Porcii lui Tudor Ganea

Celebrarea Supremă a Marii Uniri. Sub zodia pestei porcine, viitorul naţiei…

Câţi români mai au un simţ al umorului… normal? (Ce poate fi) Acordat la umorul şi satira, plus imaginaţia debordante ale lui Teo Ganev, pardon, Tudor Ganea? Oare câţi ar avea ceva împotriva Râsului sănătos, homeric, sanitar? Sau împotriva râşilor, felinele noastre naţionale, împotriva nucilor, Ielelor, unei anumite normalităţi… Călcând pe impostură, intoleranţă, întunecare?

Ispita şocării românilor (prin literatură) cu „ameninţări” apocaliptice este marcă înregistrată, după cum am mai sugerat în cronicile la Cazemata şi Miere, cărţi care au făcut ceva vâlvă la apariţia lor, la început Constanţa fiind condamnată profetic la reînnoire, printr-un fel de inundaţie, apoi Bucureştiul şi împrejurimile sunt rase de un cutremur, (Constanţa în Cazemata, capitala în Miere).

În Porci întreaga Românie, nu e clar dacă dodoloaţă sau nu, dar după numărul Căluşarilor se poate să nu, unul dintre cei opt Căluşari fiind doar al Moldovei, nu al Moldovei mari, aşadar întreaga Românie, supusă unui Mare Vătaf şi unui creştinism upgradat, ultrarafinat, simplificat, în care Sărbătorile pascale şi Crăciunul dispar, Rusaliile devenind singura sărbătoare şi zi liberă, excepţie făcând zilele libere surpriză (care îşi au originea probabil în zilele libere acordate în timpurile noastre, tam nesam, probabil pentru a satisface cererea nomenclaturii cu afaceri în turism), unde crucea veche este înlocuită de o cruce „rotundă”, BOR fiind lichidată (preoţimea masacrată, este înlocuită cu Diaconi), aşadar, repet, întreaga Românie, cam peste un veac sau două (este vehiculată cifra de 266, p.116, cu 266 de ani în urmă începe ascensiunea Vătafului, care avea atunci 20 de ani şi era şofer la protipendadă), este aproape de nerecunoscut, în condiţiile în care şi geopolitica „de proximitate” este, după cum ne este sugerat, una a zidurilor, începută, se pare, în epoca lui Viktor Orban, ofensiva turcilor fiind oprită, mândri de Ştefan, de Vlad, de Mihai, mândri, abia de bravii români, Grecia şi Italia fiind deja paşalâcuri, într-o bătălie monumentală la Mamaia Nord, parcă, când şi-a început cariera şi ascensiunea Marele Vătaf… Noua Românie, izolaţionistă, îşi baza politica pe… Cercetare, descoperirile savanţilor în ceea ce privesc grefele de organe porcine pentru oameni, „Leacul”, prilejuind o viaţă mult mai lungă, supusă însă unor reguli pentru care Marele Frate ar fi fost invidios…

Universul construit este unul demn de cinematografia unui Terry Gilliam şi, ca să continui delirul meu comparatist, literar suntem în faţa… a, da, pesta porcină africană te face să te gândeşti şi la Ciuma lui Camus, poate şi la universul lui Saramago din Eseu despre orbire (adică T. Ganea este tot atât de iscusit în a construi „o lume” care uneori pare a fi atât de credibilă încât ţi se face pielea de găină sau de condamnat la moarte, la muncă veşnică, dar şi la orgii organizate dionisiac, cu grătare uriaşe concepute catapultic, să arunce mulţimii din faţa Casei Poporului, devenită Bordeiul, mii şi mii de mici, cărnuri, iar din fântânile din jur să curgă muştarul; parcă nu prea se consumă alcool în cartea asta, dar se poate să fie o scăpare, este posibil ca bravii urmaşi ai lui Burebista şi Deceneu să fi scos viţa de vie din planul de nemurire forţată!), dar, comparativ, la Camus şi Saramago totul este tern; „nebunia” lui Tudor Ganea ar fi mai apropiată de cea a lui Sansal, cu al său 2084, dar este un viitor pur sânge românesc, verde, mândru, unde mitocănia (savant-medicală) şi nesimţirea, cu tot cu minciuna şi ticăloşia, sunt aduse la un nivel nou, de cod al bunelor maniere mustind de bălegar, degustarea şi dezgustarea fiind la maximum posibil (dar Tudor Ganea ne poate, cu siguranţă, surprinde în continuare, poate da literatura mai tare!), deoarece porcarii, demni urmaşi ai lui Lică Sămădău şi ai unor contemporani de-ai noştri, devin elementele cheie ale noului stat, ca şi savanţii-cârtiţă, amintind numai prin invenţii de agentul 007 şi de Q, rotiţele angrenajului controlat de către Marele Vătaf şi cei opt Căluşari, de reţelele lor de spioni, agenţi secreţi sau ce-or mai fi fost…

Vătaful ajunge, evoluţionist, să comunice prin… băşini, traduse, în special, la întruniri, de obicei, de aproape personajul principal, Căluşarul de Ilfov, Vasile Târnă, singurul cu povestea vieţii relatată într-un capitol separat, devenit un fel de, era să spun buca dreaptă a Vătafului, omul său preferat de fapt, pe care l-a învăţat cam tot ce ştie, precum faptul că Vătaful

„a reînviat datinile şi tradiţia ce ne face unici printre popoarele Europei şi el a scuturat ideile putrede venite din afară. Căci transcendent este poporul nostru care a fost pus de Bunul Dumnezeu de pază în buza Europei, care a prosperat cărată în cârcă de umerii mândrei naţiuni române. Şi pe cârca noastră s-au ridicat catedralele vestului şi pe creştetele noastre au jucat străinii ţonţoroiul. Dar astăzi totul s-a reglat, mândri ascultători. Totul s-a reglat. Cinste Vătafului!”

Este finalul unei transmisii pentru „vorbitoare”, dar şi video, câteodată, probabil captată şi prin Mio-Reţea, internetul nostru din viitor!

Este o răfuială şi cu etnocentrismul şi cu naţionalismul şi patriotismul de paradă, demagogic, care caută vinovaţi afară pentru răul pur dinăuntru, este o monstruoasă, imensă parabolă-farsă, o trans-alegorie epopeică, o carte pe care ar admira-o cu siguranţă un Rabelais, un Swift sau un I.L.Caragiale, ca să nu zic ceva şi de Cioran, Andrei Pleşu ori Patapievici, care au încercat însă, sic, eseistic să sublinieze anumite defecte ale poporului carpatico-danubiano-pontic! Sic, again! Evident, Rabelais şi Swift nu au avut nimic cu românaşii noştri bravi, ca bradul, proşti ca gardul, ci doar cu umanitatea retrogradă, tribală, primitivă!

Seminţele unui astfel de regim totalitar, supra, mega înfiorător, s-ar putea găsi chiar în zilele noastre, scheletele din Piaţa fostă a Victoriei fiind aşa, un semn făcut cu ochiul pentru valurile de proteste contemporane… Într-una dintre cele mai terifiante scene, toate acele schelete, într-un fel de simbioză, vorba vine… bio!, cu „măruntaiele” tuturor cadavrelor de autoturisme din zonă, au parte de o „Înviere lungă”, cu ajutorul Apei-Vieţii, transformându-se într-o armată de zombi care atacă un cuib al unui „stat paralel”, scuzată să fie comparaţia… Evident, acele schelete fuseseră ale unor protestatari din zbuciumata epocă de după descoperirea leacurilor minune: „Le-au putrezit hoiturile pe care azi le conservăm ca atenţionare pentru posibili Melci”.

Desigur, există şi mişcări de rezistenţă, cu Melci, Iele, ocrotitori ai nucilor şi râşilor, dar e greu într-o dronocraţie să rezişti, să te ascunzi, porcii, fratele porc, după cum îl alinta Constantin Noica, este în toate, că doar de partide nici nu prea mai este nevoie, Căluşarii sunt antologici, un fel de super-anti-eroi, purtaţi de drone superşmechere, adevăraţi maeştri ai artelor marţiale, învinşi sau nu până la urmă de un fel de oracol ca din „Matrix”, de aici şi dronele de pe copertă, caraghios de inocente faţă de grozăviile din carte. Le spune la un moment dat Vătaful:

„Băieţii mei! Voi, care v-aţi ridicat pe aripile Sfântului Stres, fără de care naţiunea română n-ar fi înflorit în veci mai mândră decât popoarele din jur, prin Cearcăne, Neputinţa Înghiţirii, Sângele Slăbit, Tremur, Marea Frică şi Leşin, în voi şi Nimburile voastre stă puterea marii încercări prin care trebuie să trecem. Să nu vă fie milă, căci Tocarea ce azi o vom începe va înflori la anul, ca viţa de vie ce trebuie tăiată în primăvară spre a da rodul struguraşilor în toamnă. Altfel, mare pericol ne aşteaptă. Va creşte o generaţie de Melci. Şi ordinea va dispărea. Căci Melcii ies din rând şi trag înapoi. Îşi aleg fiecare drum propriu. Şi nu-şi cinstesc cum trebuie neamul. Şi scuipă pe datini. Şi privesc îngălat. Nu se-nhamă la jug. Şi-n balele lor se opintesc viteza şi progresul, ca într-o mocirlă neagră. Şi sărmanii porcuşori vor fi mâncaţi de râşi, căci Melcii sunt împotriva vieţii lungi şi a Cearcănelor prin care poporul nostru s-a ridicat atât de sus.

Călcaţi am fost în picioare şi umili ne-am ridicat întotdeauna, umili, dar cu inima mare, deschisă întru Domnul ce stă de vorbă cu babele în faţa porţilor din satele noastre în care dospeşte nemurirea. Iisus se plimbă printre noi, iubiţii mei. Iisus se plimbă prin curţile românilor şi stă cu ei de vorbă. Aşa a fost din pururi şi vecii vecilor. Căci fără credinţă – care e cartea de vizită a poporului român – nu am fi descoperit Leacul şi Apa-Vieţii. Am fost încăpăţânaţi să credem. Trimise au fost de Cel de Sus. Căci, privind cu ochişorul larg deschis în frunzişul istoriei, în timp ce alţii sărbătoreau victoriile făurindu-şi arce înalte, românii se încolonau umili pe sub mica Poartă a Sărutului şi ţineau Sfântul Post în tăcere, cuminţi şi cu frică de Dumnezeu. Aşa s-a renunţat la Marele Arc din Bucureşti şi sub derâdere au fost trecute toate modelele copiate din afară. Căci primitiv, dar sfânt este poporul român şi ca atare Dumnezeu a făcut ordine în iureşul nedreptei istorii şi ne-a oferit Leacul. Eternitatea, dragii mei, îi pişcă pe români. Un neam mic, dar cu piepturile mari. Căci între coaste avem aripi, nu inimi! Aripi de îngeri ce bat suflarea mântuirii. În fiecare român Dumnezeu şi-a găsit o mică gazdă. Suntem contaminaţi cu veşnicie! Suntem bolnavi de nemurire! Suntem injectaţi cu performanţă divină. Suntem şi noi pe aici, umili, dar suntem! (…) Şi vechea Biblie a fost nedreaptă cu martirii noştri şi prin suflarea Diaconilor s-a readus echilibrul între paginile Sfintei Cărţi, iar acum este mai dreaptă, mai simplă, căci complicat este Domnul în simplitatea lui pe care abia acum românii o pot înţelege pe deplin (…) Bogăţia unui neam arde în datinile şi arta lui populară. Acolo trosneşte focul devenirii noastre ca naţiune. (…) Pâinea lui Dumnezeu este acest neam călcat şi bătut de istorie. Şi mândri suntem de obârşia noastră. Mândri! Mândri! Mândri!” (pp.118-120)

Bref, Teo Ganev, p.186, de optzeci de ani crainic al tocărilor executate de Căluşari (expediţii de pedepsire şi eradicare a rezistenţilor, dizidenţilor, transmise în direct, pe diverse nivele de audienţă, existând cinci categorii de… cetăţeni şi audiţie şi vizualizare), fuge în timp, supravieţuind unei lovituri de stat şi de râs copios (evident, trebuie să mă opresc, nu pot, nu am voie să destăinui prea multe din surprizele nenumărate ale unei cărţi care avertizează serios, dincolo de dimensiunea de bufonerie mistică, asupra pericolelor unui tip de mentalitate anacronică asupra organizării şi mersului societăţii, despre care scrie Cristian Unteanu, în „Adevărul” din 23 august 2018, în articolul intitulat „Vulnerabilizarea României: mic ghid de lucru”), se întoarce în vremurile noastre şi devine… un fel de căluşar aşteptat, mântuitor prin Porcăria literaturii româneşti, printre atâtea piftii, chiftele, zeamă lungă, sărmăluţe literare, arătând lumii Golemul pseudo-spiritualităţii!

Şi semnează, simplu, Tudor Ganea! Mândru!

Altfel spus, Povestea porcului upgradată, de nepovestit, cu închinări la moaştele lui Ion Creangă!

Porci de Tudor Ganea