Probe de empatie, de Leslie Jamison

Este mai degrabă despre durere. Despre durerea de a te părăsi şi de a locui în pielea altcuiva, atent la ce se întâmplă în jur. Pentru că a te părăsi doare. Leslie Jamison ştie asta. A exersat-o pe propria piele, făcând pe actriţa într-un spital şi simulând diverse roluri, pentru a le testa medicilor abilităţile şi capacitatea de empatie. Experimentul respectiv i-a servit drept lecţie de viaţă şi, printre altele, i-a livrat titlul acestei colecţii de eseuri, „Probe de empatie”, publicate în volum la patru ani de la romanul de debut (The Gin Closet, 2010).

Excepţionalitatea scriiturii lui Leslie Jamison stă în faptul că ea nu o face pentru a demonstra cuiva ceva, eventual talentul, măreţia, priceperea, ci pentru că aşa se simtea ea bine. Şi se simte bine cunoscând răul altora, ascultându-l şi încercând să-l înţeleagă. Plângerile oamenilor, chinurile lor, uneori ignorate, alteori luate în derâdere de mulţi. Pentru ea, empatia înseamnă să-ţi imaginezi durerea celorlalţi, însă nu fără nişte limite. După cum spune într-un interviu tradus de Luiza Vasiliu pentru „Dilema veche”, „excesul de empatie poate deveni obositor şi nici nu e foarte eficient”.

Totuşi, ce reuşeşte prin eseurile sale, unul mai bun, dar şi mai diferit ca altul? Ce reuşeşte când îi ascultă pe unii care au impresia că le ies fire de păr prin piele şi nu-i înţelege nimeni? Ori când stă cu alţii, aparent la fel de „nebuni”, care aleargă un ultramaraton pe un traseu incredibil de dificil, cu numai câţiva kilometri, în zeci de ore? Când îşi desface în felii peste felii reacţia emoţională la propria operaţie pe inimă ori la atacul unui necunoscut?

Cred că, dincolo de eventualul patetism al expresiei, se cunoaşte mai bine pe sine. Şi impresia mea este că Leslie Jamison ridică jurnalismul la cote foarte înalte, folosindu-se de el pentru a se privi în oglindă. E aici un tandem, o echipă, cum rar găseşti. De altfel, iată ce spune ea în acelaşi interviu:

„Fără să fiu prea invazivă, cred că jurnalistul trebuie să spună o poveste despre subiectul lui pe care subiectul n-ar putea s-o spună despre sine. Altfel, ce rol joacă jurnalistul în afară de a da glas unor memorii vorbite de un ventriloc?”

Aşa că, poate „probele de empatie”, textele sale, experimentele sale, nu sunt atât despre empatie, cât despre noţiunile şi mai profunde care o compun: despre durere şi ascultare. Şi nu e ca şi cum astăzi îţi impui „gata, ascult!” şi se face. Nu, nu e o chestie automată, pentru că şi empatia cere modalităţi speciale de abordare:

„Ideea este că ar trebui să empatizăm din curaj, iar asta mă face să mă gândesc la cât de mult din empatia mea se trage din teamă. Mi-e teamă că necazurile celorlalţi mi se vor întâmpla şi mie sau că cei din jur vor înceta să mă iubească dacă nu le adopt problemele ca şi cum ar fi ale mele.”

„Probe de empatie” este o carte pe care o asemăn în intimitatea lecturilor mele cu autobiografia lui Novak Djokovici, publicată tot la Editura Publica. Dacă atunci am renunţat (o perioadă) la gluten şi la pâinea albă, după ce am văzut cât de profund i s-a schimbat viaţa lui Novak după ce a trecut la altă dietă, acum, sunt convins că odată cu eseurile lui Leslie Jamison o să fiu ceva mai atent (măcar o perioadă) la nevoile şi durerile (uneori neexprimate) ale celor din jur. După mine, o carte bună îţi schimbă viaţa. „Probe de empatie” are acest potenţial.

Leslie Jamison vine la Bucureşti, pentru conferinţa „The Power of Storytelling” (9-10 octombrie).

Sursa foto: http://www.lesliejamison.com/

Editura Publica;