Apărut în anul 2024 la Editura Litera, în traducerea din limba engleză a Danei Purgaru, romanul Pantofii de lotus are delicatețea și dramatismul unei broderii chinezești de pe un șal tradițional. Acumularea de episoade contrastante, de răsturnări spectaculoase de situație, de grație și suferință purtată cu demnitate conturează două povești de viață din China imperială, aflată în pragul deschiderii spre Occident, în epoca războaielor opiului.
Universul ficțional este organizat în jurul ideii de reziliență și de adaptare a femeilor la condițiile de viață potrivnice pe care o societate patriarhală, tradițională, rigidă le oferă prin intermediul așteptărilor pe care le are de la ele. În felul acesta, se negociază continuu raporturile dintre adevăratele sensuri ale ideilor de sclavie și libertate.
Este de dorit ca o fiică să aibă o purtare modestă și supusă, elegantă și disciplinată, pentru a atrage o căsătorie avantajoasă pentru familie, ca răsplată a eforturilor depuse pentru educația ei. Datoria și disciplina sunt cele două precepte după care se ghidează viața unei fete. Dacă o căsătorie nu este posibilă, atunci, mai ales pentru categoriile sociale dezavantajate, este o practică obișnuită tranzacționarea în sclavie a unei fete mai puțin favorizate de soartă, astfel încât un oarecare profit să fie obținut de pe urma existenței ei.
O dată căsătorită, statut la care ajunge după intense negocieri între familii, mijlocite de pețitoare – o instituție în sine – femeia trebuie să-și facă datoria de a concepe un moștenitor, iar dacă nu este vorba despre nobili, măcar de băieți, folosiți ca forță de muncă. În plus, gospodăria, indiferent de statutul social, este condusă de soacra femeii, ce se comportă ca o stăpână autocrată. Soția trebuie să o asculte pe aceasta cu sfințenie și să-și aducă aportul la onoarea și bunăstarea tuturor prin orice mijloace i se par potrivite soacrei, în caz contrar, divorțul aruncând-o în rușine, sărăcie și singurătate.
Frumusețea și libertatea sunt posibile în această viață sumbră dacă femeia dispune de resurse prin care își poate construi un univers interior și dacă, prin muncă și pricepere, câștigă respectul celor în mijlocul cărora trăiește. Visele, idealurile, capacitatea de a le concilia cu cerințele familiei și ale societății conferă un fel de liniște și de împăcare, însă toate acestea pot fi spulberate la cel mai mic semn de abatere de la reguli.
Cam așa s-ar putea rezuma și explica viața celor două protagoniste ale romanului de față, Micuța Floare și stăpâna ei, domnișoara Linjing. Experiențele lor sunt redate prin propria voce, în capitole alternative. Sclava personală, muizai, și stăpâna au o relație tumultuoasă, dominată de egoismul lui Linjing. Deși ținta acesteia din urmă este de a deveni prietenă cu Micuța Floare, invidia și egoismul își spun cuvântul, iar muizai este o victimă a capriciilor stăpânei sale. Fata (are șapte ani când este vândută ca sclavă de mama ei pentru a salva restul familiei de la foamete) își vede ruinate una câte una posibilitățile de a se mărita cât de cât onorabil și de ieși din starea de sclavie. Una dintre condițiile pentru a fi acceptată ca noră într-o casă respectabilă sunt așa-numitele „picioare de lotus”, celebrele tălpi mici ale chinezoaicelor, obținute prin legarea cu fâșii de pânză udă, din ce în ce mai strâns, ce duce la deformarea oaselor și la curbarea lor, până la o lungime ideală de zece centimetri. De aici, necesitatea unui tratament special, exersarea mersului și existența unor pantofi speciali, brodați, curbați, pantofii de lotus. Pentru a o păstra lângă ea, Linjing o obligă pe Micuța Floare să-și dezlege picioarele, care nu mai au cum să revină la forma inițială după atâta timp, rămânând deformate, chiar mai respingătoare decât picioarele naturale. Fără a se resemna cu starea ei, Micuța Floare încearcă să evadeze, dar este găsită și pedepsită prin mutilarea a trei degete de la mâna dreaptă, esențiale pentru arta ei de a broda. Mai târziu, când ajunge la confreria surorilor celibatare, curajul și demnitatea în fața stăpânei îi aduc eliberarea din sclavie, chiar dacă traiul alături de surori înseamnă numai o altă formă de constrângere care, spre final, o pune în pericol de moarte.
Deși toată viața i s-a spus că singura cale de a fi în siguranță și, astfel, fericită, este supunerea, Micuța Floare este un spirit neîmblânzit, având ca unică preocupare libertatea și, de aici, independența și respectul celor din jur. Lipsită de perspectiva căsătoriei, îi rămâne arta broderiei și voința imensă de a o practica. Pentru asta, este capabilă să-și reeduce mâna mutilată să țină acul și să-l folosească, iar atunci când i se ivește ocazia, să-i convingă pe ceilalți că este la fel de pricepută, ba chiar mai mult, decât o doamnă cu picioare de lotus – prejudecata larg răspândită este că numai acestea pot să elaboreze motive și tehnici de brodat rafinate.
După peripeții demne de vechile basme chinezești, care îl țin pe cititor captivat, Micuța Floare câștigă ceea ce ea singură consideră a fi iluzia cea mai apropiată de adevărata libertate, precum și iubirea și căsătoria cu un bărbat merituos, care vede în ea nu un obiect, ci un partener egal. Deși admiră libertatea de care se bucură femeile europene pe care le întâlnește în Hong Kong, fata este conștientă că, în realitate, totul nu este decât aparență:
„Alegerea unui «bărbat merituos» sau decizia de a rămâne singure sunt luxuri pe care puține femei și le pot permite, fie că sunt britanice, fie americane sau europene” (p. 398).
Linjing parcurge drumul în sens invers, către pierderea libertății, deși este vorba numai despre libertatea de a fi ea însăși. Fiică favorită a unui tată altfel autoritar, răsfățată și cu permisiunea de a-și păstra picioarele naturale și a se putea bucura de activitățile favorite în aer liber, ea își pierde statutul și familia, o dată cu mama care comisese adulterul în urma căruia ea venise pe lume. Fiindcă fetele sunt responsabilitatea mamelor, ele sunt și cele care plătesc păcatele acestora, de aceea, Linjing este alungată din familie și ajunge la confreria de surori celibatare, condusă de mătușa pe linie maternă, Safir.
Dacă mai demult se lăsase pradă invidiei că Micuța Floare dispune de un talent rezervat de obicei doamnelor și pe care ea nu-l posedă, motiv pentru care nu reușește să câștige admirația mamei, acum Linjing devine prizoniera disperării și chiar a furiei împotriva sorții care i-a furat viața. De aceea încearcă să câștige inima nobilului stăpân al fabricii la care ajunge să lucreze împreună cu fosta muizai, iar respingerea acestuia o împinge la fapte ce au consecințe dramatice. Numai atunci, pusă în fața acestor consecințe și făcută să înțeleagă întreaga măsură a egoismului ei, Linjing ajunge la ispășirea care-i aduce libertatea de conștiință, permițându-i apoi să ducă o viață liniștită, dincolo de rănile din trecut.
Picioarele de lotus sunt un leitmotiv al romanului pentru că toate femeile își doresc siguranță care nu li se poate oferi decât prin căsătorie și prin nașterea unui băiat. Universul casnic este supus luptelor și intrigilor între nurori, pe de o parte, între nurori și soacră, pe de altă parte, între mame și fiice, între soții și soț, fiindcă în ierarhia familiei există reglementări riguroase în privința celei dintâi soții, a celorlalte soții, chiar și a concubinelor, numai amantele fiind în afara legii și, de aceea, supuse oprobiului public. Urmează sclavele, cu diferite grade de autoritate între ele. Peste toate acestea conduce mama bărbatului, urmată de întâia lui soție, ce are drept și asupra copiilor celorlalte femei. Nesupunerea este aspru pedepsită, cu divorțul, alungarea, mutilarea sau moartea.
Pentru libertate și pentru siguranță, este admis că trebuie plătit un preț. De pildă, Phoenix, mama lui Linjing, comite adulter, Micuța Floare evadează și este mutilată, la fel ca prietena ei, Ploaie de Primăvară, iar Safir conduce o confrerie de surori care au depus jurăminte de celibat, negându-și pornirile naturale către iubire și familie. Numai că, în felul acesta, nu se obține decât un simulacru de libertate, fapt de care nu este conștientă decât Micuța Floare.
Romanul se întemeiază de asemenea și pe multiplele aspecte ale relației dintre părinți și copii, dintre mame și fiice, pe de o parte, mame și fii, pe de altă parte, respectiv , dintre tați și fiice. Se remarcă și aici că prevalează binele general al familiei – în persoana tatălui, fără de care supraviețuirea devine problematică – iar copiii trebuie să-și îndeplinească datoria filială. Nimic nu este mai presus de onoarea și supraviețuirea familiei și a clanului, iar cea mai mare pedeapsă, dincolo de moarte, este ștergerea din rândul strămoșilor, fără drept la rugăciunile urmașilor.
Mama o iubește pe Micuța Floare și-i leagă picioarele de la vârsta de patru ani pentru a-i asigura o căsătorie fără probleme (cu cât trebuie făcute mai multe compromisuri pentru mireasă, cu atât mai rău va fi tratată în viitoarea familie), dar tatăl a murit, mijloacele de trai s-au împuținat, riscând moartea prin înfometare, singura soluție fiind tranzacționarea fetei, pentru ca mama, fiul cel mic și, în final, fetița să supraviețuiască.
Conform aceleiași povești de supraviețuire se desfășoară și viața prietenei Micuței Flori, Ploaie de Primăvară, al cărei tată este dependent de opiu, fapt pentru care fata a devenit sclavă. Libertatea este pentru ea un țel ce merită sacrificiu, de aceea încearcă să fugă, dar este prinsă și pedepsită prin mutilare, conform legii.
Între Linjing și tatăl ei, relația pare să evolueze destul de bine. Ea este fiica preferată, dintre toate pe care bărbatul le are cu soțiile sale, iar mama, Phoenix, este responsabila casei, ca primă soție. Fetei îi sunt permise picioarele naturale și o serie de activități altfel interzise pentru că îi este pregătită căsătoria cu un nobil progresist, cu vederi occidentale, care va avea o carieră în Vest. Prin această căsătorie, tatăl fetei va avea ocazia să promoveze în carieră, ceea ce va aduce prestigiu întregii familii. Reversul medaliei este că picioarele naturale îi asigură căsătoria numai în acea familie, iar logodna lungă și întâmplări neprevăzute pot să o împiedice și să-i distrugă șansele la o căsnicie în altă familie – după cum a și fost. În plus, comportamentul crud și despotic al propriei bunici față de nurori, printre care mama sa, o îngrozește pe Linjing și îi demonstrează că adevăratul cap al familiei nu este tatăl, ci mama lui, determinând-o pe fată să întreprindă o serie de acțiuni pentru a o păstra lângă ea pe Micuța Floare, chiar dacă înseamnă să-i distrugă acesteia viața. Când adulterul lui Phoenix este expus, din iubirea tatălui pentru fiica preferată nu mai rămâne nimic, iar fata este alungată.
Nici relația lui Linjing cu mama ei nu evoluează mai bine, fiindcă Phoenix este rece și autoritară, pare să o prefere pe muizai pentru talentul și istețimea ei, ceea ce le îndepărtează și mai mult. După cum amândouă sunt conștiente, „păcatul fiicei este responsabilitatea mamei, la fel cum păcatul mamei este povara fiicei” (p. 202), motiv pentru care tot ce poate face Phoenix pentru fiica ei, după ce este expusă, este să schimbe propria viață pe posibilitatea ca Linjing să nu meargă la mănăstire, ci la confreria mătușii ei.
Datoria față de familie și respectul față de tradiție sunt cerințele fundamentale pe care trebuie să le îndeplinească un moștenitor merituos, fapt pentru care iubirea dintre Micuța Floare și Nobilul Siu Je pare a fi sortită eșecului. Că iubirea lor se împlinește, chiar dacă el este dezmoștenit, mai mult, că devin soț și soție, deși în Hong Kong, este rezultatul tenacității cu care fosta sclavă își urmărește idealul de libertate și demnitate, al forței sale interioare, care învinge obstacolele.
În alcătuirea universului epic se întrețese prezența influenței Occidentului asupra obiceiurilor și moravurilor Chinei. Singurele repere temporale clare apar în Epilog: „Martie, 1895, Concesiunea Internațională, Shanghai”, respectiv, „Octombrie, 1896, Insula Hong Kong”, conținând de asemenea, indicii despre locurile în care se află cele două protagoniste. Totuși, unele dorințe și scopuri ale personajelor, unele întâmplări, prezența domnișoarei Hart plasează acțiunea romanului în perioada războaielor opiului, care au determinat deschiderea Chinei spre Vest, cu tot ce a adus aceasta, bun sau rău. Din vina străinilor, a „fantomelor albe”, cum sunt numiți, consumul de opiu face ravagii în rândul localnicilor, una dintre victime fiind tatăl Ploii de Primăvară, care ajunge sclavă. Necesitatea de a-i accepta pe străini și nevoia de a colabora cu ei îl determină pe tatăl lui Linjing să-i lase fiicei picioarele naturale pentru a se putea căsători cu un bărbat ce va intra în diplomație în Occident. Aceeași necesitate îl determină pe Nobilul Siu Je să ia unele măsuri pentru a-și moderniza afacerile și pentru a face tranzacții cu parteneri americani. Pe de altă parte, Vestul aduce idei de drepturi pentru femei, cum ar fi posibilitatea de a trăi singură, din propriile venituri, sau de a se căsători din dragoste, străine chinezoaicelor. Cum însă amestecul de speranță și de tragedie, de forță și delicatețe conturează atmosfera acestui roman, dreptul femeii la libertate și la fericire, într-o lume a bărbaților, se dovedește a fi o iluzie chiar și pentru cele din Occident. Mai mult, în ciuda clamatei colaborări dintre străini și chinezi, în teritoriile ocupate/concesionate, există o clară delimitare între aceștia, în ciuda unei atmosfere mai puțin încordate decât în restul țării și a posibilităților de trai pentru toți:
„(…) astăzi chinezii nu pot locui în Central, Mid-Levels și în Peak. Dar nu va fi mereu așa. Într-o bună zi, vom impune respect și vom reuși să devenim egali cu englezii. (…) orice este fezabil, pentru noi și pentru Hong Kong, dar va fi nevoie de timp” (p. 400).
Ideile pe care se întemeiază romanul sunt explicate în Epilog și în Nota autoarei, în încercarea de a accentua aspecte puse deja în evidență un conținut narativ bogat. De asemenea, scriitoarea își menționează modelul literar – Mândrie și prejudecată – și sursele de inspirație, poveștile din China de altădată și viața celor două bunici care i le istoriseau. Toate aceste fapte se înscriu în tendința generală a comunicării deschise a autorilor cu cititorii și a unei transparențe a intențiilor celor dintâi, în așa fel încât luările lor de poziție pe diferite teme să fie pe deplin înțelese.
Pantofii de lotus atrage prin exotismul unui univers și al unei epoci puțin cunoscute publicului occidental, precum și prin actualitatea unor teme ce transced timpul și spațiul, alături de o artă narativă ce valorifică suspansul și dramatismul.
Pantofii de lotus de Jane Yang
Editura: Litera
Colecția: Blue Moon
Traducerea: Daniela Purgaru
Anul apariției: 2025
Nr. de pagini: 416
ISBN: 978-630-342-649-5
Cartea poate fi cumpărată de aici.