE
„Este despre căutarea de sine, despre iubire şi ură, acel amo et odi al cuplurilor dintotdeauna, despre a crede şi a nu crede în acelaşi timp, despre decrepitudine şi demnitate în acelaşi timp, despre laşitate şi eroism în acelaşi timp, despre una, despre alta, ba chiar despre un gîndăcel cu elitrele verzi-smaragdii sau despre floarea galbenă de dovleac, deschisă ca pîlnia unui gramofon.” (O. Nimigean)
„E de trei ori mai dihai decît Moartea domnului Lăzărescu, spunea Dan C. Mihăilescu. Aşa e. A judeca însă Rădăcina de bucsau drept un roman strictamente realist înseamnă a-i rata complet planul de adîncime; care e, nu mă sfiesc s-o spun, acela al unui mare roman mistic. Liviu, personajul-narator, e un hibrid între Alioşa şi Ivan Karamazov; iar romanul devine eposul unei conştiinţe care nu poate să iubească lumea pe care vrea s-o iubească. Dar neputinţa de a iubi e iadul, ne învaţă acelaşi Dostoievski; aşa încît Rădăcina de bucsau e romanul unei iniţieri în infern. Cum care infern? Acesta al nostru, al tuturor. Chiar şi al domnului Lăzărescu, cum bine spunea D.C.M. Nu mai puţin însă şi romanul unei nostalgii a paradisului.” (Radu Vancu)
FRAGMENT
— Poamă curată, mă băiatule! Nici nu ştii ce pierzi! Sau ştii? Despre miticii de Bucureşti îţi spun io altădată! Dă‑i în pcizda mîne‑sa! Auzi, îmi cer ei mie – ei…, adică mie! – „să demitizăm“! De acord, pulanilor, demitizăm tot ce vrea muşchii voştri, demitizăm la sînge, moşiule, da’ n‑ar fi mai sănătos ca mai întîi şi la‑nceput să demiticizăm?! Întîi demiticizăm şi p‑ormă demitizăm, Gogule! Demitizăm la greu, futu‑tă‑n nară dă dăştept! Livioaş, zi şi tu ceva!
— De‑ti‑mi… De‑mi‑zi‑ci… De‑mi‑ticizăm, Popule!
— Libertate de pălăvrăgeală!… Asta‑i de la poliţie. O diversiune de‑a lor! (Acum o ia de la capăt… Pic.) Cum te‑apropii de ce nu le convine, cum ţi‑au închis gura! Politica pumnului în gură. Au adaptat la democraţie învăţătura tătucului Stalin! Într‑un fel sau în altul. Eşti cooperant, nu faci probleme, cum zic securiştii, primeşti şi tu un zgîrci. Faci pe nebunul, te‑au împins pe linie moartă, n‑ai decît să strigi pînă‑ţi vine acru‑n pulă. Unde‑i Valerian Stan, paregzamplu, care s‑a apucat pe bune de controale la guvern? Ori tipii de la CNSAS, Catalan şi Stănescu, parcă? Unde‑i Dan Petrescu? De Goma nici nu mai pomenesc, e bătaie de joc naţională! De Goma se tem ca de Sfîntu’ Ilie, să nu‑i trăsnească! Cît nu‑i atingi la situaţie, îi doare‑n cur de principii! Îi doare‑n cur, dar le ţin toată ziua‑n gură! Că oricum nu‑i ia nimeni la bani mărunţi, în sensul propriu. (Mîine la prima oră o să fiu la spital. Adevărul este că m‑a înduioşat cu frica ei de puncţie. În mintea ei, acul de siringă seamănă cu o suliţă pe care cineva nemilos i‑o înfige între coaste. Aşteaptă puncţia ca pe o execuţie…) Băi, mi se face silă! Să nu‑mi vorbeşti mie de intelectualitate (Nici nu mă gîndesc!…), de scriitorime, de societatea civilă, de GDS, de Pârvulescu, de Alistar, de Ioniţă sau mai ştiu eu de care! Activism alimentar! Jertfă patriotică! (Sorry, Popule, nu mă interesează acum Pârvulescu şi Alistar… Reluăm altădată… Junghiul…) Mai iese cîte ceva la iveală abia cînd îşi scot tartorii ăi mari ochii între ei, înainte de alegeri. Şi se‑ngroapă după… Cum a rămas cu frauda electorală din 2004 denunţată de Băsescu înainte de a cîştiga preşedinţia, cînd era pe muchie? Cum rămîne cu „Ne‑ntîlnim la ţepe!“ ? Poate la ţepele lor de ţepari! Livioaş, dragule, dacă vrei să‑nţelegi ceva din Românăria – ajungem, pe treabă bună, şi la alţii! –, uită‑te după centrele de interes şi vezi cum se leagă ele cu centrele de putere propriu‑zisă! Cată banii! Să sparie gîndul, peste tot dai de metastazele Securităţii şi Partidului! Cancer, băiatule! Ne‑au dovedit! Ne‑au băgat pula‑ntre buci, ne‑au pus pizda pe nas, ne dau muie fără pauză de la revoluţie!… Nici nu era greu! Atunci, cu Punctul opt de la Timişoara, s‑a pierdut partida… Am fost în stradă, am cîntat. Mai ţii minte?
Artemiu răcneşte fără voce, cu un patetism dezamorsat de autoironie şi chercheleală:
— Noi susţinem punctul opt de la Timişoara!
Luat de avînt, continuă:
— „Mai bine haimana, decît activist,/ Mai bine mort, decît comunist!“ Ha‑ha‑ha! „Mai bine comunist decît mort!“, cre’ c‑aşa o gîndit ăia ai lui Iliescu! Ca rumânu’ : „Mai bine să plîngă mă‑ta decît mama!“. Proşti am fost, mă Liviu! Secuii de la Odorhei au înţeles din prima cum stă treaba, întîi au descăpăţînat, la cald, tot ce‑au prins, miliţieni, securişti, români, unguri, şi pe urmă, teşec, chirecsepenmindenrendbenostopiţulaiot, stem de vorbe, ziceţi la voi! Atunci, la revoluţie, pînă nu se dezmeticeau, trebuia să‑i belim, Cristoiu mamii lor, cu Iliescu‑n frunte! Ne‑au îmbrobodit cu „Fără violenţă!“, pînă şi‑au văzut sacii‑n căruţă! Da’ ei l‑au lichidat pe Ceaşcă fără să clipească! Aşa se face, frate, la revoluţie! Cu violenţă, futu‑i mama mă‑sii, ca la deratizare! Dacă nu‑i stîrpeşti sămînţa, şobolanul te muşcă de coaie! Şi pe urmă îţi cere să‑i numeri ouăle. Da’ cu cine să faci revoluţie în Românăria? Aici şi dacă‑ncepeam cu Robespierre, incoruptibilul, cu George Washington, cu Bolivar ori Marti, zi pe cine vrei, Troţki, Lenin, revoluţionari adevăraţi, nu lăbari… cu Garibaldi, poftim!… în două săptămîni îşi trăgeau buticuri, peste o lună mînăreau privatizarea, peste un an păpau comisioane grele, azi aveau cefele cît burtoiu’ meu!… Băi, dacă nu mureau copiii ăia, nici nu mi‑ar părea rău, cîca‑m‑aş, ăştia sîntem, asta merităm, bonjur şi hai siktir, popor, na, suge de‑aicea! Da’ au murit, săracii, de pomană!… Ne‑am bătut joc de ei!… Am rămas tot cu cururile estea cu ochi!… Am să‑ţi spun o chestie, ştii cînd am înţeles io că nu mai există nici o speranţă? Nu la alegeri, nu la mineriade, n‑are să‑ţi vin‑a crede… Cînd a acceptat Dan Grigore pianul de la George Păunescu. Atunci mi‑a fost clar că s‑a terminat…
Artemiu s‑a posomorît, se uită‑n pahar. Mă pregătesc să ne urăm „Noapte bună!“ şi să mă‑ntind, în sfîrşit.
— Şi‑acum, fratele meu, să ne ocupăm o ţîrucă şi de situaţia internaţională!
DESPRE SCRIITOR
O. Nimigean (n. 19 iulie 1962, Năsăud) a publicat poezie (Scrieri alese, 1992; Week-end printre mutanţi, 1993; Adio, adio, dragi poezii, 1999; Planeta zero, 2001; Nicolina Blues, 2007, premiile revistelor Observator cultural, Transilvania şi Mişcarea literară, nominalizare la Premiul revistei Cuvîntul şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România; Nanabozo, 2014, Premiul USR Sibiu, Premiul Cenaclului „Republica” Chişinău; Nu-ţi garantează nimeni nimic, 2014, antologie), proză (Mortido, ed. I, 2003, Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, ed. a II-a, 2013), critică şi publicistică (Inerţii de tranziţie, altruisme & bahluviuni literare, feat. Flori Stănescu, 2006). Este coautor la Cartea roz a comunismului (2004) şi la Dicţionarul limbajului poetic eminescian (2005). A fost selectat în antologiile Grenzverkehr. Literarische Streifzüge zwischen Ost und West (2006), O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul al XX-lea (2007), New European Poets (2008), The Vanishing Point That Whistles: An Anthology of Contemporary Romanian Poetry (2011), Moods&women&men&once again moods (2015). Prima ediţie a romanului Rădăcina de bucsau (2010) a primit Premiul USR Sibiu, premiile revistelor Observator cultural, Transilvania şi Tiuk! şi Premiul Naţional pentru Roman, acordat în cadrul Colocviilor romanului românesc contemporan de la Alba Iulia.
Credit foto scriitor: Mircea Struţeanu
