O ciocnire între lumi și personaje obligate să înoate împotriva curentului

București, 15 noiembrie 2018— Ianuarie. Wisconsin. Frank și Ema își duc traiul monoton în micuța lor fermă pierdută într-un ocean de gheață și zăpadă. Liniștea le este tulburată în momentul în care un vechi prieten de-al lui Frank vine să stea pentru câteva zile în casa lor. Un ciudat comis voiajor îi urmează la scurt timp, iar viața lor nu va mai fi niciodată la fel.

Acesta este sinopsis-ul spectacolului „Pluto” de Sam Shepard, premiera lunii noiembrie la unteatru. Evenimentul are loc joi, 15 noiembrie, de la ora 20:00. Spectacolul este regizat de Cristian Balint, după un text tradus și adaptat tot de el. Scenografia și grafica afișului au fost concepute de Tudor Prodan, iar din distribuție fac parte Bogdan Nechifor, Irina Antonie, Liviu Romanescu și Cristian Balint.

Întrebat care este motivația de a pune în aplicare acest proiect, regizorul Cristian Balint spune:

Am ales Pluto pentru că îmi plac ciocnirile între lumi și personajele care sunt silite să înoate contra curentului.

Credit foto: Andrei Gîndac

Cu o carieră de peste jumătate de secol, autorul Sam Shepard a fost un actor, dramaturg, scenarist și regizoramerican, laureat al numeroase premii și distincții, dintre care cel mai important, primit de Shepard în 1979, a fost Premiul Pulitzer pentru dramă, pentru piesa sa „Buried Child”. Piesele lui Shepard sunt cunoscute pentru elementele lor sumbre, poetice, suprarealiste, comedia neagră și personajeledezrădăcinate, care trăiesc la marginea societății.

Credit foto: Andrei Gîndac

„Pluto” se înscrie în aceste coordonate. Pluto este zeul lumii de dincolo și rădăcina cuvântului plutoniu. Este un element chimic care se regăsește în cantități mici în natură, dar este fabricat în reactoare nucleare și este utilizat drept combustibilși explozibil în armele de fisiune nucleară.Sam Shepard a intrat în producție cu textul său cu puțin timp înainte de alegerile din SUA din 2004. Textul este gândit ca o satiră la adresa partidului republican, a administrației care ocolește adevărul sau care minte direct, și chiar la adresa idilicului din regiunea Midwestern.

Însă spectacolul propune câteva teme relevante pentru societatea contemporană în România: dezintegrarea accelerată a dreptului la viață privată, patriotismul grosolan și atitudinea egoistă și obtuză a administrației față de pericolele generate de energia și armele nucleare sau de negarea drepturilor civile și a vieții private.

Credit foto: Andrei Gîndac

Biletele pentru spectacolele de la unteatru sunt în vânzare pe platformele specializate, iar detaliile sunt disponibile pe unteatru.ro. Rezervările se pot face prin sms la 0721 268 516 sau email la rezervari@unteatru.ro , specificând numele, data, spectacolul și numărul de locuri.

Despre unteatru

unteatru a respirat pentru prima oară pe 25 iulie 2010 , născându-se din entuziasmul regizorilor Andrei și Andreea Grosu. Aici nu aplauzi pentru că trebuie, ci pentru că simți.

unteatru promovează o generație de artişti, regizori, actori, muzicieni, coregrafi și artişti plastici. unteatru promovează educaţia prin cultură. unteatru asigură un spaţiu de repetiţii şi producţii care merită expunere. La unteatru se montează clasici reactualizați, autori contemporani și spectacole laborator.

Despre Cristian Balint

Cristian Balint este actor (de televiziune, film și teatru), regizor, muzician, DJ, fotograf și jucător de poker. Din 2012 s-a stabilit la New York. Biografia completă este disponibilă online: www.cristianbalint.com

Despre parteneri

Partener principal unteatru: BRD Groupe Societe Generale, teatru trup și suflet

Plăcut de Radio Guerrilla.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura