Un manifest cultural adus la scenă cu ajutorul unor mijloace pe cât de artistice, pe atât de specifice generației din care face parte performera, Palina Dabravolskaya. Pe cartea ei de vizită scrie așa:
„The lead ideas in all my works are always the themes of a small person in the gigantic space of the universe and the search for mutual understanding. That is why I work as an interdisciplinary artist, because only through a mixture of genres and methods does this world become more understandable to me. At the intersection of music, theater, visual art, texts, movement, the humanity and nature appear for me. This is exactly what interests me in art: finding such intersections and understanding myself and others in these conditions of eternal search.”
A absolvit Belarusian State Academy of Arts în 2017 și de atunci a lucrat în teatru, dar și-a dezvoltat propriile proiecte; actualmente locuiește în Polonia, loc unde s-a dezvoltat și SarmaTY/YA, un one-woman-show cu care a participat la ediția a V-a a New Wave International Theatre Festival, festival organizat de Teatrul de Vest Reșița.
credit foto: sid-debona.blogspot.com
Își întăresc chiar și sinagogile (nu glumesc).
Gândindu-mă la moscheile lor mă face să tremur.
Iată mottoul meu scurt, pentru călătoria asta de coșmar:
Te gândești la unul dintre bărbații lor? Ia-ți o macetă!
E atât de frig, că timpul îmi îngheață în vene —
o lună fără somn, și cinci secole fără viză.
Pe-aici, lucrurile poartă mai multe nume.
Am să îți trimit vești curând.
A ta,
Aloisa
credit foto Ovid Teodoriu
Mood Factory PUB (un local din centrul civic al orașului, vecin cu Radio România Reșița) s-a dovedit a fi scena perfectă pentru un performance despre identitate, libertate și alegerile pe care viața ne obligă să le facem. Un catwalk care taie pe lungime sala, în jurul lui fiind fotoliile spectatorilor. Scufundat în întuneric, locul pare perfect pentru un show rock, pentru că ici și colo luminile de neon scot din zona întunericului ceea ce intuim a fi viitoarele centre de acțiune: un pupitru cu microfon, un ecran de proiecție ce pare uriaș prin contrast, câteva corsete din benzi de plastic ce seamănă izbitor cu corsetele purtate de doamne la început de secol XX (motiv de revoluție feminină, printre altele). Din toate corsetele care par imponderabile, fiind atârnate de sârme invizibile ce pică din tavan, unul singur va și și îmbrăcat de performera serii, cel care tronează la unul din capetele catwalkului, cel mai îndepărtat de spectatori. Preambulul show-ului e un DJ set de 30 de minute, timp în care spectatorii își caută locurile în sală, devin din ce în ce mai curioși și intră treptat în atmosfera dark a serii. Intuiția îmi spune că va fi un show rock și n-am greșit prea mult: costumul Palinei Dabravolskaya este negru, fusta de piele se asortează perfect cu curelele care-i străbat corpul, iar machiajul completează firesc portretul. Dintre toate protestele secolului XX, cele asociate cu muzica timpului – punk, rock, rave etc. – sunt pe cât de vizibile, pe atât de durabile în timp. Schimbările provocate de ele au fost de durată, adesea ireversibile și de cele mai multe ori în bine, ceea ce nu face ca și astăzi artiștii din această zonă să fie populari și căutați pentru diverse manifestări sociale, devenind portavoce pentru masele de oameni animați de diverse cauze.
Manifestele artistice capătă consistență și legitimitate în măsura în care ideile mobilizatoare sunt valoroase intrinsec și mijloacele de afirmare ale acestora sunt pe cât de zgomotoase, pe atât de nonviolente. Istoria ne-a demonstrat că niciun conflict armat n-a meritat vărsarea de sânge, indiferent de cauza pentru care s-a luptat. Manifestul Palinei Dabravolskaya este unul de tip identitar iar poemul este forma perfectă pentru ca identitatea să se configureze sub ochii spectatorilor și să-și justifice dreptul la existență.
credit foto Ovid Teodoriu
Imaginează-ți, soră: își aleg singuri regele,
votează pe cine să urască și ce să mănânce la prânz,
iar când zăpada se topește dezvăluind carnea câmpurilor de primăvară,,
e timpul adunărilor, pentru tribul lor de nebuni.M-am dus să văd cu ochii mei acest ritual minunat,
libertatea – pe care n-am cunoscut-o acasă,
fraternitatea, egalitatea – mândria lor…Ei bine, ca peste tot: slujbă – beție – și aruncatul cu pietre.
Un poem scris sub forma unui basm, în care lupta dintre bine și rău este lupta pentru supraviețuirea propriei identități, iar căutarea elementelor definitorii este însăși calea cu încercările ei pe cât de dificil de surmontat, pe atât de necesare. Voce lucrată, puternică, corp aflat în căutarea identității, dar puternic, mișcarea într-un spațiu puternic limitat din toate punctele de vedere (senzația de încorsetare apare de niciunde, deși spațiul e neconvențional, deschis) și mai populat cu personaje decât am crezut inițial.
credit foto: sid-debona.blogspot.com
Cine sunt sarmații? Un trib dispărut de mult:
strămoși pe care localnicii îi consideră mai puțin rușinoși decât sciții.
Dacă, din întâmplare, marțienii ar sosii,
ar fi ușor să ne reinventăm mitul de origine.
Ce justifică o încredere fără margine? Coborârea din cer!
Marțieni și nobili —excelentă combinație!
Dacă vrei să ieși în evidență, aproape orice e acceptat:
sosirea marțienilor… o invazie de zombie să nu fie.
Zombii sunt monștri care ies noaptea din morminte,
nemaifiind înviați, putrezi și rătăcitori.
Doar un singur lucru e mai rău decât un zombi: un muscovit –
urmașii lor, prin aceste părți, încă nu s-au găsit.
Palina Dabravolskaya n-a aglomerat scena inutil, n-a complicat firul narativ pe măsură ce se adăugau momentele, dimpotrivă, ceea ce e semn de maturitate artistică. Unul din corsete este folosit cu îndemânare, îmbrăcat și dezbrăcat la momentele oportune și fără ca acest lucru să afecteze cursivitatea reprezentației. Ciudat, niciun moment de heblu (atât de prezent în reprezentațiile românești din ultimii ani!), în schimb multă culoare generată de mixul de muzică, proiecție video și mișcare scenică.
Moartea pentru un Sarmat este apogeul vieții lui.
Odată ce inima ți se oprește, toți dușmanii te iubesc — nu mai există vrajbă.
Devii desăvârșit, nu-și mai amintește nimeni de vreo greșeală.
Ospățul de înmormântare e cel mai mare — și toți cei vii
se închină în fața măreției tale cu uimire și teamă.Aici, moartea e balul de debut de dincolo de hotar,
și se spune că, dacă încă ești aplaudat,
cel mai bine e să te întinzi și să mori,
ca nu cumva gloria ta să apuce să scadă.Crucile din cimitire sunt făcute din cel mai bun lemn găsit,
dar nu-ți face griji — ție îți spun adevărul cinstit:
Nu mă ispitește deloc această viziune.
Nu le voi da moartea mea. Cine spune altceva, minte.
credit foto: sid-debona.blogspot.com
Foarte inspirată selecția acestui one-woman-show în cadrul ediția a V-a a New Wave International Theatre Festival; forma spectaculară și mijloacele scenice de care s-a folosit Palina Dabravolskaya pun în evidență „new wave”, titulatura care diferențiază acest festival de altele organizate în diverse locuri din România. Reacția publicului de la final ne-a demonstrat că e pregătit să vadă și să experimenteze și altceva decât i se propune în mod curent și poate că ar fi bine să vedem tot mai des astfel de producții teatrale, care mizează pe nou, dar în același timp rămân în zona perfomanței de top, nesacrificând nimic de dragul unui succes de casă trecător.
*
SarmaTY/YA – New Wave International Theatre Festival 2025
după Maryja Martysievič
un spectacol de și cu Palina Dabravolskaya
Costume designer – Nastya Ryabava
Video – Palina Dabravolskaya
Animation – Yulia Ruditskaya
Lighting technician – Nastya Malchyk
Sound technician – Kae Słowik-Dabravoĺskaja
DJ set – Stas Chechovski
International promotion – Katsiaryna Saladukha
Limba vorbită: belarusă și engleză (cu supratitrare în engleză și română)
Recomandare vârstă: +16 ani
Durata: 30 min DJ set + 52 minute spectacol
