Cronică de Denisa Maria Apostol, clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău
Omul ca scripete.
Pretutindeni, în jurul actorilor, spațiul este plin de simboluri – concret configurate – ale justei măsuri. Pe umerii actorilor, binele și răul atârnă la fel de greu ca pe umerii personajelor întruchipate. Ai grijă cu ce îți umpli gălețile! Echilibrul este rupt de îndată ce una dintre gălețile sorții se îngreunează. Nebunia compensează decalajul dintre căldări, fiindcă nimic nu rămâne în dezechilibru, asta este o lege imprescriptibilă a firii.
Interesele ascunse stau ca săbiile în teacă, gata să acționeze. Lumea este împinsă înainte de planuri și de evenimente, de campanii militare și de irosite cereri în căsătorie, de iubiri nepotrivite.
Doi îngeri asupriți rămân suspendați în tavanul sălii de spectacol. Puternici și totuși lipsiți de putere, îngerii ocupă un interval incert și, uimitor, sunt mereu în echilibru, cu toată mișcarea haotică din jurul lor. Ei veghează îndeaproape oamenii, potențialele victimele, le mimează emoțiile și le traduc gândurile. Simbolic, îngerii reprezintă bunătatea sacrificată în condiții de presiune extremă.
La dezumanizare se ajunge prin accentuarea temerilor, prin intensificarea tensiunii. Othello este îngrijorat că Desdemona nu îi este fidelă. Îngrijorarea devine mânie. Frustrarea îi este hrănită de Iago cu neadevăruri. Gelozia maurului este patologică. Marele comandant își ucide soția, recunoscând că îi este imposibil să se oprească din ceea ce a început să facă. Un val rău îl poartă de la sine. Melodia despre moartea copilului-înger, „melek”, se referă la dispariția umanității.
Iago știe exact ce face, cu ce consecințe, dar nu arată, fiind un maestru al disimulării.
Șchiopătând, împărțit (și vestimentar) în două, parcurge scena și bufonul, un vestitor, un crainic al cetății.
Agresorului îi este greu „nu să comită păcate, ci să ascundă păcatele”. În mod paradoxal, pe măsură ce sunt rostite din ce în ce mai multe minciuni, adevărul este invocat mai des. Jurămintele nu valorează nimic, iar cele care valorează cu adevărat ceva nu sunt luate în seamă.
Din plafon, ies cârpe care atârnă, sugestie a ce rămâne din om după ce se golește de suflet, de substanță.
Rochiile splendide ale Desdemonei au diverse înțelesuri ascunse printre falduri și cusături măiestre, printre culorile puternice ale unui costum cu semnificații. Prima rochie, cea albă, reflectă echilibrul inițial și adevărul unei iubiri pure. Rochia albastră, purtată la bal, este imaginea naivității. Ultimul veșmânt, roșu ca sângele, vorbește despre jertfa inutilă și gustul amar al tragediei.
Sentimentele negative duc la nebunie. Omul nu poate face față acestei cutremurări interioare. Pe tine ce fire te leagă de ceilalți?! Cine este Păpușarul?!
Ceea ce crezi este mai puternic decât adevărul. Într-o interpretare tulburătoare, spectacolul dovedește puterea distorsionantă a percepției în mecanismul de reconfigurare a psihicului uman, sub influența diverselor emoții.
Săptămâna Teatrului Tânăr, Buzău 2024
Othello de William Shakespeare
Teatrul 𝐀𝐡𝐦𝐞𝐭 𝐕𝐞𝐟𝐢𝐤 𝐏𝐚𝐬̦𝐚 𝐁𝐮𝐫𝐬𝐚 𝐃𝐞𝐯𝐥𝐞𝐭 𝐓𝐢𝐲𝐚𝐭𝐫𝐨𝐬𝐮 𝐓𝐮𝐫𝐜𝐢𝐚
Regia: Vlad Trifaș
Distribuția:
Othello – Nurettin Örük
Desdemona – Öykü Esendemir
Venedik – Dükası Çağrı Dulun
Brabantio – Akif Oktay
Gratiano – Cengiz Bodur
Lodovico – Ahmet Kızıl
Cassio – Ali Bircan Teke
Iago – Salih Cem Şener
Roderigo – Acan Ağır Aksoy
Montano – Kerim Çağrı Zora
Soytarı – Nergiz Acar
Emilia – Işıl Öztürk Sehlikoğlu
Bianca – Sıdıka Derya Gümral
Ötekiler – Emine Irmak Bavkır,
Ceren Kayış, Diğer Oyuncular – Çağrı Dulun, Ahmet Kızıl, Kerim Çağrı Zora, Cengiz Bodur, İpek Abama, Baran Balkanlar.
