Zoltán Balázs se raportează la actul artistic într-un fel unic, special și foarte personal. Actor la bază, gândește și construiește spectacole vizionare, cu personalitate și greu de uitat (de ignorat nici vorbă). Își alege textele de asemenea manieră încât surprinde de fiecare dată. Teme grele, subiecte dificil de adus la scenă, personaje complexe, toate fac parte din universul creativ al regizorului Zoltán Balázs. Aflat la vârsta maturității, experimentează suficient de mult încât să pună în evidență calitățile fiecărui actor sau fiecărei actrițe din distribuție, fără să facă concesii și fără să sacrifice nimic din ceea ce generic se numește „tehnici spectaculare”. Estetica lui poate fi pusă sub semnul experimentului, în măsura în care putem cădea de acord asupra definirii experimentului ca o încununare a unui demers creativ unic și de sine-stătător. Gândește spectacolele (cel puțin cele trei montate până acum la Teatrul Odeon) în seturi de culori și cu universuri muzicale esențiale pentru punerea conflictului în evidență. E ciudat să te gândești la fabulele lui La Fontaine în termeni teatrali: conflict, personaje și tot restul. Practic regizorul ne-a forțat să ne apropriem de opera celebrului scriitor și să o regândim în cu totul alți termeni decât eram obișnuiți să o facem. Până la urmă, fabulele (texte cu un ridicat conținut moralizator) au miez fantastic, animalele ilustrează defectele oamenilor și ale conflictul este generat de dorința de a ieși în evidență sau de a înșela a unora sau altora dintre protagoniști. Cu toate acestea, când ați văzut ultima oară un spectacol (fie el și pentru copii) după fabulele lui La Fontaine? Ei bine, mănușa aruncată spectatorilor de către Zoltán Balázs ascunde în ea nu o mână de fier, ci o suită de provocări menite să scoată din zona de confort chiar și pe cei foarte îndrăgostiți de arta Thaliei.
La Fontaine: Nu suntem mai de soi. Vedem cu ochi de vultur pe alţii-aşa cum sunt. Dar când privim la noi, ne-ascundem ca șobolanii cu capul sub pământ. Pe-ai noştri semeni uşor îi osândim. Şi noi avem cusururi, dar nici nu le zărim!
Credit foto Andrei Gindac
Cu o distribuție formată din actrițe cu care a mai lucrat, Pandorium, cel mai recent spectacol intrat în repertoriul Teatrului Odeon, nu face altceva decât să pună în evidență puterea contrastului. Un spectacol gândit în tehnica contrastului, în tonuri de roșu, negru (trimiterea la Stendhal nu cred că e întâmplătoare) și puțin (mai mult) alb, menit să-l scoată pe spectator dintr-un orizont al prezentului continuu. Primele scene pe urmărești încremenit, nu-ți vine să crezi că personajele sunt catârul, barza, boul, vulpea și alte câteva animale, toate prezente în fabulele lui La Fontaine. Când începi să-ți dai seama că distribuția nu e deloc, dar deloc întâmplătoare – vulpea chiar are părul roșcat, corbulpărul negru, barza este foarte înaltă, lebăda gâtul foarte lung – și treci pe pragul surprizei totale, începi să te lămurești și ce e cu decorul. Fabulos prin combinația de simplitate și somptuozitate, cu centrul de atenție fixat pe un pod care aduce foarte mult aminte de celebrele poduri din Asia de Sud-Est. Un pod pe care se întâlnesc, volens-nolens, toate animalele. Adică noi, oamenii, cei care suntem obligați să învățăm să conviețuim, altfel am fi pierduți și supuși extincției ca specie. Folclorul asiatic, cultura spațiului asiatic în genere, nu există fără această con-viețuire între animale și oameni. Pentru asiatici, animalele nu sunt doar surse de personificări, ci chiar purtătoare de noroc sau ghinion și viețile oamenilor depind de multe ori de felul cum au grijă de ele. Respectul pentru natură include și această înțelegere a comportamentului animalelor în diverse momente. Cum se hrănește, cu ce să hrănește, cine-i sunt dușmanii etc., din toate aceste detalii omul are de învățat ceva. Dar înainte de toate, așa învață omul să protejeze natura, aspect imposibil de ignorat astăzi, când schimbările climaterice nu sunt în favoarea omului.
La Fontaine: Fabula e un dulce farmec care leagă cu gândul, cu făptura-ntreagă pe cel ce știe s-o-nțeleagă.
Credit foto Andrei Gindac
Podul devine element de decor multifuncțional pe măsură ce spectacolul continuă: în spatele lui se ascund măștile și elementele de costum pe care actrițele (și actorul) le îmbracă cu viteză și le dezbracă și mai repede, în funcție de cum cere momentul. Opt femei care se învârt în jurul unui actor, o foială deloc lipsită de sens și profunzime. Toții actorii distribuției au roluri multiple, dar niciunul nu greșește momentul și/sau construcția în sine a fiecăruia în parte. Cu alte cuvinte, îmbracă haina personajului exact când trebuie și o poartă așa cum o impune textul. Mișcările sunt date de mersul animalului sau de zborul păsării, costumele amplifică aceste detalii și conflictele, întâlnirile dintre personaje sunt savuroase de-a dreptul, cu atât mai mult cu cât deseori își cântă replicile. Este momentul să aduc aminte că Zoltán Balázs acordă o atenție specială universului sonor. Dacă în Gardenia nu există decât muzică (culmea, spectacolul nu e musical), în Pandorium pasajele muzicale sunt pe cât de neașteptate, pe atât de binevenite. Muzicile sunt ale prezentului, din zona pop, combinația dintre text și sunet evidențiază și mai bine morala poveștii.
Credit foto Andrei Gindac
Pandorium este o excelentă pledoarie pentru interculturalitate, pentru cultivarea toleranței și a bunei-cunoașteri. Înțelepciunea orientală fuzionează în mod fericit și spectaculos cu înțelepciunea lui La Fontaine, devenindu-ne astfel tuturor clar că în spatele formelor (al evidenței, dacă vreți) se află întotdeauna un nucleu de înțelepciune și frumos care se cere perpetuat, dar și protejat. Surprinzător, dar așa cum e gândit, Pandorium este un spectacol pentru toate generațiile. Copiii și tinerii vor râde, iar adulții se vor bucura de perenitatea unor texte pe care le credeau de multă vreme uitate.
La Fontaine: N-a fost pe lume lipsă de şarlatani nicicând. Şi nu vă dă prin gând câţi meşteri în ştiinţa asta s-au înmulțit!
Revenind la distribuție, o să încep cu scena de final: Conrad Mericoffer impunător, înconjurat de toate cele opt partenere de scenă. Un costum în roșu pătrunzător și negru profund, căruia i se adaugă o fustă foarte amplă, din material care aduce aminte de casele regale. Fusta se transformă în rădăcinile copacului pe care-l poartă în spate, iar podul se transformă într-o poartă uriașă. Gratiile unei uriașe carcere separă două lumi; cea a lor, a celor neprihăniți, aflați în spatele ei și cea a noastră, a celor care vrem cu orice preț să invadăm și ultimul colț de natură. O imagine cât o mie de cuvinte, un final de spectacol memorabil care te face să-ți dai seama că sunt lucruri care ți-au scăpat, drept pentru care trebuie să mai vezi o dată și încă o dată ceea ce nici bine nu s-a încheiat. Conrad Mericoffer este magistral în rol, confirmă și reconfirmă ceea ce mulți am intuit acum câțiva ani, când s-a remarcat la Gala HOP. Un actor de teatru (nu neapărat de film, cum tind să creadă mulți) care are nevoie de astfel de roluri ca să poată arăta ce știe și, mai ales, cum își gândește rolurile. El este, rând pe rând, La Fontaine, Leul, Boul, Vulturul și Porumbelul I și înainte să mă întrebați, vă asigur că da, le face pe toate la fel de bine. O surpriză foarte plăcută pentru mine este Cătălina Mustață, care revine la Odeon pentru a face ceea ce știe cel mai bine: actorie de înaltă clasă. Mădălina Ciotea în rolul berzei este demențială – cum mișcă bețișoarele și cum îți poartă coiful supradimensionat smulge râsete invariabil -, Alina Berzunțeanu trece foarte repede de la maimuță la viespe (am dat două roluri din câte face), Sabrina Iașchevici este savuroasă în rolul stridiei, Ioana Mărcoiu e un șarpe seducător, Crina Mureșan devine un păianjen cât se poate de real, Paula Niculiță este de neuitat în rolul vulpii, iar Simona Popescu alternează rolurile de pasăre cu cele de animal cu o viteză uluitoare.
La Fontaine: Uitându-mă la oameni şi văzând cum toți se poartă de parcă-ar fi jivine: „Nici regele acestui popor, mi-am spus, n-ar avea cusururi mai puţine. Căci firea-mparte tuturor măcar un strop din marele izvor.“
Credit foto Andrei Gindac
Pandorium este spectacolul naturii umane, așa cum este ea: un amestec ciudat de defecte și calități, perfectibil, dar niciodată perfect, căci, nu-i așa, altfel n-am avea ce povesti. Pandorium este lecția de teatru a lui Zoltán Balázs, un spectacol pentru toate vârstele, din care nu lipsește umorul (în doze atent măsurate), reflecția și dorința de a fi mai bun. Pandorium este spectacolul care îl reconfirmă pe Zoltán Balázs ca fiind unul dintre cei mai buni regizori ai momentului. N-ar strica, pentru o imagine de ansamblu, să-i vedeți și celelalte două spectacole din repertoriul Teatrului Odeon, Gardenia și Pentru binele tău. Pe cât de diferite cele trei montări, pe atât de provocatoare pentru publicul de teatru.
????????? – Teatrul Odeon
după ?????? de ?? ????????
Adaptarea, coloana sonoră, coregrafia și regia: Zoltán Balázs (Ungaria)
Scenografia: Constantin Ciubotariu
Traducerea: Tudor Măinescu și Aurel Tita
Distribuția:
Conrad Mericoffer – La Fontaine, Leul, Boul, Vulturul, Porumbelul I
Alina Berzunțeanu – Maimuța, Măgărița I, Șobolanul I, Broasca II, Găina, Viespea, Gaița
Mădălina Ciotea – Lupoaica, Elefantul, Barza, Leoaica, Nevăstuica II
Sabrina Iașchevici – Iepurele, Păunița, Capra II, Stridia, Musca, Albina
Ioana Mărcoiu – Gazela, Lebăda, Capra I, Câinele II, Șarpele, Rândunica, Șoarecele II, Peștele I
Crina Mureșan – Leopardul, Delfinul, Câinele I, Mielușeaua, Păianjenul, Porumbelul II
Cătălina Mustață – Ursoaica, Liliacul, Iapa, Șobolanul II, Corbul, Mama Crab
Paula Niculiță – Vulpea, Broasca II, Bufnița, Greierele, Vrabia I, Nevăstuica I
Simona Popescu – Pisica, Broasca țestoasă, Furnica, Ariciul, Fata Crab, Șoarecele I, Vrabia II
