Paula McLain, “Zbor în jurul soarelui” (recenzie)

Femei puternice

Exerciţiile de admiraţie nu sunt la îndemâna oricui. Firea omenească este mai degrabă egocentrică, rareori îi sunt proprii răsfrângerile asupra celorlalţi. Îţi trebuie timp, răbdare şi pasiune să te dedici altora, să te apleci asupra vieţii lor, să cauţi, să dai la iveală calități şi fapte care să-ţi smulgă strigăte admirative. Invidia găunoasă e la un milimetru distanţă, e deseori atât de greu să-i rezişti…

Foto credit : themusichall.org

Despre Beryl Markham, una dintre primele femei care a antrenat cai de curse şi care, ulterior a obţinut o licenţă de zbor B, terminând cu brio călătoria-record peste Atlantic, nu ştiam nimic până să citesc Zbor în jurul soarelui, cartea dedicată ei de către scriitoarea Paula McLain. Parcurgând iniţial nota autoarei, m-am temut să nu dau peste o carte motivaţională sau siropoasă, peste încă o biografie romanţată, cu vădit caracter cinematografic. Nu că aspectul filmic m-ar deranja, totuşi. Mă temeam să nu fie (încă) o carte cu teză explicită. O femeie scria despre o altă femeie, în fond…

Paula McLain face alegeri inspirate. Recurge la o naraţiune la persoana I, substituindu-se vocii lui Beryl Markham, astfel încât pare că romanul este o confesiune a naratorului-personaj. Dispare astfel şi caracterul docuficţional, deşi cartea, conform notei ataşate la final, a beneficiat de o documentare serioasă, inclusiv de o călătorie a scriitoarei în Kenya, pe urmele „personajului” său legendar, într-un ţinut de o sălbatică, virginală frumuseţe:

„Când ploile de martie cădeau peste câmpii şi peste feţele colţuroase ale coastelor, şase milioane de flori galbene se deschideau deodată. Fluturi roşu cu alb, dintre cei care arată ca o acadea răsucită, se roteau iute în aerul strălucitor”.

„Pe când Kenya nu era Kenya, când era veche de milioane de ani şi totuşi încă nouă, numele acesta îi aparţinea doar celui mai măreţ munte al nostru. Îl vedeai de la ferma din Njoro, în Protectoratul Britanic al Africii de Est – nişte creste ascuţite aflate la capătul unei câmpii aurii, întinse, cu piscuri acoperite de o gheaţă care nu se topea niciodată de tot. În spatele nostru pădurea Mau era albastră, înspicată cu ceaţă. În faţa noastră, valea Rongai începea să coboare şi continua aşa, învecinându-se într-o parte cu ciudatul şi înaltul crater Menengai, pe care băştinaşii îl numeau Muntele lui Dumnezeu, iar în cealaltă parte cu îndepărtatul lanţ muntos Aberdare, nişte dealuri rotunjite, de un gri albăstrui, care deveneau cenuşii şi roşiatice la asfinţit, înainte să se evapore în cerul nopţii”.

La o fermă dintr-un astfel de ţinut îşi începe aventura vieţii sale Beryl Markham, o femeie capabilă să lupte din răsputeri cu prejudecăţile bărbaţilor şi ale celorlalte femei deopotrivă, să lupte cu ea însăşi, cu inerentele opriri şi indecizii, cu oboseala şi cu, din când în când, insidiosul gând al renunţării. Kenya devine, pentru ea, simbolul libertăţii, acel „acasă” spre care va tânji mereu, oriunde o duce destinul. Un axis mundi în care provocările sunt prezente la tot pasul, în care viaţa şi moartea, fericirea şi nefericirea sunt într-o stranie coabitare. Părăsită de mamă, care nu suportă alegerea făcută de soţul ei (traiul la o fermă de cai din Africa), Beryl rămâne cu tatăl în Kenya încă de la cinci ani. Următorii nu vor fi deloc uşori:

„Multă vreme doar m-am simţit confuză, rănită şi incredibil de supărată. Mai erau căsătoriţi părinţii mei? Mama ne iubea sau măcar îi era dor de noi? Cum a putut să nu mă ia cu ea? Nu eram pregătită să-i pun tatei aceste întrebări. Ca toţi taţii, nici al meu nu era prea duios şi nu ştiam cum să-i împărtăşesc asemenea sentimente intime şi dureroase”.

În absenţa mamei, Beryl creşte ca o plantă sălbatică. E frumoasă şi liberă. O familie de kipsigi din pădurea Mau o adoptă într-un anume fel ca pe „o fiică albă a lui bwana alb al lor” (formulă de adresare din Africa de Est, cu sensul de stăpân), o iniţiază în tainele ţinutului lor aspru şi frumos. E băieţoasă. Propria feminitate, atunci când inevitabil tinde să se manifeste, o incomodează, contrariind-o. Face mai multe alegeri greşite, cum ar fi căsătoria pripită şi nefericită cu un alt fermier, Jock Purvis, din dorinţa de a salva situaţia financiară a tatălui ei. Legată de un bărbat insensibil şi gelos, Beryl se îndrăgosteşte, suferă, se oferă şi se retrage succesiv, căci mereu bărbatul iubit este deja al altei femei. Două sunt însă constantele existenţei sale: dragostea pentru Kenya şi pasiunea pentru caii de curse. Devine antrenor şi, după multe piedici, obţine brevetul oficial în acest sens. Toate victoriile ei sunt plătite scump, cu asumarea unei singurătăţi aproape totale, în care whisky-ul şi aventurile pasagere, precum şi creşterea şi antrenarea cailor sunt supapele salvatoare.

Interesante sunt, de asemenea, capitolele în care Paula McLain descrie cu fineţe întâlnirea memorabilă dintre Beryl şi prozatoarea Karen Blixen, avatarurile prieteniei lor, o relaţie frumoasă salvată de zgura degradării, în ciuda faptului că amândouă iubesc acelaşi bărbat. Karen este înfăţişată ca o femeie frumoasă şi enigmatică, puternică şi fragilă în acelaşi timp, o fiinţă capabilă de mari elanuri afective. Ca şi Beryl, iubeşte Kenya, o imortalizează în povestirile şi în memorialele ei de călătorie. Admiră, în Beryl, tinereţea, talentul şi perseverenţa, atribute ale femeii puternice. Ca şi Beryl, Karen se (re)găseşte singură în faţa marilor încercări. Ca şi ea, trăieşte în zariştea unui paradis deja pierdut, aşa cum îl surprinde Beryl într-unul dintre momentele ei nostalgice:

„Când Kenya nu era Kenya, Green Hills era în picioare şi tatăl meu mă iubea. Puteam să sar la fel de sus ca Kibi şi să merg prin pădure fără să fac niciun zgomot. Puteam să scot un facocer din bârlog mototolind o bucată de hârtie. Puteam să fiu atacată de un leu şi să supravieţuiesc. Puteam să fac orice, căci eram încă în paradis.”

Revenită în Anglia, pentru lecţiile de pilotaj, Beryl Markham ştie deja că nu (mai) aparţine acestui loc. Că nu i-a aparţinut, de fapt, niciodată. Descendenţa maternă a fost pur întâmplătoare. Ea este o sălbatică, în sensul nobil al cuvântului. O femeie liberă, o femeie independentă. Cu tot bagajul de eşecuri la purtător. Căci este om. Zborul ei peste Atlantic este un „zbor în jurul soarelui”, o rotire semeaţă peste tărâmul fermecat al propriei deveniri…

Editura: Humanitas Fiction